Nu există cult creștin

ştim că în lume un idol este tot una cu nimic. Căci chiar dacă ar fi aşa-numiţii „dumnezei”, fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi, pentru noi, nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta....” 1 Corinteni 8:4-7

  1. Ce este cultul și de ce se bucură acest termen de o atât de înaltă, dar nemeritată stimă?

    Iată 3 definiții ale cultului, din dex:
    omagiu care se aduce divinității prin acte religioase;
    manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale;
    totalitatea ritualurilor unei religii
    Mai sunt definiții, aplicate la persoane sau lucruri: -sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva.
    În toate definițiile observăm că din cult face parte actul religios sau ritualul, deci cultul conține ritual.

    2. Dar oare se potrivește acest termen creștinilor, adunării creștine biblice, așa cum o găsim descrisă în Noul Testament?
    Sau, putem oare să înghesuim formidabila revelație divină care este Scriptura, materializarea ei invizibilă prin Adunare și efervescența unei trăiri creștine personale angajante într-un atât de searbăd, strâmt și netrebnic vas: cuvântul „cult”?
    Răspunsul va fi un NU categoric și voi arăta aici că un creștin angajat și dedicat Domnului Isus trebuie să se descotorosească discret sau nu de această mreajă a nelegiuirii, de această închisoare socială, numită pompos „cult”.

    3. Cu ce gând s-au format „cultele” și de către cine?
    Nicidecum de către Domnul Isus sau de către apostoli. Nu găsim în tot Noul Testament nici un element care să dea de bănuit că primii creștini au avut „locașuri de cult” sau au săvâșit „ritualuri”, acte de cult. Botezurile întâlnite în Noul Testament s-au făcut toate în case particulare sau în râuri și lacuri (probabil și în mare), dar nicăieri în case de cult. Cina Domnului se lua într-un cadru asemănător sărbătorii pascale, sărbătoare prin excelență familială, trebuia sărbătorită acasă. De fapt tot creștinismul este familial, nu instituțional. Relațiile de familie sunt integrate armonios an această ierarhie: „...Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” 1 Corinteni 11:3 Creștinismul dintâi care se suprapunea cu Adunarea, nefiind încă falsificat, era o mișcare a sufletelor, o fierbere de minți, o revelație a unui Plan istoric ascuns până atunci, o redirecționarea a dorințelor tuturor celor ce deveneau credincioși în Hristos (Unsul). Față de creștinismul dintâi, noi trăim într-un „creștinism” foarte strâmb, format începând cu secolul întâi, după plecarea apostolilor, de către „alți apostoli” probabil „nespus de aleși” (deja sunt menționați în Noul Testament) prin preluarea de elemente DE CULT păgâne din religiile din jur.

    4. Cum s-au format așa-zisele „culte creștine”?
    Deși Dumnezeu nu a intenționat niciodată să facă din Adunarea Lui un „cult”, oamenii înșelători nu s-au sfiit și nu au avut scrupule din a falsifica orice, chiar pe credincioșii lui Dumnezeu să-i transforme în „clienți” ai tarabelor din bazarurile lor religioase. Pentru asta e bun cultul, cu acest gând în minte au pornit cei ce cu dragoste falsă i-au vârât pe toți în „culte” în toate veacurile, sau au încercat.
    Acest proces de alunecare spre „cult”, după cum am spus, a început imediat după apostoli și a continuat repetat în fiecare generație. Mai mult, dacă la un moment dat în istorie au avut loc reforme și reîntoarceri la creștinismul biblic, „oameni răi și înșelători” nu s-au intimidat și au continuat procesul de retransformare a „credinței” în rutină cultică, cu scopul ascuns de a face profit din asta. Acest reîntoarcere se poate observa ușor de către orice cercetător onest al istoriei Adunării de-a lungul veacurilor.

    5. „Actul de cult” este „elementul principal de identitate” al cultului. Ortodoxul de exemplu nu va considera valabile actele de cult catolice sau protestante. Apoi fiecare cult are personal desemnat, slujitor cultic, sau deservent, adică acei oameni care au voie să efectueze „acte de cult”. De aceea în cadrul de gândire cultic, identitatea este strict legată de actele de cult și de slujitorii „acreditați” sau ordinați sau hirotonisiți, după caz. Principiul este același: o identitate falsă caută să se păstreze prin perpetuarea unor elemente de identitate false.

    Concluzii necesare celor ce doresc să practice un creștinism biblic:
    1. A fi creștin nu este o chestiune de „cult”, ci de credință în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu.
    Aceste două concepte, „cultul” ca ritual sec și credința ca atitudine, ca încredere, trebuie separate unul de altul.
    2. Botezul și cina Domnului sunt simboluri, pot fi efectuate de orice creștin matur, nu sunt „acte de cult”.
    (Despre Cina Domnului se poate observa în Noul Testament în două locuri că se lua în familie, acasă. Era o sărbătoare mai mult de casă, asemănătoare sărbătorii pascale.)
    3. Locul de întâlnire al credincioșilor nu trebuie să fie mare și nici să fie public, ci privat, adunarea să fie găzduită în casele credincioșilor, după modelul Nou Testamental.
    Teama și acuzele nefondate de conspiraționism ale dușmanilor creștinilor angajați au făcut de-a lungul istoriei ca mulți creștini să plece urechea la aceste discreditări și să aplece gâtul în jugul unor înregistrări de persoane juridice (culte) absolut necesare atunci când pretinzi „loc public”.
    4. Un lucrător creștin care dorește să lucreze pentru Domnul cu timp integral poate beneficia de ajutorul material sporadic al celor pe care-i învață, dar fără să facă din acest lucru un mod de viață.
    Nu există boi care mănâncă întotdeauna grâu, ci doar când treieră grâul. În restul timpului mănâncă iarbă. Pentru toți creștinii, întotdeauna se aplică regula apostolică: „Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit.
    5. Nici un creștin normal, cu minim de bun simț și cu temele făcute legate de unicitatea lui Dumnezeu și a Adunării Lui, nu poate fi de acord cu pleiada de „culte” creștine și de ierarhii avându-și fiecare capul și patrimoniul propriu. Este un singur Dumnezeu, un singur Domn, o singură credință, un singur botez și o singură Adunare, nu două.

    Pentru că nu pot să vorbesc despre nimic, nici despre nimicuri, nu ați găsit des în postările mele nume de culte, decât poate ca exemple.
    Socotesc că Domnul are o singură Adunare.
    În Numele Lui singur vă scriu.
    În Adunarea lui, unică sunt membru.

    Lucrarea mea din partea lui Dumnezeu pentru ceilalți creștini o pot face în felul acesta fără spirit partinic.



4 Responses to Nu există cult creștin

  1. Anonim spune:

    Cultul este creștin dacă oamenii lui sunt creștini.
    Cultul este sfânt dacă oamenii îl slăvesc pe Dumnezeu.
    Cultul este rânduiala lui Dumnezeu din veșnicie în veșnicie. Dumnezeu nu este anonim și nu lucrează anonim și nici cu anonimi. Dumnezeu are un popor viu care-i poartă Numele, care duce la îndeplinire planul și voia Sa.
    Poporul lui Dumnezeu are un loc unde să se adune pentru părtășie și a-i glorifica Numele.
    Îmi pare rău că forțați așa de mult Cuvântul Lui Dumnezeu și căutați să argumentați unele lucruri care nu au de a face cu ce este scris.

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Multă pace.
      Vă presupun buna credință și cred că lipsa de experiență în ale internetului v-a făcut să postați anonim un comentariu în care afirmați că Dumnezeu nu lucrează cu anonimi, deci trec peste asta.
      V-aș răspunde însă la comentariu pe puncte:
      1. „Cultul este creștin dacă…” Care cult, la care cult vă referiți? La unul anume, care este acesta? La mai multe? Pot fi mai mult culte „creștine” care la nivel de teologie să se anatemizeze reciproc?
      2. „Cultul este sfânt dacă…” la fel vă întreb care cult, pot fi mai multe, Dumnezeu are o biserică făcută din culte?
      3. „Cultul este rânduiala lui Dumnezeu din veșnicie în veșnicie.” Pentru afirmația asta trebuie să vă pocăiți urgent.
      Nu față de mine sau de cititorii blogului, ci față de Domnul. Unde ați găsit în Scriptură cult aprobat și înregistrat la stat?
      unde ați întâlnit religie etatizată în Biblie? Unde ați găsit pe apostoli sau evangheliști umblând după aprobare la stat ca să facă lucrul lui Dumnezeu?
      4. „Dumnezeu….nu lucrează ….cu anonimi.” Epistola către evrei cine a scris-o?
      5. „Dumnezeu are un popor viu care-i poartă Numele…” Absolut de acord. Este acest popor un cult? Care?
      6. „Poporul lui Dumnezeu are un loc unde să se adune pentru părtășie.” Unde găsiți asta? Primii creștini se adunau numai prin case private. În zilele noastre statele și implicit cultele aprobate de state privesc cu oroare și cu frică de conspirație această moștenire apostolică în numele „dreptului” de a avea un loc public. Gândiți-vă la dreptul de a avea un loc privat de adunare!
      7. „Îmi pare rău că forțați așa de mult Cuvântul Lui Dumnezeu și căutați să argumentați unele lucruri care nu au de-a face cu ce este scris.”
      Scris unde? În Biblie nu. Dvs. forțați Cuvântul lui Dumnezeu încercând să justificați modelul bisericesc al protestantismului apusean, model impus ca o cămașă de forță chiar peste adunări vii. Cultele și religiile „creștine” nu au de-a face cu ce este scris.
      Împărțirea creștinismului în secte și culte este una din moștenirile de care orice creștin matur ar trebui să se rușineze, nu să le promoveze!
      Sunt convins că ați avut în minte un cult anume când ați scris, dar totuși vă rog să țineți cont că Dumnezeu și lucrarea Lui sunt mai mari decât cultul probabil iubit de dvs.
      cu drag

      Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Recunosc că am fost inspirat în alegerea titlului acestei postări din eseul lui Zissu „Nu există cult mozaic”.
    În pandemia de antisemitism a începutului de secol 20, statele europene nici măcar nu recunoșteau evreilor statutul de națiune, ci doar de religie.
    A fost o luptă pentru afirmarea națională chiar în sânul evreimii în acei ani, luptă dusă de sioniștii nemulțumiți cu statutul de religie între religii, statut „acordat” de guvernele care se comportau cu ei ca și cu niște „tolerați”.
    Această luptă pentru afirmare națională, atât între evrei, cât și între celelalte națiuni a fost profețită de Domnul Isus, atunci când răspunzând unei întrebări a spus: „Vedeţi smochinul (poporul Israel) şi toţi copacii (celelalte popoare). Când înfrunzesc şi-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape.” Detalii:

    Privind smochinul


    Tot la fel este și prigoana transformării identitare prin persecuție mascată a creștinilor: transformarea creștinismului viu în cult, în religie asemenea altor religii, lucru care odată acceptat, îi face pe cei supuși acestei etichete să nege la modul practic atât adevărul Unității Trupului lui Hristos, cât și faptul că creștinii sunt un popor, nu o religie.
    Așa cum există în lume un antisemitism prost mascat, există și un anticreștinism bine mascat.
    Una din strategiile dușmanului lui Hristos este ca prin înfiltrare, pe ascuns să-i facă pe cei care ar trebui să creadă adevărul Comandantului, să creadă minciuni, iar una din primele minciuni strecurate este faptul că creștinii sunt „religie”, că creștinismul este o chestiune de cult.
    Pentru orice cunoscător credincios al Cuvântului lui Dumnezeu această deturnare de viziune este primul pas spre înfrângere și dezertare.
    Recâștigarea demnității creștine și a onoarei Comandantului nostru (asta înseamnă Domn) trebuie făcută în primul rând prin dezlipirea discretă a oricărei etichete lipite de noi (pusă de noi sau de alții), pe care ar scrie că suntem altceva.
    Greu e nu să dezlipești eticheta, ci să-ți asumi nepurtarea ei, să dai zilnic răspunsul la întrebarea: „tu ce ești?”, dar de aici începe și frumusețea trăirii creștine, și împlinirea pe viu, astăzi a Cuvântului care nu s-a schimbat: „toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos (Unsul) vor fi persecutați!”
    Atât timp cât există un singur Dumnezeu, Dumnezeu care ne-a lăsat o singură Biblie, singurul meu creier nu se va împăca nici o secundă cu mulțimea de culte și secte care toate cer tacit acordul și tăcerea mea.
    Nu le-o voi acorda, iar când cineva vine în numele vreunuia din acești idoli, îl privesc cu milă și-i lipesc și eu pentru mine un „certificat de înșelat” nevăzut.
    Vrednic de lacrimi, nu de dispreț, de plâns, nu de îndreptățire.
    o zi cu pace

    Apreciază

  3. vesteabună spune:

    La postarea aceasta am primit pe Facebook un comentariu, îl redau:
    „Și totuși, Domnul Isus mergea la templu ,și cautat fiind de părinți le-a răspuns ” sunt în casa tatălui „. Vă rog un răspuns.”
    Am răspuns:
    „Vă răspund cu drag.
    În Israelul de pe timpul Domnului Isus, existau alături de templele păgâne, două tipuri de clădiri religioase evreiești: templul și sinagogile.
    Templul era unul singur, în Ierusalim, sinagogi erau peste tot și chiar de multe nuanțe, cum sunt azi cultele și sectele.
    Templul a fost zidit, de fapt rezidit la porunca lui Dumnezeu dată prin profeții Hagai și Zaharia, și darea poruncii pentru rezidire de către împăratul Medo-persan a reprezentat un marker cronologic exact legat de venirea lui Mesia, moment ușor de calculat, din profeția lui Daniel, moment pe care evreii religioși l-au ratat și din acest motiv au fost acuzați de Domnul Isus.
    Dar să nu divaghez, e destul pentru explicație să menționez că templul unic era construit la porunca lui Dumnezeu.
    Cu sinagogile e altă poveste.
    În Zaharia 5 apare imaginea blestemului și a nelegiuirii, nelegiuirea fiind simbolizată de o efă, dusă de două femei în țara Șinear pentru a-i zidi o casă. Citiți Zaharia 5 pentru a înțelege mai departe.
    Cele două femei care duc nelegiuirea în țara Șinear (Babilon) sunt cele două case ale lui Israel care au fost duse în robie și au construit în Babilon o casă efei, adică o casă nelegiuirii.
    „Casa” aceasta rămasă până astăzi este „datina bătrânilor”, sistemul sinagogilor, un sistem de educație falsă, sistem care nu a fost agreat de Domnul Isus deloc.
    Rețineți episodul din Nazaret, când Domnul Isus a fost scos afară nu numai din sinagogă, ci chiar din cetate, ca să fie aruncat de pe munte, în prăpastie, afară din cetate.
    Sau mențiunea Domnului Isus: „Păziţi-vă de oameni, căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.”
    Sinagogile nu erau văzute ca sinagogile Mele, ci „sinagogile lor” ale oamenilor, nu erau ale lui Dumnezeu, adică nu au fost în planul lui Dumnezeu.
    Să ne întoarcem la templu: rețineți că templul a fost dărâmat la 37 de ani după răstignirea și învierea Domnului Isus.
    Această nimicire a templului și împrăștiere a poporului a fost profețită și de profeți, și de Domnul Isus.
    Așa că, faptul că Domnul Isus mergea la templu nu trebuie luat ca exemplu. Templul de atunci reprezenta în chip fizic adevăratul templu din ceruri, care este alcătuit din ființe, nu din pietre.
    Chiar Domnul Isus a zis: „Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” lucru de care l-a acuzat mulțimea batojocorindu-l în timp de era răstignit: „„Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” Matei 27:40
    Până la urmă templul de pietre a fost dărâmat și deocamdată altul pe acel loc nu se poate zidi și pe alt loc nu e voie.
    Creștinii evrei din primul secol, în primii ani după învierea Domnului Isus, continuau să meargă la templu, dar acest lucru nu a fost se pare agreat de Dumnezeu, pentru că Domnul Isus poruncise ca să meargă în toată lumea să propovăduiască evanghelia, nu să stea în Ierusalim după rusalii.
    După prigonirea cu ocazia morții lui Ștefan, s-au împrăștiat și n-au mai mers la templu, apoi în anul 70 templul a fost dărâmat, nu mai era nevoie de el.
    Sper că v-a fost de folos explicația mea.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: