Calvinismul este rădăcina carismatismului


Calvinismul are 5 puncte, dintre care punctul: „depravarea totală” este vinovat, cred eu, de „geneza” gândirii carismatice.
„Depravarea totală” spune că omul este „mort în păcat” și nu poate reacționa la evanghelie, dacă nu-l „trezește” duhul.
E fals.
Omul are cuget înainte de a auzi Cuvântul, cuget în care legea divină operează, rațiunea vede creația lui Dumnezeu și există în orice om „mort în păcat”, o luptă între cuget și gânduri.
Citiți: https://vesteabuna.wordpress.com/2017/09/17/este-ceva-bun-in-om-da-cugetul/
E o luptă internă a omului chiar fără să aibă cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu.
Despre această luptă calvinismul nu spune nimic.
Calvinismul nici măcar nu explică cum un om „total mort” dintr-o dată devine viu. Nu are cum deveni, așadar calvinismul atribuie intervenției miraculoase a lui Dumnezeu „momentul” convertirii.
Reducerea „procesului” conștiinței și a „sentimentului de vinovăției” și a efortului de neprihănire proprie, prezent în atâția oameni (mai ales religioși), la un „moment” al „străpungerii” duhului, este rădăcina calvină a practicii carismatice.
Carismatismul nu a apărut acum. Încă de pe vremea când în bisericile reformate (și apoi baptiste) s-a introdus corul, apoi „chemările” în sunet de orgă și apelul la „decizie instant”, toate s-au făcut pe baza teologică a calvinismului care are nevoie de moment.
Momente” s-au produs la Cluj, când cu Tacana Tahava, momente care au urmărit să facă mortul viu.
Știu că prietenii mei calviniști se vor supăra, dar să se supere pe ei înșiși, pentru că ei nu au o explicație logică a „convertirii” ca proces al cugetului, ci aruncă în cârca lui Dumnezeu „momentul”, momente.
Calvinismul este o formă de reducționism, prin abordarea simplistă a complexului proces al judecății lui Dumnezeu, al mărturiilor Lui, al stimulării cugetului omului spre pocăință prin mărturiile creației, al justificării omului.
https://vesteabuna.wordpress.com/2018/04/15/logica-este-o-proprietate-a-cugetului/
Când spui că „omul e mort”, ai dat cu buretele peste un întreg proces care precede „deschiderea Bibliei”, ca să fie citită sau deschiderea urechilor ca să asculte.
https://vesteabuna.wordpress.com/2019/05/22/crezi-tu-in-proroci-mortule-despre-logica-profetica/

Și dacă ștergi exact lanțul deductiv al cugetului care are de meditat la legile, principiile și judecățile divine, trebuie să pui ceva în loc.

Aici intervine rețeta carismatică, rețetă care nu are în sine „procese”, nici de conștiință, nici de analiză, ci stări și momente.
Se așteaptă străpungere instant, minune, intervenție miraculoasă.
E o poartă deschisă pentru impostori, ca cel din postarea cu Tacana Tahava.
Așa că să nu se supere avocații calvinismului, dar teologia lor sedează oamenii, oameni pe care îi vor strânge apoi în plasa lor carismaticii.
Culmea este că acești adormiți ai rațiunii se numesc pe ei înșiși, cum altfel decât „treziți”.
Ca orice treabă gata terminată a Diavolului.

(Această postare a fost inițial un comentariu la un articol despre :cum am scăpat de calvinism”. Un cititor s-a arătat intrigat de afirmația mea cum că: „Un al treilea lucru observat a fost că teologia calvină se împacă bine cu teologia carismatică, e chiar rădăcina ei.
Există un mecanism de idei, un lanț deductiv care conduce gândul calvinistului spre carismatism/misticism.
Una din verigile esențiale ale acestui lanț, poate prima este abandonarea logicii: că din moment ce alegerea mea de către Dumnezeu este deasupra logicii, hai să punem în căruța asta a minunilor toate aspectele educației, mai ales acela că Domnul trebuie să se atingă de inima copiilor noștri, nu să-i învățăm noi.
Am început să socotesc așadar teologia carismatică ca rod al rădăcinii calvine și pentru că nu-mi plăceau roadele, am început să-i smulg rădăcinile.”)

3 Responses to Calvinismul este rădăcina carismatismului

  1. Palosi Matyi Marton spune:

    Din pacate, toata stradania ta de a combate calvinismul, se poate anula prin zeci de versete biblice, clare si la subiect. Problema ta este ca tu nu vrei sa accepti un advear evident, pentru ca nu-ti convine. Nu stiu de ce. Poate pentru ca ti s-a inoculat de mic niste tipare bisericesti despre Dumnezeu si atributele Lui si nu poti sa scapi de ele. Vrei sa vezi lumea in roz si iti pui ochelari cu lentile roz. Iti place ceea ce vezi si nu vrei sa schimbi culoarea nici in ruptul capului. Ia citeste aici cateva versete, vazute fara ochelari colorati:
    „Ioan 6:44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
    Ioan.6:65 Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu
    Ioan 15:16 Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod
    Ioan 17:9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.
    Fapte 13:48 Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.
    Filipeni 2:13 Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.
    1 Corinteni 2:14 omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.
    2 Tesaloniceni 2:13 Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
    2 Corinteni 3:5 Nu ca noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei…
    Fapte 13:48 Si toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.
    Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
    Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”
    Marcu 10:26-27 Ucenicii au rămas şi mai uimiţi şi au zis unii către alţii: „Cine poate atunci să fie mântuit?” Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputinţă la oameni, dar nu la Dumnezeu
    Romani 8:28-30 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său
    Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.
    Şi pe aceia pe care i-a Hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.
    Romani 9:15-16 Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.” Aşadar, nu atîrnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”
    >>>>> SPER CA TE-AU CONVINS ACESTE VERSETE, DESPRE CINE ALEGE SI CINE DECIDE. Despre vointa libera, despre liberul arbitru.

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    Dragă Marton
    Înainte de a înșira versetele care par „calviniste” ai făcut niște supoziții despre mine, toate false.
    Trebuie să știi că am fost calvinist o bună bucată de vreme, chiar un calvinist activ pe net, cu multe articole.
    Dar am înțeles Biblia mai bine și am scăpat de această „boală” teologică.
    Citește cum: https://vesteabuna.wordpress.com/2016/11/12/cum-am-scapat-de-calvinism/
    Să iau presupunerile tale pe rând și să-ți răspund.
    1. „…tu nu vrei sa accepti un advear evident, pentru ca nu-ti convine.” Mă acuzi. Ca să-mi „convină” ceva sau nu ar însemna să am un interes oarecare, ceea ce nu e cazul. Nu trăiesc din religie, n-am luat un leu de la nimeni pentru vreo „slujbă” sau așa ceva. Sunt inginer și trăiesc din meseria mea, chiar ajut și pe alții, așa cum ne-a îndemnat apostolul. Așa că nu am fost calvinist sau m-am lăsat că mi-a „convenit” sau nu.
    Poți crede sau nu, îmi permit să trăiesc după adevăr și să-mi reglez opiniile când descopăr că greșesc.
    2. „Poate pentru ca ti s-a inoculat de mic niste tipare bisericesti despre Dumnezeu si atributele Lui si nu poti sa scapi de ele.” O altă presupunere falsă despre mine. Chiar asta arăt, că pot să scap de ce nu-i bine. Unde e nevoie îmi schimb opinia și mă pocăiesc.
    3. „Vrei sa vezi lumea in roz si iti pui ochelari cu lentile roz.”
    Să știi că lumea „calvinistă” e de un roz strălucitor, eu nu vreau s-o văd așa, pentru că nu e așa.
    „Ia citește aici câteva versete…” mă îndemni, cu detașarea cu care arunci un braț de fân la vițeluș, să aibă ce rumega.
    Mulțumesc.
    1. „…dacă nu-l atrage Tatăl” Atracția Tatălui nu este o alegere arbitrară, ci tocmai o lucrare a cugetului, despre care Domnul isus a spus că dacă evreii ar fi ascultat de Moise, ar fi crezut în El. Cine poartă ochelari?
    2. „…nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” înseamnă că cine a crezut Cuvântul Tatălui, din vechiul Testament, cuvânt care profețește venirea unui Mesia, va recunoaște în Isus pe Mesia. Numai cine așteaptă pe Mesia, cel „dat” (promis) în Vechiul Testament, va veni la Isus. Fără ochelari.
    3. „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi;…” Toți cei aleși erau evrei, o parte din rămășița aleasă pentru mântuire, însemnând că ceilalți sunt „aleși” pentru împietrire. Scrie mult Biblia despre această împietrire a evreilor, de la Isaia încoace tot scrie și aici se aplică „alegerea” la evreii împietriți versus evreii credincioși, la neamuri nu.
    4. „pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că sunt ai Tăi.” aici e vorba de un caz particular, despre apostoli și despre ucenicii Domnului, nu generaliza. Se ruga pentru ei.
    5. „…Si toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică au crezut.” Termenul tradus „rânduit” este din domeniul militar (tasso) a pune în ordine, a-i ajunge răndul. Cei ce au fost convinși până la capăt. Ochelarii traducătorului probabil.
    6. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Ne dă cu siguranță, dar numai dacă cerem, știm asta din alte locuri, din care n-ai citat. E plăcerea Lui să ne audă cerând și să ne dea. Așa e protocolul ceresc: https://vesteabuna.wordpress.com/2021/02/15/protocolul-ceresc/
    7. „omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu,” La acest argument am răspuns printr-o postare. Aici fac o paranteză. Dragă Marton, există o înțelegere deviată a Bibliei, una mistică, care te face să crezi că a fi duhovnicesc e așa o stare, care „intră” în tine ca alcoolul și te face fericit sau chiar deștept, înțelept, mă rog. Mare amăgire. Fără cunoșterea temeinică a Cuvântului lui Dumnezeu nu va intra în tine decât o doză nemaipomenită de mândrie, proporțională aș zice eu și cu cât calvinism ești turmentat, în cazul dat, dar nu numai, mai sunt licori. Iată postarea: https://vesteabuna.wordpress.com/2014/05/24/erezia-cea-mai-subtila-ce-inseamna-om-duhovnicesc/
    E coaptă, are 7 ani. Citește atent. Să continuăm.
    8. „…de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.” În Tesalonic erau evrei credincioși și foarte mulți și turbați evrei împotrivitori. Din moment ce evreii împotrivitori, știm din alte locuri au fost rânduiți la orbire (încă de pe vremea lui Isaia) nu putem spune despre ceilalți decât că fac parte dintr-o rămășiță potrivit alegerii, prin har. Dar această alegere se referă strict la evreii care au crezut raportat la cei rămași împietriți. Pentru a lămuri subiectul, (Pavel îl numește o taină foarte mare, taina împietririi evreilor, nu mă mir că neînțelegând, oameni ca dumneata devin calviniști) îți dau să citești o postare și să asculți alta:
    a) https://vesteabuna.wordpress.com/2014/08/19/taina-impietririi-evreilor-de-mirare-la-asa-oameni-destepti/
    b) https://vesteabuna.wordpress.com/2020/11/02/istoria-fariseilor/
    Nu mai continui cu explicarea celorlalte locuri, vreau să te rog să înțelegi ceva: Dumnezeu dorește, e dragostea lui de Tată, ca niciun om să nu piară, ci toți să vină la pocăință.
    Acest lucru l-a arătat și Pavel, când îi făcea pe oameni să se sperie de frica judecății, a pedepsei divine.
    Dacă nu ar fi existat o cale de a trece de la vinovat la iertat nu ar fi fost nici acest stres al lui Pavel de a o arăta.
    Iar această Cale este credința că Isus este Mesia, Cel ce va judeca pe oameni și Cel care acum îi iartă și-i socotește drepți.
    Aplicarea versetelor care tratează cazul particular al evreilor la toți oamenii din lume este marea eroare calvinistă.
    Newton (omul de știință) spunea că pe măsură ce profețiile legate de vremea sfârșitului se vor împlini, lumea va înțelege mai bine Biblia și cei credincioși vor avea o lumină mai bună.
    Când m-am vindecat de calvinism nu citisem încă pe Newton (Isaac-newton.org) dar acest lucru s-a întâmplat cu mine, privind la evreii de azi, am trecut prin profeții și am înțeles mai bine toată Biblia.
    Întoarcerea evreilor în țara lor a fost semnul care m-a făcut să studiez mai bine profețiile și să pricep (greu) că fără cunoașterea temeinică a Vechiului Testament, faci varză din Cel Nou. Am arătat aici:

    Putem înțelege Noul Testament fără să cunoaștem bine Vechiul Testament? Nu.


    Dragă Marton, fără să mă cunoști, fără să-mi citești blogul și fără să te apleci asupra unor subiecte la care am făcut analize adânci și temeinice, dumneata ai dat cu parul teologic. Nu m-am supărat, dar m-am întristat.
    De aceea ți-am răspuns pe puncte și așezat în speranța pocăinței tale.
    Calvinismul e boală teologică.
    Ca febra, ca puroiul.
    Despe calvinism aș zice și eu ca Wurmbrand despre comunism: dacă la 20 de ani nu ești calvinist înseamnă că n-ai citit Biblia deloc, dacă la 30 de ani mai ești calvinsit înseamnă că n-ai citit-o bine.
    Am o postare despre „lucrul Domnului” și despre „călăuzirea Domnului”, de fapt e un comentariu mai lung la o „grenadă” teologică, așa ca și comentariul dumitale: https://vesteabuna.wordpress.com/2018/05/06/duhul-va-va-invata-toate-lucrurile-un-text-abuzat/
    Fă bine te rog și ai răbdare, citește răspunsurile și răspunde doar judecat, că nu tragem cu praștia aici, ca și copiii mici.
    cu drag

    Apreciază

    • vesteabună spune:

      Dragă Marton…. Comentariul tău care începe cu „stimate creștine” a intrat direct în spam, nu am știut de ce. Apoi l-am citit și am văzut că ai dat copy/paste de două ori și textul apare repetat și probabil wordpress l-a trecut automat la spam. Oricum, chiar dacă trecea de wordpress, nu trecea de mine. E pagina mea și am paznici la ușă: bunul simț, respectul, cinstea…. Îmbracă în alte haine comentariul tău și poate intră.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: