Israel – popor ales. Hristos și evreii (5.) V. F. Marținkovschi

Poporului evreu i-a fost încredinţată măreaţa misiune de a vesti tuturor popoarelor credinţa în Dumnezeul unic.

Dar poporului evreu îi fusese dată o anumită, o mare misiune, pentru ea a fost.el «ales».
Fiecare popor are o vocaţie a sa deosebită, fiecare este chemat să-şi spună omenirii cuvântul .

Şi nu are oare fiecare om o sfântă chemare personală a sa, deosebită — de a descoperi adevărul lui Dumnezeu prin darurile pe care numai el le are?

Gogol şi Dostoievski credeau într-un astfel de „mesianism” al poporului rus: şi va veni un timp când în chinuri şi suferințe se va naşte, spre bucuria lumii, acest «cuvânt rusesc» deosebit, o revelaţie deosebită asupra vieţii. .

Mickiewicz era şi el însufleţit de credinţa mistică în vocaţia deosebită a poporului polonez.

Pe când evreii sunt un popor în esenţă recunoscut, «ales». Şi aici, ca întotdeauna, noblesse oblige; dar odată cu abaierea de la îndatoriri se pierde şi demnitatea ce-i era proprie.

După cum am mai spus, poporului evreu i-a fost încredinţată măreaţa misiune de a vesti tuturor popoarelor credinţa în Dumnezeul unic. Dar asta nu e totul: credinţa într-un singur Dumnezeu o propovăduiau încă așa gânditori greci ca Socrate şi Platon, deşi nu atât de clar ca Biblia.

Esenţa caracterului ales al evreilor a constituit-o descoperirea lui Dumnezeu Însuşi pe pământ, revelaţia despre calea spre comunicarea nemijlocită cu Dumnezeul viu în persoana întrupării Lui —Mesia.

Toate religiile lumii, într-un grad diferit de intensitate şi profunzime, aspiră spre Dumnezeu, căutând acces la El. Dar fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă pentru om.

Setea de a găsi calea spre El o au toate popoarele: tocmai ea a şi creat nevoia de un Mântuitor, Care urmează să vină și să transforme omul, apropiindu-l de Dumnezeire. Această credinţă în Mijlocitor şi Ispăşitor poate fi găsită în speranţele confuze ale legendelor şi ritualurilor din vechime, în misteriile greceşti, în învăţătura lui Zoroastru şi altor înţelepţi ai Orientului (din mijlocul lor au venit cei «Trei magi» pentru a i se închina lui Isus Hristos, când s-a născut la Betleem).

Însuşi faptul venirii lui Mesia trebuia să aibă loc în mijlocul poporului evreu.

«Materialismul sacru» ce-i este caracteristic, capacitatea de a realiza principiul spintual şi de a spiritualiza materia constituiau acea trăsătură, în virtutea căreia, după părerea lui V. Soloviov, Dumnezeu a binevoit să se întrupeze anume în mijlocul acestui popor.

Veacuri întregi a durat pregătirea acestuia pentru primirea lui Mesia. Despre el proroceau sfintele slujbe din Templu, însăşi construcţia lui şi obiectele sfinte (chiar şi veşmintele preoţeşti1— despre el «vorbeau în Lege Moise şi proorocii».

Aşadar, cuvântul despre Dumnezeu şi Mântuitorul trimis de El — aceasta este misiunea sfântă dată poporului evreu.

Rămâne oare poporul evreu credincios acestei misiuni?

Nu cumva abaterea de la ea este izvorul principal al suferinţelor lui?

Şi într-adevăr, păstrează oare evreii din zilele noastre acea credinţă fierbinte în Dumnezeu, care a făcut să iasă din pieptul lui Isaia rugăciunea:

«O! de ai despica cerurile, şi Te-ai pogorf, s-ar topi munții înaintea Ta ca de un foc…»2

Cu părere. de rău însă, în ce priveşte intelectualitatea evreiască, tineretul studios evreiesc, nu s-ar putea da un răspuns pozitiv în sensul acesta.

Am vizitat odată, la Praga, căminul studenţilor evrei de acolo; în timpul unei discuţii pe o temă religioasă i-am întrebat pe studenţi: «Cine dintre voi crede în Dumnezeu?».

— «Fiecare are dumnezeul său», a răspuns evaziv unul din ei.

— «Acesta nu este un răspuns la întrebarea mea. Cine dintre voi crede, conform Bibliei, în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi lacov, în Dumnezeul Care ne-a creat, nu în dumnezeul pe care l-am creat noi?»

— «Într-un aşa Dumnezeu nimeni din noi nu crede…»

‘«În aşa caz, eu sunt aici printre voi singurul evreu», am spus eu râzând, «fiindcă eu cred în Dumnezeu după Biblie, în Dumnezeul lui Avraam, Isaac, Iacov. Şi de acum încolo voi încerca să vă convertesc nu la confesiunea creştină, ci, mai întâi, la cea iudaică».

Ateismul a devenit, pare-se, chiar o trăsătură tipică a studenţimii evreieşti.

Fireşte, nu voi generaliza această constatare, deoarece cunosc şi alte fapte din viaţa poporului evreu.

Dacă în 1922 tineretul evreu a organizat la Odesa, de Ziua Judecăţii o procesiune antireligioasă prin faţa sinagogilor cu strigăte profanatoare: «Weg mit Gott!»,(afară cu Dumnezeu! n.n.) dreptatea cere să amintesc şi faptul că acest apel a rămas fără răspuns din partea credincioşilor.

La cunoscuta dispută antireligioasă cu Lunacearski, care a avut loc la Moscova, în 1921, alături de noi, oponenții din partea creştinilor, s-a pronunţat în apărarea nobilă şi îndrăzneaţă a credinţei în Dumnezeu rabinul Ia. I. Maze, de care am amintit mai sus.

Dar cu toate acestea, eu l-aş ruga pe fiecare evreu conştient să răspundă la întrebarea: crede el în Dumnezeu și numai în El Unul cu toată credinţa vie? Căci dacă religia nu este la noi pe primul loc, atunci ea nu este deloc, cum pe bună dreptate spune Reskin: Doar Biblia ne învaţă întâi de toate despre monoteismul moral şi cel etic.

Și orice preferinţă a exteriorului faţă de interior şi a materialului faţă de spiritual nu este oare închinare la idoli?

În acest caz, neîndoios este că orice evreu care şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu a încetat de a mai fi evreu.

1. Vezi Cartea „Lumină din umbra harurilor viitoare. de I.V. Karghel
2. Isaia 64

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: