Regele pomanagiilor

…sau „un nou cult în România”

„Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. ¹¹ Căci, fraţilor, am aflat despre voi, de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. ¹² Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” „Şi eu al lui Apolo!” „Şi eu al lui Chifa!” „Şi eu al lui Hristos!” ¹³ Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” 1 Corinteni 1:10-13

Mi-a spus un coleg într-o dimineață.la lucru: „Ai auzit? Cutare, și cutare,…și cutare vor să fac un cult nou.”
Parcă era alianța de la Zohelet:…” la masa răzvrătirii,
Adonia, davidicul lăstar,
cu preotul bătrân Abiatar
și cu Ioab, mai-marele oștirii
se proclamase domn prin legea firii
și închina pahar după pahar.
Și-n timp ce minți bătrâne și dibace
urcau un rege-sânge în Sion,
…” asta e poezia.
Seamănă.
Despre acest clip probabil e vorba.
De multă vreme urmăresc mișcările plevei de mulțimi atrase și înghesuite de vânturile de învățături prin colțuri de „hambare” cu identități cu nume exotice.
Zic dânșii că au nevoie de 21000 de semnături ca să devină cult.
Evenimentul este propus cu aer triumfal, ca „salvator”…pentru „vremurile grele” care vor veni.
N-am prea priceput din clip și nu ni s-a spus, nici despre ce fel de „vremuri grele” vor veni, nici cum ne-ar putea salva mântuitorul cult (Domnul e scos discret pe făraș din problemă, semn că pe mercenarii noilor înjghebări îi înrolează în chestiune altcineva și altceva, decât Domnul de sus.)
Cultul nu ne pregătește de răpire, nici nu e înaintea lui Dumnezeu, sau a îngerilor, nu pentru „arătarea și împărăția Sa” cum scriau apostolii cei adevărați.

Este o febră care vine și trece…cu înființările,…..și iar vine,….a fost cu partidele, partidul pocăiților, alianța nuștiucare, dar asta cu cultul cel nou (scuzați cucufonia) e gravă.

Nu erau destule partide, culte și secte, mai trebuia unul.
Ziceau ei în clip un lucru aparent frumos, că ar fi câteva sute de biserici independente în România, adică biserici care nu aparțin unui cult din cele mari. Dar au asociații majoritatea, cred că sunt puține biserici fără nici o formă legală de asociere, nu ar avea dreptul la „loc public”, doar la loc privat, unde se intră cu invitație.

Citisem recent o carte de Israel Zangwill: „Regele pomanagiilor” și fără să vreau am făcut asocierea.

De când cu primirea banilor de la stat, conducătorul de cult, pe lângă că primește personal un salariu gras, are parte și de privilegiul de a împărți cota de „subvenții” sau cum le-o zice, alocate fiecărui cult de către guvern.
Pomana.
Pâinea și cuțitul.

Cultul ăsta nu va fi altceva, după cum îmi miroase mie, decât încă o pâine și încă un cuțit…și încă un cuțitar.
Nu, nu e Pâinea care s-a pogorât din cer, cea din cer e Una, astea-s multe.

Că foarte mulți „slujitori” și-au dezvoltat abilitatea de a atrage sponsori și a se asigura financiar știam, dar din câți cunosc, majoritatea și-au păstrat aparența de boi care treieră grâul.
Ei zic că au dreptul.
Dar cum s-or fi numind în pildă banii primiți de la stat?
Secară, porumb?
Au dreptul boii să mănânce secară când treieră grâul?
Iată întrebări la care apostolul n-a răspuns, pentru că de la creație toți boii pasc iarbă, și doar la treierat mănâncă grâu, grâu de-acolo de unde treieră, nu din altă parte.
Iar apostolului nu i-a trecut prin minte că vreodată statul te va îmbia cu bani.

Cu ce gând te îmbie statul cu bani, cu gând curat?
După mai bine de 100 de ani de când evanghelia a făcut breșă în monopolul „bisericilor naționale” în estul Europei, întreținerea unor cozi de topor pe ascuns între evanghelici a fost preocuparea constantă a fiecărui guvern, de orice culoare politică, în timp ce lozincăraia temei libertății religioase era zdrăngănită tot pe culori politice variabile, dar constant neschimbată și neîntreruptă.
Știm bine asta.
Și cum poți mai bine să ungi mecanismul, decât cu obedienți plătiți de tine?
Așa că și noul cult va fi o nouă gașcă de pomanagii cu rege.
Una în plus.
Ce să răspundem izvodirilor acestor „minți bătrâne și dibace” vorba poetului?
Să lăsăm ce-a scris apostolul la capăt de capitol:

„Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, ³¹ pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul”.” 1 Corinteni 1:30-31


Explicație: Dumnezeu nu a lăsat scris în Biblie că Fiul său sau apostolii Săi vor înființa o nouă religie, nici măcar cea corectă.
Noi creștinii nu suntem religia lui Dumnezeu, nici religia adevărată sau o religie printre altele.
Toți credincioșii în Hristos adevărați suntem copii ai lui Dumnezeu și popor al lui Dumnezeu, nu religie.
Și nici cult.
Așa este scris, nu este altă Biblie.
Care tată s-ar bucura când copiii lui ar face „bisericuțe” unii contra altora?
Mai ales atunci când ar renunța la numele lui de tată și și-ar da alte nume?
Degradarea de care se plâng mulți „slujitori” e și din cauza acestei „schele” (cultul) care te obligă să trăiești forțat într-un cadru care dă impresia de schelet, dă impresia de viață, de imaginea „religioasă” a adunării, o religie printre altele, un cult printre altele. (Să nu scriu despre ierarhii paralele că lungesc postarea.)
Dar nu așa se construiește identitatea creștină, pentru că creștinii nu sunt religie, creștinii nu sunt cult, creștinii sunt copiii lui Dumnezeu, sunt poporul lui Dumnezeu.
Trebuie reconstruită demnitatea de copii a lui Dumnezeu, de familie divină, de popor ales, nu construind culte noi, religii noi, aberații noi, jalnice, ci tocmai așa cum profesorul la tablă, șterge discret cu buretele tentativa greșită a elevului pentru a face loc rezolvării corecte, să ștergem aceste denumiri rușinoase și identități forțate și păcătoase ca să fim, schimbând pilda, „o plămădeală nouă, fără aluat”.
Acest lucru se poate face doar la nivel individual, asumându-ne fiecare conștient nu doar o etichetă goală, ci întreaga plinătate de conținut a identității de copil al lui Dumnezeu, de parte din unicul popor al lui Dumnezeu.
Împărțirea în culte și perpetuarea acestor stări este cea mai rușinoasă stare pentru cine vrea să placă Domnului.

Ca români, avem exemple demne de creștini care au refuzat etichetele și „codițele”, trei din ei sunt foarte cunoscuți, dar nu sunt singurii: Moldoveanu, Ioanid și Moisescu.
Așa că pilde bune avem.
De ce să le urmăm pe cele rele?