Ce se întâmplă dacă lași pe Duhul Sfânt să facă educația copiilor tăi?

Nimic.

Dar dacă-l lași să facă „lucrul Domnului”?

Tot nimic.

Nu aceste lucruri le face Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt a inspirat pe profeți și pe apostoli, prin ei a „completat” Noul Testament după rusalii, a dat daruri, a dat puteri și semne.
Ce n-a făcut și nu face Duhul SFânt?

Sigur n-a predicat direct oamenilor, pentru aceasta porunca a fost dată apostolilor și nouă tuturor, oamenilor vreau să zic.

Un exemplu:
La Ioppe(Jaffa) și Cezareea, o vedenie s-a arătat lui Petru, un înger s-a arătat lui Corneliu.
Și iată ce i-a zis îngerul: „ Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,  care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit, tu şi toată casa ta’. ” Fapte 11:13-14
Nu putea „Duhul” să-i vorbească direct lui Corneliu cuvintele mântuirii?
Chiar dacă Duhul i-a vorbit lui Petru iar lui Corneliu i s-a arătat îngerul, slujba predicării Cuvântului nu a fost luată de la oameni, Petru a vorbit.
De aceea o rugăciune de genul: „Doamne vorbește-le”, sau „Doamne lucrează la inima oamenilor ca să fie mântuiți”, NU VA FI ASCULTATĂ DE DUMNEZEU.
Pur și simplu o astfel de rugăciune nu va fi ascultată de Dumnezeu, oricât ar părea de pioasă.
Și nici rugăciunea „Doamne atinge-te de inima copiilor mei, sau rudelor” nu va fi ascultată.
Trebuie ca tu sau cineva să le vorbească acestora „cuvinte prin care” vor fi mântuiți.

Dar să mă întorc la întrebarea din titlu cu încă un exemplu.
Cunosc destul de bine un creștin care are angajați.
Povestea aceasta o spune des.
El zice că are două feluri de angajați: angajați și angajați-angajați.
Și credincioși și necredincioși.
Odată, unul din cei „dublu” angajați l-a întrebat după ce a terminat ce i s-a dat să facă: „Șefu, am terminat, ce să mai fac?”
Și „șeful” rușinat i-a răspuns că el niciodată nu l-a întrebat pe Dumnezeu: „Șefu, am terminat, ce să mai fac?”
Un alt angajat, (dar mai mult în acte) îl întreabă des când primește câte-o sarcină mai dificilă: „auzi șefu, da nu faci tu? că știi mai bine”. Și răspunsul pe care i-l dă șeful este că rugăciunea „Doamne, lucră Tu!” este atât de răspândită printre creștini încât i se dă toată ziua de lucru „Șefului”, că desigur e mai priceput. Așa că nu se miră că respectivul pune așa problema și în fabrică.

Chiar apostolul Pavel s-a rugat ca oridecâteori deschide gura să i se dea Cuvânt, dar nu găsim mântuire prin infuzie, prin trăznet mistic, fără cuvinte, fără explicații, fără cineva care să plângă lângă cel pierdut. Desigur că vorbirea către cineva trebuie precedată de rugăciune pentru acela, dar numai rugăciunea singură, în ideea că „Domnul îi va vorbi” cuiva, nu este procedura corectă în ierarhia de autoritate divină.

Mare erezie, să crezi că așa se face.
Mai ales cu privire la educația copiilor.
Să crezi că într-un fel mistic, tacit sau poate în prezența unei slujbe religioase producătoare de emoții, cineva ar putea deveni brusc educat.
Emoționat, da.
Poate sub imperiul emoției, chiar să ia ceva decizie.
Dar acela nu va deveni niciodată angajat-angajat, căci pentru e deveni „angajat”, cuiva trebuie să i se predea „învățătura care duce la evlavie(angajament)„, adică planul lui Dumnezeu. Această predare a acestei învățături cere timp, dedicare și efort din partea celui care predă.
Efortul numit „durerile nașterii” pentru cei cărora li se predă învățătura.
Dureri suportate de cel care predă.

Să analizăm un pic ideea din titlu: ce se întâmplă dacă te rogi Domnului „să se atingă de inima copiilor tăi” sau de „inima cuiva”.
Am călătorit zilele trecute și am discutat cu mai mulți frați, surori, tineri și bătrâni, nepoți, copii, părinți, bunici, între 7 și 80 de ani.
Am observat această buruiană de gândire îngrijită ca o floare în grădina gândurilor unora din cei cu care, cu răbdare am dialogat zilele acestea. (Am plecat la drum ca să nu fiu „doar în trecere” pe la frați, ca de multe alte ori, ci pur și simplu, ca să stau până „se satură de mine”. N-a fost cazul, 2-3 ore au fost suficiente ca să ne epuizăm necunoscutele.) Mi-am amintit cum și eu am avut această buruiană în cap și cu câtă oroare am smuls-o.
S-au ridicat multe subiecte, am ascultat puncte de vedere interesante și m-am întors la rândul meu cu multe întrebări.
Am încercat să arăt caracterul otrăvitor al buruienii crezută floare, al părerii pioase că e suficient să te rogi Domnului pentru copilul tău și restul să facă Domnul.
N-o va face!
La Efes, apostolul a avut nevoie de 3 ani de plâns și învățătură „lângă fiecare din ei”.
Cu lacrimi.
Și la Galateni le scria plângând.

Am mai amintit în discuții chestiunea creaționismului, a școlii în pandemie, (da, am întâlnit și negaționiști-covid, culmea, unul era fiul unui frate care a murit de covid acum câteva luni, am fost s-o vizitez pe sora-văduvă, Doamne, Doamne! Fiul mortului nu credea în covid.) și am observat că nu se pune problema selectării în educație, a unei contraofensive împotriva darwinismului de exemplu, din multe sondaje ad-hoc știu că majoritatea tinerilor creștini sunt evoluționiști în gândirea efectivă.
Iar lipsa această de punere a problemei, alimentată de pansarea ușuratică cu „pansamentul” din titlu, lasă o rană cu puroi, infectată și chiar contagioasă, netratată.

Două probleme, nu una: rana nevindecată și tratamentul greșit.
Eu am zis să încep cu descrierea „legării în chip ușuratic” a problemei, de aceea am pus titlul așa.

La aceste lucruri mă gândeam aseară gonind spre casă, pe autostrada tot mai completă, încât am făcut 3 ore și zece minute din Banat până în Cluj, fără să depășesc viteza legală.
Am vorbit cu mai multe Lois și mai multe Eunice și cu mai mulți Timotei zilele trecute.
Aveam demult în lista de așteptare a această postare, cred că i-a venit vremea.
Este nevoie de oameni care să dea timp pentru educație, nu se poate instant, deși e seducătoare ideea.
Această învățare trebuie să fie continuă, organizată și neformală.
Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere-aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri.  Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale.” Deuteronom 11:18-20

Le găsim pe Lois și pe Eunice care l-au educat pe Timotei, găsim pe Domnul Isus care i-a învățat pe ucenici, pe apostoli care învățau cu lacrimi, nu găsim nicăieri mântuire hocus-pocus.
Repet, nașterea din nou este un proces, un efort, o trudă a celui care învață pe altul.
Pentru ca cineva să fie născut, altcineva trebuie să sufere durerile nașterii pentru acela.
Slujba educației copiilor a fost dată de Dumnezeu părinților, nu există în Noul Testament „învățător de copii” în adunări.
Nu schimbați Biblia, că râde dracul de voi!

Căutând pe site, am descoperit că am mai scris postarea asta aproape la fel acum 5 ani.
Citiți și acolo, unele chestiuni sunt mai clar scrise acolo.
Iar în alt loc am arătat că transmiterea învățăturii nu este facultativă, este o poruncă.
Ideea că „i-am încredințat în mâna Domnului” pe copii, ascunde de cele mai multe ori abandonul și nepăsarea față de sufletul copiilor, lăsați de fapt în mâinile anturajului lumesc, a jocurilor și filmelor atât de seducătoare, a educației atee și evoluționiste, fără nici măcar ideea nevoii contracarării acestor ucigași sufletești.
„Doamne iartă-ne și dă-ne putere să explicăm și să învățăm și pe alții cum dorești Tu să fim în aceste zile din urmă!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: