Zissu

„…nu scriu decât atunci când simt nevoia de a mă spovedi” A.L.Zissu
„…s-a făcut un vuiet şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele!” Ezechiel 37:7

Vuietul profețit auzit de Ezechiel acum 2500 de ani a fost mișcarea sionistă din secolele 19-20.
O mare parte din acest vuiet s-a auzit pe meleagurile României, unde lâncezeau o mare parte din „oasele” care s-au apropiat unele de altele. La noi, pe Olt și pe Mureș, pe Dâmbovița și pe Milcov, dar mai ales pe Prut și pe Siret.
Am ajuns să citesc literatura sionistă interbelică românească, nu atât mânat de o curiozitate istorică, cât de faptul că plecând cu gândul de la profeția lui Ezechiel, am ajuns cu cercetarea la amănuntele miraculoase ale scoaterii evreilor din România în secolul 20, o operațiune insuficient cercetată, neînțeleasă și adesea răstălmăcită. Am scris deja două episoade ale acestui exod, în primul descriind intervenția lui Zalman Robinsohn, fratele Anei Pauker și în al doilea operațiunile lui Henry Jakober. Pentru al treilea episod, a treia parte a exodului, cea de după Războiul de șase zile, 1967, condusă de Shaike Dan, m-am simțit insuficient calificat să scriu și am început să citesc.
Învățasem după recitirea vieții lui Alexandru cel Mare și a vizitării muzeelor din Grecia pe urmele lui, că toate operațiunile care împlineau în mod expres profeții biblice, conțin elemente de miracol înlănțuite, persoane special pregătite, robi ai lui Dumnezeu care să ducă la îndeplinire planul profetic. Mă refer la evenimente ca și cucerirea Ninivei, sau la învingerea mezilor și la personaje ca Nebucadnețar, Cirus sau Alexandru cel Mare.
După descoperirea pe net a unor unor oameni providențiali din secolul XX, ca Henry Jakober și Shaike Dan, care așa cum m-am așteptat au fost oameni cu misiune de la Dumnezeu, am fost convins că și vuietul care a precedat această apropiere a avut astfel de oameni. Și am continuat să caut.
De Zissu citisem în jurnalul lui Mihail Sebastian, ca fiind un bogătaș evreu care ajuta pe mulți evrei, fără deosebire. Mihail se sfia să-i ceară bani lui Zissu, dar nevoile erau mai mari. Zissu dădea fără comentarii sau condiții.
Apoi am citit despre Zissu un moment extrem de tulburător în cartea Blind Jump. În iunie 1944 armata britanică a parașutat în România, via Italia (Bari), mai mulți spioni cu scopul de a se interesa de starea prizonierilor de război englezi și americani (piloți căzuți) din lagărele românești. Toți parașutiștii erau evrei și concomitent agenți de spionaj israelieni cu scop precis de a urmări posibilitățile de aliyah, exod evreiesc spre Palestina (statul evreiesc încă nu era). Unul din parașutiști, Shaike Dan, după ce a fost parașutat lângă Arad a ajuns la Zissu în casa lui din Bucureștiul ocupat de germani încă.
Zissu avea un singur fiu, Teodor, fiu pe care Zissu a avut grijă să-l trimită dinainte de război în Anglia. Ajuns ofițer englez, Teodor a căzut ucis, dar tatăl lui nu știa. Vestea i-a adus-o Dan.
Chiar la începutul întâlnirii, când urmau să discute instrucțiunile primite din Israel, Dan a făcut o pauză și i-a transmis lui Zissu știrea morții fiului său. Acesta a plâns puțin, s-a resemnat și a spus calm: „să continuăm”.
Zissu a fost omul unui ideal, idealul sionist, al ducerii de cât mai mulți evrei spre Israel.
Pentru că a fost și scriitor, i-am căutat cărțile pe okazii.ro și le-am găsit. Încă odată m-am felicitat că nu am plecat din România. Am rămas pentru cărți și pentru limba română.

Cărți de Zissu

Primele două sunt scrise de el, a treia tot de el, dar după arestarea lui de către securitate în 1951, sunt declarațiile lui date în anchetele lungi ale Securității, declarații adunate de Mihai Pelin, carte tipărită după revoluție.
Calea calvarului este un dialog imaginar despre sionism, dialog pus în cadrul unui roman steril și cu personaje inventate, dar în care se regăsește autorul, Iaffe. Fierbințeala subiectului din mintea lui Zissu străbate fiecare pagină a tot ce a lăsat scris.
Și mai e ceva, citind, m-am simțit umilit. Sadoveanu, Creangă și chiar Eminescu mi-au părut brusc niște analfabeți cu condei în fața eleganței stăpânirii limbii române a evreului Zissu.
„Nu există cult mosaic” este un eseu reacționar împotriva ideii de cultism, de religie a națiunii evreiești în cadrul statului român de atunci. Argumentele sunt virulente, logica de fier, concluziile imbatabile.
De parcă i-ar fi păsat lui Zissu de dușmani, deși a avut destui.
Cum de era așa bogat?
Trebuie să citiți istoria fabricii de zahăr de la Ripiceni. Un francez Maurice Dupont a investit enorm acolo, a construit cea mai mare fabrică de zahăr din Europa de est prin anii 1900.
Citez:
În anul 1912, fabrica era la apogeu şi exporta cantităţi uriaşe de zahăr în toată Europa. Maurice Dupont, proprietarul acesteia, îşi pregătea unicul fiu pentru a prelua afacerea şi chiar să o extindă pe teritoriul actual al judeţului Botoşani, renumit pentru zonele agricole prielnice, dar şi pentru forţa de muncă numeroasă şi puţin costistitoare faţă de cea vest-europeană. A urmat însă un accident care l-a scos din afaceri pe Maurice Dupont. „În 1912, fiul lui Maurice Dupont pleca într-o călătorie cu Titanicul până în America. Nava se scufundă, după cum bine ştie toată lumea, iar unicul fiu al lui Dupont moare. Fără moştenitor, Maurice Dupont se retrage din afaceri şi vinde fabrica de la Ripiceni. I-a dat-o unui evreu, Iulius Iosipovici, contabil-şef la fabrică în acea perioadă. A dat-o cu un milion de lei

Iosipovici l-a luat lângă el ca administrator și apoi coacționar pe Zissu, un om care a știut reinvesti și a ajuns posesor de fonduri imense, fonduri pe care le-a folosit fără ezitare nu pentru el, ci pentru reușita misiunii la care era înhămat: sionismul.
Zissu a salvat mulți evrei, evrei români, polonezi, maghiari, cehi.
Zissu a avut acces la Mihai Antonescu, mai ales când după bătălia de la Stalingrad, frații Antonescu au refuzat trimiterea evreilor rămași în viață după pogromul de la Iași, Cernăuți și din Transnistria la Auschwitz, ba chiar au închis ochii la anumite cereri ilegale de transfer de evrei spre Palestina.
Sperau să recâștige bunăvoința evreilor pe care în primii ani ai răboiului, i-au masacrat ca la măcelărie. Târzie răzgândire.
În noaptea de 22 august Zissu a fost chemat la Mihai Antonescu:
În noaptea de 22 august 1944, sunt sculat din pat la 11 noaptea și o mașină care aștepta jos mă duce la președinția de Consiliu de la palatul din CapuI Podului. Acolo mă întâmpină Mihai Antonescu, palid și descompus, și mă roagă să iau contact cu subsecretarul de stat, care lucra in aripa alăturată. Palid ca și șeful său,‎ subsecretarul (numele imi scapă) imi spune sobru: noi nu mai putem ține frontul וși trebuie să capitulăm; apelez la patriotismul dumitale, rugându-te, ,,în numele poporului și‎ guvernului român“, să telegrafiezi chiar acum un mesagiu marilor organizații evreiești mondiale din Occident să intervină pe lingă înaltul Comandament sovietic să fie cit mai blând posibil în privința condițiilor de capitulare; un avion militar gata de decolare va duce mesagiuI dumitale la Istanbul.
Am răspuns că n-am calitatea de a face un asemenea lucru. Subsecretarul, dezamăgit, mi-a răspuns supărat: ,,Dl. dr. Filderman, care a fost aci acum 15 minute, s-a arătat mai patriot. Domnia-sa a cerut într-un mesagiu ca ocupația militară să se facă de către trupe ale tuturor Aliaților și administrația la fel
.

Am plecat fără a îndeplini dorința subecretarului.
Declarație la securitate 16 mai 1951

Condamnat pe viață, Zissu a fost ținut închis doar 3 ani, fiindcă a fost „cumpărat” și a plecat în Israel, unde a și murit imediat după sosire datorită bătăilor bestiale încasate în beciurile securității.
Un amănunt: ce s-a întâmplat cu fabrica de zahăr de la Ripiceni?
A fost dezmembrată bucată cu bucată și dusă în Uniunea Sovietică.
Tot bucată cu bucată, evreimea din România, („cultul mosaic”, etichetă atât de urâtă de Zissu), a fost dezmembrată „bucată cu bucată” și „dusă” în Israel.
N-am scris cum îl chema, numele complet: Abraham Leib Zissu.
Biografia i-au scris-o alții.
Profețiile despre sionism, despre acest al doilea exod evreiesc din zilele noastre și da, despre oameni ca Zissu, nu sunt drumul, dar trebuie să ne aprindă mintea ca un semnal, ca un semafor pe marginea drumului nostru, pe toți cei care așteptăm venirea Domnului.
Un semafor care s-a aprins demult, s-a și stins între timp, iar eu acum claxonez coloana de minți leneșe care n-au știut sau n-au observat, a mea inclusiv.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: