12 ani de blog

Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos”. FA 2:40
M-a anunțat wordpress acum câteva zile.
În Împărăția lui Dumnezeu nu se folosesc bani, se folosesc cuvinte și fapte.
Dar mai ales cuvinte.
Dumnezeu se definește pe Sine ca fiind Cuvânt, rostire, afirmație.
Așa că tot ce facem cu Cuvântul sau cu fapta, facem în Numele Domnului Isus.
De 12 ani pe acest blog scriu cuvinte, multe cuvinte.
Iată câteva statistici

Dărâm concepții false, dezleg legături rele, leg mintea oamenilor de Cuvântul lui Dumnezeu, o dezleg de tradiții și ritualuri, de minciuni și prefăcătorii.
Acest blog nu este sponsorizat de nimeni, este investiția în timp a unei singure persoane.
Ca principiu, pentru a nu descuraja pe alții care ar dori să facă același lucru, lucrez cu resursele gratuite de pe internet, nu am investit nici un leu și nici un dolar în realizarea blogului.
Nu plătesc taxă anuală, mă restrâng la ceea ce oferă internetul ca resurse gratuite. La fel cu Facebook și cu Youtube. (Folosesc în schimb bani din câștigul meu pentru promovare pe Facebook, nu primesc donații.)
Tot ca principiu biblic, nu sunt afiliat confesional, promovez și practic împreună cu familia și alți frați adunarea de casă ca mediu de educație și creștere creștină.
Anonimatul relativ îl consider iarăși un principiu creștin: atât cât privește nerecunoașterea standardelor lumești, de a fi considerat cineva în această lume („lumea nu ne cunoaște„, „ca niște necunoscuți„) cât și a faptului că răsplătirea în ceruri se va face doar pentru faptele făcute în ascuns.
Unul din lucrurile de care am devenit tot mai conștient în ultimii ani este efectul dezarmant pe care-l are ritualul asupra cugetului oamenilor. O ceață deasă se lasă pe mintea ce-și face cuib în ritual, pe cugetul ce socotește necesar această absurditate: că dacă cineva „investit” va efectua o „procedură”, se va transmite un „efect” asupra celuilalt, așa cum doctorul face o injecție pacientului, sau cum iei o pastilă. Mintea intră în pauză, cercetarea de sine și pocăința se oprește și toată „viața religioasă” se reduce la un ritual tot mai nebiblic, și mai redus și acesta, cu cât generațiile se îndepărtează de adevărurile stricte ale Bibliei.
Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta” am putea spune și dacă suntem prieteni, angajați și ostași ai Stăpânului, trebuie să ne punem lângă el, să salvăm problema.
Începând de la blândele și simplele afirmații ale Voii lui Dumnezeu, ca cele din Areopag: „nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea… ” până la explicații complexe ale Planului lui Dumnezeu pentru cunoscătorii Bibliei, ar trebui să avem fiecare ceva de spus pentru orice om, indiferent pe ce fuștei al scării „culturii biblice” se află, mai ales dacă nu vrea să urce nici unul mai sus.
Cât voi mai ține blogul?
Mă mai întreabă unul și altul: „vă mai adunați?”
Ca și cum: „n-ați renunțat, cât o veți mai duce așa?”
Până la răpire sau până la moarte.
Tot așa și cu blogul, și cu vestirea, și cu credința.
Noi nu terminăm, noi trecem, nu cădem de oboseală.
Termenul „răbdare” din Noul Testament ar trebui în multe locuri tradus cu perseverență, acea muncă asiduă, dar cu un scop precis, cu entuziasm și viziune, nu ca „răbdarea” robului condamnat, care face cu silă tot lucrul.
Așa că dragul meu, poate ai ajuns aici curios, de prima dată, du-te la categorii, alege ceva ce te interesează, sau pe pagini sugerate, dar să nu citești mai mult pe bloguri și pe Facebook, decât Biblia.
Dacă îți place ce citești aici, poate ești urmăritor și citești regulat, nu uita să dai și altora ce ți se pare folositor, nu sunt restricții sau interdicții la împărtășire, nu am copy-right.
Am un cuvânt și pentru cei ce citesc acest blog ca job, ca meserie, cei ce „scot pușca când văd cuvinte” (sunt și din aceștia): îi rog să se calmeze, să se pocăiască și să nu se pună rău cu Dumnezeu, până acum nimeni n-a câștigat nici o bătălie cu El.
Glorie lui Dumnezeu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s