Și lumea i-a urât

Despre slujba noastră de a vesti cuvântul lui Dumnezeu și implicit de a trăi conform Cuvântului pe care îl vestim. Dar dacă doar „trăim” și nu vestim, nu ne împlinim slujba.

„Le-am dat Cuvântul Tău, şi lumea i-a urât,…” Ioan 17:14
„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră.” Ioan 15:18
„Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.” 1 Ioan 3:13
„Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei,” Ioan 15:19

Nu numai  că nu m-am îngrijorat deloc atunci când epidemia de covid a cuprins întreaga lume, în martie anul acesta, dar văzând împlinirea Cuvintelor lui Dumnezeu, m-am bucurat mult. Conform profețiilor biblice și a istoriei ultimului secol, așteptam un declanșator el emigrării evreilor din vestul Europei și din America. În ultimii 5 ani, am crezut că pentru Europa acest declanșator al putea fi imigrația musulmană, acest val de imigranți care au „ocupat” Europa. Dar nu vedeam nimic în America.
Când a apărut pandemia, am realizat că neglijasem un aspect al urgiilor lor lui Dumnezeu: ciumele. Mai mult, ca să fie întărit Cuvântul lui Dumnezeu, după pandemie a apărut în America această urgie a revoltelor sociale. Ce mult seamănă aceste stări cu starea Europei de Est, de după al doilea război mondial. În anii 1950, urmările războiului și instaurarea comunismului, au transformat o zonă prosperă într-un loc de unde nu știi pe unde să fugi. Însă evreii de acolo au știut, instaurarea comunismului aproape a coincis cu înființarea statului Israel și aproape toți evreii din Europa de Est au fugit în Israel în timpul comunismului. Între timp Dumnezeu și-a dus cuvântul la îndeplinire încât după 1967 au plecat toți evreii din țările arabe, iar după 1989 au plecat foarte mulți evrei din fosta Uniune Sovietică. Au mai rămas cei din vestul Europei și America.
Pentru oricine cercetează Cuvântul lui Dumnezeu cu seriozitate și îl crede, este evident că trebuia să fie un declanșator al acestei plecări. Din acest motiv inima mea a stat în pace deplină și stă și acum pe perioada pandemiei, Tatăl meu din ceruri lucrează ceva și eu am încredere în Tatăl meu. Înțelegerea și credința Cuvântului Său ne garantează această pace a minții. 

  Ce rol au profețiile bibliei în planul tău de viitor? Dar în planurile prietenilor tăi? Înainte de pandemie, fiecare om avea un viitor al lui, un vis propriu, personal, vis în care pandemia nu era inclusă, nici închiderea granițelor, nici anularea zborurilor, nici  recesiunea economică. Dar acum a mai rămas un vis comun: să se termine cât mai repede cu pandemia, să revină lucrurile la normal, la starea dinainte. Din discuții, din ce aud, văd că acest vis îl are majoritatea oamenilor. Și când le arat din Cuvântul lui Dumnezeu, că nu e așa, că nu va fi așa, se naște conflictul. 

Mă fac urât prieteniilor mei pentru că le spun adevărul și logica profetică a evenimentelor. După ce a început războiul din Ucraina în 2014, un prieten din Germania m-a întrebat: ce părere am? cât va ține? I-am răspuns scurt, conform profețiilor: „războiul din Ucraina va ține până vor pleca toți evreii din Ucraina în Israel”. La fel și acum, cu pandemia, cu tulburările sociale din America sau Franța sau alte urgii la care nu m-am gândit, vor ține până vor pleca evreii de acolo în Israel. Aceste lucruri sunt scrise că trebuie să se întâmple și se întâmplă nu pentru că vrea cineva, ci pentru că vrea Dumnezeu. Profețiile au fost o luminiță într-un loc întunecos, dar acum sunt o lumină mai mare, mai mult în secolul 21, decât în vremea apostolilor, pentru că mare parte din ele s-au împlinit. Locul nu mai e așa de întunecos, se apropie ziua.

De câțiva ani și mai ales de câteva luni spun aceste lucruri, (despre plecarea evreilor din America) prietenilor, cunoscuților, celor cu care intră în vorbă, creștini și necreștini deopotrivă, scriu pe blog, pe Facebook și vestesc planul lui Dumnezeu. Sunt întâmpinat cu opoziția generală a celor ce cred ferm că această perioadă a pandemiei va trece curând și vom reveni la starea dinainte. Dacă insist cu explicațiile profetice, nu obțin altceva decât de multe ori ura celor ce mă ascultă. Și îmi amintesc versetele alese ca motto: „le-am dat Cuvântul tău și lumea i-a urât„. Dacă aș tăcea sau aș vorbi despre problemele mele personale, nu mi-aș atrage ura oamenilor. Dar este o ură străveche, o ură de milenii, ura lumii împotriva lui Dumnezeu. Aici vedem cât este de impregnată lumea (preocupată de obiecte) cu ura față de planul și voia lui Dumnezeu. Duhul lumii, care saturează gândirea celor lumești cu preocupări ce vin din pofta ochilor, pofta cărnii și trufia vieții și implicit din acumularea și folosirea de obiecte pentru satisfacerea acestor poftă, este în total în contradicție cu Duhul lui Dumnezeu care este ahtiat după dreptate, după justiție, după ascultare și ordine divină. Un om prins de duhul lui Dumnezeu se va descotorosi cu ușurință de folosirea lucrurilor, lucruri după care cei prinși de duhul lumii aleargă cu limba scoasă. 

Cuvintele lui Dumnezeu sunt satisfacția celor ce au Duhul lui Dumnezeu. Dar cuvintele lui Dumnezeu alcătuiesc un plan. Acest plan al lui Dumnezeu prinde, cucerește și domină gândirea celor ce au Duhul Lui Dumnezeu. Ca și un constructor înțelept, cel ce are Duhul lui Dumnezeu folosește planul lui Dumnezeu ca să construiască, adică să educe, să edifice, să învețe să să îndemne pe alții, încât mințile lor să devină construcții făcute după acest plan. Normal ca există construcții anterioare, vechi care trebuie demolate. „Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 2 Corinteni 10:5 Această muncă de constructor de gândiri grandioase ale Stăpânului, este urâtă de proprietarii de dughene ale vrăjmașului său. 

Proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu este ca și când, într-un oraș plin de cocioabe, se aplică un plan de sistematizare cu străzi drepte și construcții noi. Cei ce iubesc cocioabele lor, vor urî planul, pe primar, pe constructori, pe muncitori, pe oricine sau orice le amenință cocioaba. La fel când vorbim ca să aducem pe orice om la ascultare de Dumnezeu, întâlnim o poziție feroce, ură, dispreț și batjocură.

Cuvântul lui Dumnezeu produce această repulsie, nu noi. Există ispita ca și vestitori, să iubim mai mult adeziunea ascultătorilor decât fidelitatea față de Cel ce a dat mesajul, să fim ispitiți să schimbăm ceva din mesaj, ca să nu mai fie urât, să fie mai ușor de asimilat și să nu enerveze. Dacă ne cunoaștem bine Stăpânul, aceasta ar însemna trădare.

Și o ultima învățătură:  există răspândit printre creștini evanghelici un curent de opinie care spune că a fi creștin înseamnă a trăi o viață morală de excepție și această viață va fi răsplătită cu viața veșnică. Aș vrea să corectez această învățătură: a fi creștin înseamnă a sluji Stăpânul, lui Cristos, a vesti Cuvântul Său, a face slujba Lui, a fi una cu El, a-ți asuma starea Lui, visul Lui, planul Lui, a iubi pe Hristos. Dacă ești a lui Hristos, vei vrea să lucrezi pentru Cristos și să îi aduci pe toți din jur să fie ca Cristos. Viața morală este o condiție a aceste slujiri, nu slujirea însăși. Dacă tu trăiești o viață corectă, dar nu vestești voia lui Hristos și planul lui Hristos celor din jurul tău, nu vei auzi „vino slugă bună” ci vei auzi „rob rău și leneș„. Dacă doar trăim și nu vestim, nu ne împlinim slujba. Iar dacă vestim, suntem urâți de lume dar de aici de la acest conflict începe și partea frumoasă și extraordinară a vieții creștine. O viață extraordinară la care va invit și pe voi, cei care ați citit până la capăt această postare să luați parte, începând cu cunoașterea și asumarea sută la sută a planului Său.
Lumea te urăște când porți acest Cuvânt, nu când porți doar o etichetă „creștină”.
Pandemia, holocaustul, comunismul sunt sau au fost tragedii, mai ales pentru cei ce au suferit și au murit din cauza lor. Dar moartea însăși e oricărui om, la orice vârstă este o „tragedie” de care nu scapă nimeni. Învierea lui Hristos este însă garanția învierii noastre, o scăpare de moarte, așa că cine are credința în Hristos nu se teme, nu doar de pandemie, ci nici de boală și nici de moarte.