” Foamea, frigul şi frica, triada …pe care profesorul Moisescu părea să o ignore cu totul.” Academicianul Alexandru Zub despre fratele Vasilică Moisescu

Întâlniri de destin

UN HOMO RELIGIOSUS ERUDIT ŞI PERSUASIV
Academician Alexandru Zub

Din mulţimea de oameni pe care mi-a fost dat a-i întâlni în timpul ecluziunii mele politice, profesorul Vasile Moisescu se detaşează net prin curajul de a-şi afirma opiniile, într-un domeniu greu de cuprins.

L-am întâlnit prima dată la Gherla, într-o celulă suprapopulată, la începutul anilor 60, pe când acea închisoare „tereziană”, de tristă faimă, găzduia prizonieri de conştiinţă policromi şi se afla în etapa când încerca să împace, pe cât posibil, tactica terorii cu nevoia de a câştiga adeziuni la politica regimului „democrat-popular”, cum se numea încă formula impusă după abolirea monarhiei şi înainte ca România să devină „socialistă”.

Fusesem adus la Gherla, împreună cu alţii, mai ales din lagărele de muncă din zona Brăilei (Salcia, Stoeneşti, Strâmba, Giurgeni etc.), am trecut prin mai multe celule şi m-am trezit deodată, după o nouă „pritoceală”, întro încăpere mai mică, se poate spune minusculă, destinată unui ,,locatar”, însă care număra deja opt şi trebuia să mă înghită şi pe mine.

închisoarea Gherla

Mi s-a făcut loc la ultimul nivel, al patrulea, primit cu bunăvoinţă de un om trecut de jumătatea vieţii, dar extrem de vioi şi de amabil, Vasile Moisescu.

Numele îmi era cunoscut din literatura de specialitate, îi citisem chiar nişte cărţi pe teme de piramidologie, simbolistică religioasă ş.a., iar discuţiile cu distinsul teolog Gheorghe Chiriac (îndeosebi despre fllonul guenonist din fllosofle) şi cele cu indianistul Sergiu Al. George, purtate în Balta Brăilei (la Salcia, Grădina, Stoeneşti), mi-au înlesnit 0 mai bună înţelegere a domeniului.

La Gherla însă aflam de la „sursă” cum a ajuns Vasile Moisescu, teolog şi filolog de formaţie, să dea Marii piramide valori numerice, prin calcule sofisticate, exegeze care puteau nedumeri pe mulţi.

Lumea fascinantă a Egiptului antic şi lumea Bibliei se îmbinau armonios în evocările profesorului Moisescu, reluate în orice moment de răgaz, stând alături la marginea patului sau plimbându-ne unul după altul, în monom, după cum îngăduia spaţiul disponibil. Studiasem istoria (licenţă în 1957), fusesem scurt timp cercetător la Institutul de resort din Iaşi, citisem destul de mult pentru anii mei, aşa că mă simţeam cumva pregătit să extind cadrul spre antichităţile biblice şi spre egiptologia „colocatarului” meu. Am stat împreună câteva săptămâni, fără evenimente spectaculoase, din exterior, însă atât de pline sub unghi cultural şi sufletesc înăuntru.

Deja trecut de cincantenar, Vasile Moisescu dispunea de resurse intelectuale pentru discuţiile care nu se opreau la lumea veche, afro-asiatică, ci se prelungeau, cu salturi, conexiuni şi paranteze insolite, până la noi.

Date extrase din vechile piramide, din cea a lui Keops mai ales, intrau în conjuncţie cu elemente simbolice din zona carpato-danubiană şi chiar cu propria fiinţă a exegetului.

Ne-am despărţit brusc, aşa se întâmpla acolo, de obicei, la închisoarea de pe Someş, ca să nu ne revedem, faţă către faţă, decât o singură dată, la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, unde lucram, ca funcţionar, spre finele anilor 60. Aflase pesemne acest detaliu biografic şi a venit să mai schimbăm o vorbă, încă una, după şirul lung şi bogat din celula tereziană.

Îi păstrez încă în minte, în inimă, în suflet, chipul calm şi luminos pe care i l-am sesizat din capul locului, atunci, cu bucuria de a împărtăşi valori afine, valori perene, acolo unde se instalase parcă pentru totdeauna foamea, frigul şi frica, triada mereu evocată de supravieţuitorii universului carceral, însă pe care profesorul Moisescu părea să o ignore cu totul. Nu era puţin lucru, atunci şi acolo, nu e puţin nicicând şi niciunde.

Credinţa l-a ajutat să depăşească marile inconveniente, cultura i-a nutrit elanul cognitiv şi dialogic. Cei din jur, printre care am avut bucuria să fiu, o clipă, i-au simţit iradierea luminoasă, adeziunea la ceea ce singur numea „planul armoniei”.

Într-o lume a dizarmoniilor fortuite sau programate, pilda oferită de cărturarul Vasile Moisescu în viaţă şi operă, se cuvine a fi readusă mereu în actualitate.


Academician Alexandru Zub, sursa: https://luceafarul.net/academicianul-alexandru-zub-%E2%80%93-75

Text printat, primit de la Cristian Moisescu, în 2013, cu permisiunea de a fi și spre folosul altora. Nu construiesc podiumuri, nici nu practic cultul personalității. Mai degrabă șterg straturi de graffiti de peste biografia șifonată a „moisiștilor”, cum au fost numiți creștinii din adunarea din Arad, arestați cu toții (toți bărbații) pentru vina de a gândi liber și de a se închina conform conștiinței lor. Atunci, în acei ani, anii 1955-1965, chiar până în 1989, clerul „pocăit” în special a fost folosit ca și câine de turmă în a răspândi „lătrături” împotriva moisiștilor în general, și a fratelui Vasilică Moisescu, în special. S-a ajuns până acolo cu calomnia, încât atunci când soția unui frate închis (sora Maria, soția lui Aaron Mladin) a întâlnit pe stradă pe o soră de la biserică, aceasta din urmă a trecut pe cealaltă parte. „Acest lucru a fost cel mai dureros lucru pentru mine, în toată perioada cât Aaron a fost închis.” Unul din vânzători, după ce frații au fost închiși a fost răsplătit pentru elanul său cu funcția de pastor într-o biserică dirijată, care acum e megabiserică și probabil megadirijată. Cam ce ar fi ajuns Iuda dacă nu s-ar fi spânzurat, cel puțin Iuda a avut conștiință.
Calomnia se repară prin mărturii veridice și independente.
Aceasta a fost una din mărturii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s