Jurnalul martorului

(Completare 18 octombrie 2020, vezi la sfârșit)

Nu, nu e martor al lui Iehova.
Ba da, e martor al lui Iehova, dar nu din ăla cu turnul.
E martor pentru că e evreu, și toți evreii au fost martori și sunt martori ai lui Dumnezeu. (Apropo de martorii ăștia cu reviste colorate, care mai mult fac paradă doi câte doi, că nu-i prea vezi vorbind pe drum cu alții, decât între ei, – (fie vorba între noi, din cât cunosc eu în România, la martori cred că tot al doilea e securist înfiltrat) sunt simpatici uzurpatori de etichete, că etichetele-s piese ușor de uzurpat). La Șimleul Silvaniei, Sala Regatului e chiar lângă sinagogă, o ironie urbanistică fără egal, să ții falsul lipit de adevărat.Captură de ecran din 2020.04.24 la 02.05.53

Îi citesc jurnalul lui Sebastian, cred, pentru a treia oară.
De când a izbucnit pandemia, și eu am învățat să număr până la 3, cele 3 urgii: sabia, foametea și epidemia, am și mai mult timp și mai multă aplecare spre secrete. Caut ca profeții vechi să văd, „ce vremuri….și ce împrejurări avea în vedere…„.
Dar ce să zic de împrejurări, e epidemie peste tot în lume.
Scrie în Biblie de ea.
Dar mai scrie de sabie, de ucidere, de când a început sionismul?
Scrie, a fost holocaustul.
Scrie de foamete, de lipsuri?
Scrie, a fost comunismul.
Și mai scrie de ciumă, de epidemie.
Asta este acum.
Și asta caut să înțeleg: cât va dura, cum va fi, va trece repede și vom uita ca un vis urât, va ține mult, ca comunismul: 50 de ani și după aia?
Biblia vorbește nu numai de ciumă, ci și de pustiirile ei.
Epidemia și după aia, va urma oare o nouă normalitate, o altfel de normalitate?

Un pic mă irită că simt în jurul meu o stare de „hai c-o să treacă” ba cu mască, ba mai mult fără. Azi am vorbit cu frate-meu și mi-a spus că el e ființă umană și e înjositor să poarte mască. Dar dacă va fi obligatoriu? El nu. Bine, dar au mai fost urgii, i-am zis. Care? Căderea în păcat, Babelul? De atunci purtăm haine, vorbim tot alte limbi. De ce nu știi maghiară? Parcă s-a prins.
Din mijlocul urgiei, vezi altfel lucrurile.
Și meditând la pandemie am zis: hai să văd ce medita Mihail Sebastian la război, la bolșevici, la urgia lui de atunci.
Jurnalul e o carte despre frică. E scrisă cu frică. E un martor tare bun Mihail Sebastian (Iosef Hechter, evreu din Brăila românizat), nu e comunist, nu e sionist, și-a asumat greu destinul de evreu, după pendulări identitare între cultura românească de la catedra lui Nae Ionescu și cizma legionară de la cărțuliile lui Codreanu, inflamate în milioane de creiere. Așa că scriind despre război, despre pogromuri, despre evrei, a scris de fapt despre frică, despre acest cel mai puternic sentiment omenesc, pe care nu-l au decât două categorii de oameni: martirii și nebunii.
Am ajuns cu jurnalul la 1943, an în care românii începeau să se gândească că va pierde Hitler, c-o să vină …englezii.jurnalms

Nu, la ruși nu se gândea nimeni. Chiar și cei ce s-au dus în munți prin anii 50, cu acest gând s-au dus, să reziste puțin până vin americanii. Au văzut venirea rușilor ca ceva trecător, o să treacă.
Ca virusul acum.
Și dacă n-o să treacă?
Dacă aceasta e noua normalitate căreia trebuie să-i facem față?
Din reacția față de virus, față de mască, față de schimbarea normalității se vede clar ce așteaptă oamenii. Cei ce-L așteaptă pe Domnul se supun urgiilor, pentru că este scris că vor fi. Nu, nu e necazul cel mare, e unul mai mic.
Înainte de război nu era comunism în România, era doar legionarism, legionarii aveau un dușman definit: evreii.
Legionarismul a fost păcatul românilor, comunismul a fost pedeapsa. Pentru evrei, amândouă au fost urgii, pentru noi românii doar comunismul, lungă urgie.
Citez din martorul Josef Hechter:
M-am decis să nu mai vin în oraș decât o dată pe săptămână, sâmbăta. ……
În colț, spre bulevardul Elisabeta, era un grup de băieți în uniforme care vindeau ziare. „Misterele Cahalului! Moarte jidanilor!”
Nu știu de ce m-am oprit. De obicei, trec liniștit mai departe, fiindcă strigătul ăsta e vechi, amar și familiar. De astă dată, am rămas surprins. Abia în acest moment aș fi înțeles pentru prima oară sensul acestor silabe. E ciudat. Oamenii ăștia vorbesc despre moarte, și anume despre moartea mea. Iar eu trec neatent pe lângă ei, cu gândul la alte lucruri, auzindu-i doar pe jumătate. Oare de ce o fi atât de ușor să se arunce pe o stradă românească strigătul de „moarte!”, fără ca nimeni să întoarcă măcar capul? Mi se pare că moartea este totuși un lucru destul de serios. Un câine strivit sub roțile unui automobil – și încă e de ajuns pentru o clipă de tăcere.
Dacă cineva s-ar instala în mijlocul drumului pentru ca să ceară – știu eu? – „moartea viezurilor”, cred că tot ar deștepta oarecare uimire printre trecători.
Dacă mă gândesc bine, grav nu este faptul că trei băieți se pot așeza la un colț de stradă ca să strige „moarte jidanilor”, ci că strigătul lor poate trece neobservat, fără rezistență, ca un clopot de tramvai.sursa, partea a 6-a cap 1
Alt pasaj:
Am rămas, baricadându-ne cum am putut. Spre seară s-au deschis telefoanele –şi a fost o mare uşurare. Dintr-o dată ne simţeam mai puţin singuri. Ceea ce nu ne-a oprit ca toată noaptea să tresărim la cel mai mic zgomot.” 24 ianuarie 1941 Rebeliunea legionară
Dacă ar fi cunoscut Iosef Biblia?
Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. ” Deut 28:65foto-cioflanca-2f

(imagine din timpul rebeliunii legionare, București, ianuarie 1941)
… o nouă alarmă la 2 noaptea. M-am întors din adăpost frînt de oboseală, dar n-a mai fost chip să adorm. A venit poliţia, a sculat întreg imobilul, se auzeau mereu voci şi cizme pe scări, uşi trîntite, ţipete. Se pare că, în timpul alarmei, o servitoare lăsase o lumină aprinsă la mansardă. Toate servitoarele au fost duse la comisariat şi pe urmă, mereu, pînă dimineaţa la 6 sau la 7, se întorcea cîte cineva, sergent sau jandarm, ca să ancheteze, să verifice, să întrebe. Eram încremenit de spaimă, să nu ne ia şi pe noi. Un bloc plin de evrei — quelle aubaine! (ce chilipir! fr.) Un fel de apăsare cardiacă m-a sufocat continuu.” Joi 24 iulie 1941
Spaimă, nedumerire, aşteptare îngrozită. Textul publicat e aşa de aspru, încît face posibil orice act de violenţă împotriva noastră. Mâine dimineaţă s-ar putea să fim scoşi din case şi aruncaţi în ghetouri fără ca măsura să mai pară cuiva exagerată. Îmi vine greu să cred că publicarea unui asemenea text o întâmplare, un fapt divers fără intenţii politice. Îmi vine greu să cred sau măcar să scriu că nu va avea urmări. Sunt împietrit de spaimă şi nelinişte. Mi-e milă de bătrîni şi de copii. Mi-e milă de Mama. Nu ştiu ce să-i spun, nu ştiu cum s-o mângâi. Mă silesc să zâmbesc şi nu pot….” 26 octombrie 1941
Detalii despre izgonirea evreilor de la Gura Humorului. (Ni le-a povestit Fanny, care are veşti de la părinţii şi sora ei, ajunşi vii la Moghilev.) Vineri, 10 octomvrie, oamenii se culcaseră liniştiţi. Nimic neobişnuit nu se întîmplase nici în ziua aceea, nici în zilele precedente. După miezul nopţii au fost treziţi din somn de tobele care băteau pe uliţe. Oamenii au ieşit afară neştiind ce se petrece. Li s-a ordonat evreilor ca cel mult pînă la ora 3 dimineaţa să fie la gară.
În două ore au trebuit să-şi facă boccelele, să închidă casele şi să plece. La gară au predat cheile caselor şi buletinele de populaţie. Li s-a dat în schimb cîte un număr de ordine pentru fiecare ins. Pe urmă au fost suiţi în tren. O parte din drum au facut-o cu calea ferată. Restul pe jos. Au trecut Nistrul în bărci. Au vîndut mereu din hainele de pe ei, ca să aibe ce mînca. O pîine se găsea greu cu 800 de lei. Acum sunt la Moghilev: cîţi au încăput, sunt în case. Cîţi nu, în cîmp. Aşteaptă acolo să fie din nou porniţi la drum, nu se ştie încă spre ce destinaţie.
— Să încercăm să nu ne gîndim la evreii din Ucraina, spunea azi Lena Constante. Nu putem face nimic pentru ei…
Să încercăm să uităm. Să încercăm să trăim. Poate că are dreptate.
Dar e un coşmar din care nu mă pot desprinde. Şi e de altfel un coşmar care e al nostru, chiar dacă pentru moment nu ne tîrăşte şi pe noi la fund şi ne mai lasă să ne zbatem la suprafaţă, înainte de a ne scufunda definitiv.
” 29 octombrie 1941
La Dorohoi, zeci de familii aşteaptă în gară, în vagoane, plecarea. S-a repetat întocmai sistemul de la Gura Humorului. Tobe care bat în toiul nopţii, oamenii alungaţi în cîrduri spre gară, casele închise şi sigilate. Aici în Bucureşti rudele lor aleargă înnebunite să ceară îndurare — dar cui? La Prezidenţie, la Interne, la Statul-Major sunt primiţi cu o ridicare din umeri: „nu ştim nimic”. Joi 13 noiembrie 1941
Simplul fapt de a trece pe Sfîntu Ion Nou, unde sunt închişi deocamdată, în aşteptarea deportării, evreii ridicaţi de la domiciliu, mă sfîşie. Mi se rupe inima privind — şi mi-e ruşine să întorc capul. Sunt atrocităţi care nu pot fi privite cu ochii deschişi. E intolerabil, ca o mare durere fizică. Cuvintele nu mai ajută la nimic.” Luni 7 septembrie 1942
Puteți descărca Jurnalul de aici și să-l citiți ca mine, rapid, cu termeni de căutare, mai ales pe momente istorice sau stări de spirit.
Ce nu știa Mihail Sebastian este că aceste stări ale lui, ale lor au fost profețite cu 3000 de ani înainte de Moise, strămoșul lor: „Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!” Deuteronom 28:66-67 Desigur atunci când a scris în jurnal, la 6 iulie 1941 …..

Mihail nu știa ce scrisese Marele profet acum 3000 de ani.
Mihail Sebastian este un martor pentru noi, peste timp al faptului că Dumnezeu și-a adus la îndeplinire judecățile cu poporul său.
Aceste judecăți peste neamul evreiesc, sunt exemple pentru noi neamurile și mai ales pentru cei care credem dintre neamuri, pentru Adunare. Evreii au fost pedepsiți de Dumnezeu să fie împrăștiați în lume, nu pentru că l-au răstignit pe Isus, cum se zice, ci cu mult înainte, pentru că nu au respectat legea pe care cu gura lor s-au legat că o să o țină. Ei sunt exemplele noastre, așa cum ei au fost pedepsiți, așa vor fi și pedepsele pentru cei ce nu ascultă acum, pedeapsa, judecata începe cu Casa lui Dumnezeu și se termină cu lumea, dar cu siguranță fiecare nedreptate va fi condamnată, fiecare lucrare bună va fi premiată.
Iar jurnalul lui Sebastian are meritul de a fi o mărturie, din mai multe motive.
1. A fost scris atunci.
2. Autorul a murit imediat după, în 1945, într-un „accident”, fiind călcat de un camion. (Părerea mea, ca și cunoscător de istorie, citind jurnalul și descrierea morții este că Mihail Sebastian a fost asasinat de comuniști pentru că a refuzat sistematic toate ofertele de lucru, de fapt oferte de a se supune comunismului.)
3. Benu, fratele lui Sebastian, a avut grijă de cele câteva caiete cu jurnalul și la emigrarea în Israel în 1961 a făcut în așa fel să ajungă și Jurnalul în Israel.
Jurnalul martorului este de atunci la Biblioteca din Ierusalim. Jurnalul e o frescă a României interbelice, a României lașe, a românilor așa cum au fost…și a evreilor așa cum au fost.
4. E valoros acest jurnal pentru că descrie plastic frica, frica așa cum numai Dumnezeu în cartea Lui a profețit-o….Sebastian a trăit-o și a descris-o ca un scriitor adevărat, iar eu am pus laolaltă profeția cu împlinirea ei, ca să vestesc cea ce mi-a spus Domnul să vestesc: „…Spuneţi: ‘Cel ce a risipit pe Israel îl va aduna şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma.” Ieremia 31:10
Strângerea evreilor în țara lor (prin urgii, așa cum e) este o mare încurajare pentru fiecare creștin biblic, pentru cei ce iau 100% în serios promisiunile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu îi strânge pe ei în Israel, îi strânge cu un scop, ei sunt martori pentru noi.
După ce-i adună pe ei, sau în timp ce-i adună, ne va strânge pe noi primii, pentru că noi, Adunarea suntem „cele dintâi roade ale făpturilor Lui„, nu evreii.
Chiar urgia aceasta a pandemiei, după comunism și holocaust, este tot o împlinire a profețiilor biblice. Să stăm liniștiți și să așteptăm. Să ne uităm în sus, izbăvirea noastră se apropie.
Dumnezeu face dreptate aleșilor Lui.

Completare 18 octombrie 2020

Google l-a sărbătorit azi pe Mihail Sebastian printr-un doodle dedicat.

18 octombrie 2020, 113 ani de la nașterea lui Mihail Sebastian

One Response to Jurnalul martorului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: