Leul, ursul, zidul și șarpele

Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe!” Amos 5:19
lionbearsnake
Leul și Ursul sunt primele două fiare din viziunea lui Nebucadnețar de la Daniel, citez dintr-o altă postare, mergeți acolo pentru detalii:
Dumnezeu a prezentat viitorul lui Daniel, i-a spus (și ne-a spus) cum va fi istoria lumii, sub forma a două imagini:
1.Prima imagine care i-a apărut a fost un chip cu cap de aur (Babilonul), umeri și brațe de argint (Medo-Persia), mijloc și brâu de aramă (Grecia) și picioare de fier și lut (Roma).
2. A doua imagine folosită de Dumnezeu pentru a descrie profetic istoria lumii este a celor patru fiare: Leul (Babilonul), Ursul (Medo-persia), Leopardul, pardosul(Grecia) și o Fiară nespus de grozavă, despre care nu se spune că ar semăna cu ceva animal (Roma), doar atât că avea dinți de fier și gheare de aramă.

Aplicând aceste 4 stări la cele 4 împărății ale națiunilor
raportate la poporul evreu înțelegem astfel:
Evreii au fugit de Babilonieni (Leul), i-au întâlnit Medo-perșii (Ursul) și pe vremea mezilor li s-a permis să ajungă acasă, la Ierusalim, până și-au construit altarul, templul și cetatea, până s-a așezat, perșii au fost cuceriți de greci, grecii sunt „zidul” de care s-au rezemat evreii.
Nu găsim că s-ar fi bătut cu grecii, dimpotrivă evreii s-au elenizat rapid, și-au „rezemat mâna pe zid”-ul culturii grecești, s-au sprijinit pe elenism și din elenism i-a mușcat șarpele împărăției a patra: Roma. Romanii i-au mușcat prima dată cucerindu-le Ierusalimul și apoi timp de 2000 de ani au cultivat prin teologia înlocuirii un antisemitism ideologic, explicat.
Captură de ecran din 2020.04.26 la 14.48.10
(În imagine un tablou, jefuirea unei case evreiești în timpul Pogromului Pandurilor, Praga, 1744, Muzeul evreiesc, Praga, poză făcută în 21 februarie 2020)
În zilele noastre, după 2000 de ani de pribegie, evreii se întorc acasă, în Israel, cum au scris profeții, la dictarea lui Dumnezeu.
Cam la astea am meditat ieri lucrând, după ce am citit din nou Jurnalul lui Mihail Sebastian și am ascultat pe telefon cartea lui Amos.
Acest text mic din Amos este o pildă a antisemitismului care i-a urmărit pe evrei de la prima risipire până încă acum. Versetul este o istorie a fricii, istoria unui om care fuge și când crede că este în pace, că are o casă, din zidul casei este mușcat, într-un fel pe ascuns.
Mai găsim la Apocalipsa 13 imaginea fiarei a patra din Daniel: „Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu.” Apocalipsa 13:2 Înțelegem că fiara pe care a văzut-o Daniel, dar n-a descris-o, este descrisă de Ioan și are în ea elemente din fiarele dinaintea ei, labele, capul, etc.
Stau la izolare cu sutele de cărți pe care le-am adunat de decenii și nu am apucat să le citesc chiar pe toate, acum este vreme. Iată câteva:
WhatsApp Image 2020-04-26 at 15.07.32
Despre Jurnalul lui Mihail Sebastian urmează să mai scriu, este o autopsie a fricii. Citind, îmi răsuna în minte blestemul din Deuteronom 28:64-68:
Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, …..
 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale.
Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat.

 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte,
vei tremura zi şi noapte,
nu vei fi sigur de viaţa ta.
 

În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!’

S-a împlinit cu o exactitate „milimetrică” fiecare detaliu al acestei profeții, timp de 2000 de ani. Mihai Sebastian (Iosef hechter, evreu din Brăila, lasă în aproape fiecare pagină din jurnalul său detaliile acestei frici pe care a trăit-o fiecare evreu român în perioada interbelică și la apogeu în anii de război.) Dar despre Jurnalul acestui martor, într-o altă postare.
Idealul sionist fierbea în capetele celor mai mulți evrei români pe de altă parte și numai cerbicia administrației britanice asupra Palestinei de atunci a făcut ca să nu plece evreii din România în masă spre Israel.
Și a mai „făcut” ceva, a mai fost un motiv ca să nu plece, mai era o altă profeție care trebuia să se împlinească: Dumnezeu nu a scris că evreii vor pleca voluntar, ci că „vor fi scoși”, vor fi strânși, vor fi adunați, lăsând să se înțeleagă că va interveni Dumnezeu cu mâna Lui în mod miraculos, ca să-i scoată ca din Egipt.
Cum s-a petrecut această intervenție, această strângere în România, din România?
Să privim istoria: Republica Populară Română s-a declarat la 30 Decembrie 1947.
La acea dată statul Israel încă nu exista, britanicii interziceau migrația sau o impiedicau mult.
Statul Israel s-a înființat fix după 4 luni și jumătate după R. P. Română, la 14 mai 1948.
Deci, după 1948, când se putea intra în Israel, nu se mai putea ieși din România.
Misiune imposibilă.
Au mai trecut câțiva ani de frică și de „mușcătura șarpelui”, de data aceasta comunist, prin naționalizarea tuturor dughenelor evreiești, ca evreii să beneficieze de cele 3 valuri de migrație organizate de Dumnezeu. Despre primulși al doilea am scris, despre al treilea val urmează.
Toate cele 3 valuri de migrație au fost minuni dumnezeiești, aproape la fel de imposibil de crezut ca trecerea Mării Roșii. De data asta a trebuit trecută Marea Comunistă (Roșie), un simbol nu departe de realitate, peste tot în Biblie marea, apele multe reprezintă popoare, mulțimi, oameni.
…Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.” Apocalipsa 17:15
A trebuit „despicat” comunismul ca să iasă evreii, și Dumnezeu a făcut asta, citiți postările.
Isaac Solomon Ostrovsky a trăit și el frica. Dar după ce a fost vindecat și de frică, și de dorul de răzbunare, a găsit pacea în lucrarea de vestire și explicare a evangheliei printre evrei. El a înființat adunarea din Jaffa, unde am fost acum 3 ani și am și spus câteva cuvinte de salut, despre Ostrovsky am auzit prima dată din mărturiile fratelui Moldoveanu.  Așa că mușcătura de șarpe nu este întotdeauna de nevindecat.
Mare pildă.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: