Două coșuri cu smochine

Domnul mi-a arătat două coşuri cu smochine puse înaintea Templului Domnului, după ce Nebucadneţar, împăratul Babilonului, strămutase din Ierusalim şi dusese în Babilon pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe căpeteniile lui Iuda, pe lemnari şi fierari.  Unul din coşuri avea smochine foarte bune, ca smochinele care se coc întâi, iar celălalt coş avea smochine foarte rele, care nu se puteau mânca de rele ce erau.
Ieremia 24:1-2
baskets-of-good-and-bad-figs-jeremiah-24-tb092506048-bibleplaces
O pildă plină de semnificații, un exemplu al felului de judecată al lui Dumnezeu, un exemplu despre felul cum Dumnezeu face deosebire chiar în intensitatea, felul și durata pedepsei copiilor săi și un exemplu pentru noi peste veacuri, în timp.
Mai ales acum, în plină epidemie de coronavirus, o urgie asemănătoare războaielor mondiale, cu deosebirea că acum nu se bat popor cu popor, ci întreaga lume se bate cu un virus nevăzut, un război care a prins nepregătită întreaga lume, pe bogați și săraci deopotrivă, pe înțelepți și pe oameni simpli, pe savanți și pe cerșetori la fel, în această perioadă trebuie să înțelegem felul cum un tată se poartă cu copiii răzvrătiți. Cum vrea să-i despartă de păcat, să-i scape, cum îi iubește, dar este și drept și atunci pedepsește pe unul ca să-l trezească pe celălalt. E greu să fi tată corect, când ai mai mulți copii, să fi echitabil.
Dumnezeu, este scris în Biblie, are două feluri de copii: „copiii trupești” (evreii) și „copiii făgăduinței” (Adunarea). Copiii trupești, evreii sunt lecții pentru noi, pentru cei ce credem dintre neamuri, pentru copiii făgăduinței. Ce li s-a întâmplat lor este manualul nostru, lecțiile, pildele, modelele, nu avem decât de privit, de înțeles, de aplicat și de urmat.
Așa că și lecția celor două coșuri are o adâncă semnificație profetică, având legătură cu acest sfârșit de epoci și de vremuri.
Să recapitulăm istoric: deportarea în Babilon s-a făcut în două etape, mai întâi regele, Ieconia, cu mai marii lui Iuda (dregătorii și militarii), lemnarii și fierarii. Au fost 11 ani între cele două deportări. Prima dată au fost duși în Babilon mulți tineri, printre care: Daniel, Șadrac, Meșac, Abed-Nego și Ezechiel.
Au fost duși în robie cei mai aleși din casa lui Iuda, conducătorii, militarii, cei mai educați oameni din popor, meseriașii, industriașii.. Într-un fel părea nedrept, templul nu era încă dărâmat, viața religioasă părea să continue nestingherită. Aparent cei rămași în țară se considerau binecuvântați și cei înrobiți, cei duși,  pedepsiți. Dar Dumnezeu nu socotea așa:
….cei rămași în țară sunt considerați de Dumnezeu smochine rele și cei deportați prima dată smochine bune. Regele Zedechia, marioneta lăsată pe tron la Ierusalim avea în el un duh de răvrătire, au mai rămas în Ierusalim preoții și slujitorii templului, care cu ceva timp aninte voiseră să-l ucidă pe Ieremia, dar dregătorii nu au fost de acord.
Cei plecați credeau că este o greșeală, credeau că deportarea este o stare provizorie și stăteau în espectativă. Așteptau să se întoarcă, să fie lucrurile ca înainte, credeau că Dumnezeu va interveni. A fost nevoie ca Ieremia să le trimită o scrisoare, citiți Ieremia 29, cu mesajul pe scurt: „Robia va fi lungă!„, dar să cităm: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război pe care i-am dus din Ierusalim la Babilon:  ‘Zidiţi case şi locuiţi-le; sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!  Luaţi-vă neveste şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii şi măritaţi-vă fetele, să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, şi să nu vă împuţinaţi…” 4-6
A urmat o confruntare între proroci, asemănătoare cu cea dintre Ilie și prorocii lui Baal, confruntare încheiată cu moartea pilduitoare a prorocilor falși. Prorocul Ieremia, proroc bun între prorocii răi, îl vedem rămas la Ierusalim, făcut asemena poporului. Cât de des prorocii buni erau trimiși la partea cea mai neascultătoare a țării, Ilie, Elisei au fost în împărăția de nord, cea mai răzvrătiră, nu la Ierusalim. Proroci falși erau și în Babilon, în coșul de smochine bune. Ciudat. Dar Dumnezeu știe să scape până la urmă și să curețe, să nimicească și pe cei răi dintre cei buni și să păstreze pe cel bun dintre cei răi.
Două coșuri cu smochine, două feluri de hrană, două feluri de atitudini, două feluri de oameni vedem între cei pedepsiți. Vinovați cu toții, dar în grade diferite.
Să explicăm ce înseamnă smochinele. Smochinele sunt fructe, sunt mâncare, în visul prorocului erau în coș, culese, gata de a fi mâncate. Ce înseamnă spiritual mâncarea?
Mâncarea mea este să fac voia Tatălui Meu a spus Domnul Isus ucenicilor întorși cu plasele pline de la cumpărături din Sihar. Ce era mâncarea Domnului Isus, ce a „mâncat” discutând cu femeia? Domnul Isus „a mâncat” dorința femeii de a asculta, credința ei, asta a fost satisfacția Domnului, săturarea Lui, hrana Lui, mâncarea cea bună. Îți trece orice altfel de foame. Domnul Isus s-a săturat, i-a trecut foamea, vorbind unei femei, unei samaritence flămândă de Cuvânt și trăind cu așteptarea profetului promis, a Unsului. Dacă trăim dorind să facem voia lui dumnezeu, să vestim Cuvântul Lui, suntem ca gura Lui, ne iubește și ne prețuiește, dar trebuie să avem gust plăcut, aromă, prospețime, puritate, ca niște fructe proaspete și bune. Ca smochinele din coșul cel bun.
Dintre cele două feluri de iudei, cei mai ascultători, cei mai dornici de a împlini voia lui Dumnezeu au fost deportați și sunt numiți „smochine bune„. Practic, Dumnezeu prin deportare i-a ferit de ceea ce a venit peste ceilalți. Cei rămași în Ierusalim, sunt numiți smochinele cele rele, „așa de rele că nu le poți mânca„, au fost deportați și împrăștiați la a doua deportare.
Sunt mai multe lecții de învățat de aici:
Cele două deportări (strămutări) împreună cu cele două reveniri seamănă cu cele două învieri care vor fi. Ferice de cei care au fost deportați prima dată. Și la fel „fericiți și sfinți cei care au parte de prima înviere.” Dar ca să ai parte de prima înviere trebuie să fi murit deja. La fel scrie: „ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!” Ferice de cine moare înainte de moarte. Ferice de cine moare cu Hristos, ferice de cine-și dă morții mădularele cărnii.
Cei rămași în Iudeea și Ierusalim au reprezentat marea masă a diasporei evreiești ( zice Dumnezeu despre ei; „îi voi împrăștia„) de mai târziu.
De reîntoarcere din Babilon au beneficiat doar cei deportați prima dată. După 70 de ani ai Babilonului, unii din iudeii deportați prima dată și urmașii lor s-au întors, formând baza statului iudeu în care mai târziu după 500 de ani va veni Unsul promis.
Soarta lui Ioachin s-a schimbat după 37 de ani de robie, căci un alt împărat al Babilonului l-a scos din temniță și a îngrijit de el (2 Împărați 25). Tot dintre acești iudei, dintre urmașii lor, „smochinele cele bune„,  au fost aleși un număr, o rămășiță mântuită, care a fost baza creștinismului primar: biserica din Ierusalim, mare mulțime de preoți care au venit la credință, primii apostoli, etc.
Observăm o diferență de atitudine dintre miile de iudei care au fost deportați prima dată, urmașii smochinelor bune și iudeii  împrăștiați a doua oară, urmașii smochinelor rele.
Această diferență de atitudine are rădăcini adânci.
1. Între iudeii deportați prima dată (smochinele cele bune) găsim oameni aplecați spre Cuvânt (Ezechiel, cei trei tineri, Daniel, oameni care așteptau împlinirea profețiilor).
2. Între iudeii rămași nu mai găsim aceeași aplecare spre cuvânt. Aproape toți au fost cuprinși de un duh de răvrătire care i-a dus la pierzare mai târziu.
Tatăl din ceruri ne învață cu gingășie, ca un tată bun. Cu delicatețe ne pune în față pilda acestor fructe minunate, a smochinelor ca să ne arate ce mult și-ar dori să vrem să-I fim plăcuți, să fim copți, întregi, sănătoși, aromați și gustoși, adică disponibili pentru slujire, pentru a împlini nevoile celuilalt.
Dragul meu cititor răbdător, ce fel de smochină ești? Nu cumva ești stricat înăuntru, putrezit de vreun păcat, sau mai multe, cu bube, stricat de expunerea la vicii sau atmosferă stricată? Dacă are un musafir, te va lua pe tine Stăpânul tău, să-l hrănească pe musafir?
Puneți întrebarea, dacă ar trebui Domnul astăzi să separe smochinele, în care coș te-ar pune. Cercetează-te singur!
Smochinele rele au format baza diasporei evreiești de mai târziu, ei au fost urmăriți de sabie, de foamete și de epidemii,….și sunt urmăriți până azi, până vor fi întorși ca niște oi pribege în țarcul țării lui Israel. Am realizat când am vorbit în sinagoga din Bereea, acum 2 ani, că diaspora evreiască există de atunci, de la acea deportare, cu 500 de ani înainte de vizita lui Pavel la Bereea. Dumnezeu i-a urmărit să-i împrăștie și acum îi urmărește să-i întoarcă. Am avut o vie emoție în timp ce filmam la Bereea atunci. Ghida era grecoaică, ne-a lăsat plină de bunăvoință să filmăm. Apoi, timp de o oră cât am stat acolo n-a venit aproape nimeni. Nu mai există evrei în Bereea, poate unul sau doi, foarte bătrâni. Sinagoga a fost cameră de execuție în timpul holocaustului pentru mulți evrei, chiar copii. Emoții, profeții, împliniri sub ochii noștri.
Smochinele rele de astăzi reprezintă creștinismul apostat, creștinii apostați. Tot smochine, dar stricate. Poate bisericoși, dar nefolositori nici Domnului, nici semenilor. Cu gânduri stricate, nu-ți vine să mănânci, nu-ți vine să asculți, nu e bun de mâncare. Asta dacă ești Dumnezeu, pentru că El socotește drept să privească bine spre o jertfă și rău spre alta, să primească bine o slujbă și să nu primească altă slujbă. Cele două coșuri de smochine erau „înaintea templului Domnului„. Noi suntem simbolizați prin cele două coșuri: creștini adevărați și apostați, mult timp împreună și dintr-o dată separați în două coșuri.
Lecția este aceasta: ce fel de smochină sunt? Ce fel de smochină ești? Dacă la o analiză atentă, sub lumina Cuvântului lui Dumnezeu și privind imaginea cugetului luminat de acest Cuvânt, te descoperi că ești smochină rea, că Domnul ți-ar spune „am să te vărs din gura Mea” ce mai poți să faci? Cu siguranță trebuie să cauți calea pocăinței, calea împăcării, calea corectării, calea vindecării.
Evreii acum, după 1950 de ani de la ultima deportare, încă suferă judecata lui Dumnezeu, după ei încă Dumnezeu fuge cu urgii, urgii care iată, ne prind și pe noi. Cu urgii i-a scos din Egipt acum 3000 de ani, cu urgii îi scoate acum dintre neamuri. Trebuie urmărită profetic logica justiției divine, aplicată asupra poporului său răzvrătit, odinioară casa Lui, pentru a putea înțelege, învăța și corecta poziția noastră, ca și CASĂ duhovnicească a lui Dumnezeu, ca și loc în care începe judecata.
Ca să nu cădem și noi în aceeași pildă de neascultare de Cuvânt.
Știu din mărturii, cum în 1959, când frații de la Arad, moisiștii, au fost duși la pușcărie pentru fidelitate față de Cuvântul lui Dumnezeu, a fost ca o deportare. Mult timp după aceea, nedeportații (pastorii oficiali care colaborând cu securitatea și acceptând concesiile) le-au multiplicat imaginea de batjocură creionată de graficienii securității, cum că ar fi fost închiși pentru „piramida lui moisescu” și alte minciuni. Dar ei, moisiștii, cum au fost etichetați, au fost smochinele bune, nu cei nedeportați. Iată că acum, după 61 de ani, principiile la care ei au aderat cu fermitate, preoția tuturor credincioșilor, masa Domnului în familie, simplitatea închinării,  lipsa clerului devin o provocare uriașă, acum în plină pandemie de coronavirus, când toată lumea este deportată.
Deja, mâncătorii de aguridă s-au grăbit să dea verdicte pe teme, stresați că li se golesc pungile, că își pierd influența, nu stresați de sufletele oamenilor.
Două coșuri cu smochine.
În care ești?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: