Hristos și Isus

Despre Hristos scrie Vechiul Testament, despre Isus scrie Noul.
Isus este un nume, Hristos este un titlu, un grad, o denumire, nu un nume.
E diferența dintre Vasile sau Nicolae, care sunt nume și „candidat” sau „președinte”, sau „moștenitor de tron (prinț)”, care sunt titluri.
Hristos este un titlu, denumirea unei investiri, chiar asta înseamnă: Cel investit, Cel Uns, Unsul: Mesia în ebraică și Hristos în greacă.
Dar de ce să vorbim în greacă?
(Că ne place să confuzăm și să rămânem confuzi? Confuzia asta nu angajează. E comodă, ca prostia, nici nu știi când o ai, dar după ce scapi de ea, te bucuri.)

HAI SĂ VORBIM ÎN ROMÂNEȘTE, SĂ TRADUCEM CE TREBUIE TRADUS.

Dacă traducem Hristos cu Unsul, Noul Testament începe să capete sens.
Și începe să se lege de Vechiul.
Pentru că în Vechiul scrie mult de Unsul.
Cât de mult?
Fiecare carte.

Toți prorocii mărturisesc despre El„, despre Unsul.
Samariteanca îl aștepta, Simion îl aștepta, ucenicii îl așteptau, tot Israelul știa că trebuie să vină Unsul.
Mai ales Moise le spusese că va veni un prooroc ca el.
Și ceilalți proroci, toți la fel scriseseră.
Iar ei așteptau un astfel de prooroc, să-i scape de romani, cum i-a scăpat Moise de egipteni.
Numai că, dacă ar fi citit atent prorocii, ar fi găsit că „va mântui pe poporul Său de păcatele sale„, nu de romani.
Pentru că păcatele îi aduseseră în starea de pustiire și de robie pe care nici măcar n-o recunoșteau.
Chestiunea crucială a credinței a fost atunci și este astăzi să crezi cu fiori și cu cutremur în Unsul din Vechiul Testament și să recunoști că Isus din Noul Testament este acest Uns.
Dacă crezi că Isus este Unsul ești o altă creație, ești „născut din nou” cum răstălmăcit se zice.
Hristosul cel vestit în Vechiul Testament nu și-a făcut decât jumătate lucrarea: „anul de îndurare”.
„Ziua de răzbunare”, cealaltă parte a lucrării, urmează.
Un Isus „de îndurare”, fără „răzbunare” este un jumătate de Isus, este un Isus fără Hristos, nu Isus Unsul, nu „cel rânduit”, nu cel căruia i s-a „rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate„.
De un Isus fără Hristos (Unsul) nu se teme nimeni.
Ne-am întors cu soția sâmbătă din Danemarca, acolo mai tot timpul suflă vântul.
Așa de tare suflă că pomii singuratici pe câmp cresc gata strâmbi.
Tot așa noi trăim astăzi o astfel de teologie strâmbată de vântul de învățătură care umblă să umple cu bani buzunare de popi, nu cu cunoștință de Dumnezeu suflete de oameni.
O învățătură a unui Isus, fără Hristos (Cel Uns), cu îndurare, dar fără răzbunare.
Nu te poți bucura și nu vei prețui mântuirea lui Isus, dacă nu ți-a fost frică și nu crezi în mânia Unsului, în ziua lui de răzbunare.
Și dacă nu crezi că acest Isus „disprețuit și părăsit de oameni” este Hristosul care a fost răstignit în slăbiciune, dar va veni în glorie, nici măcar nu ești născut din nou.
Cum să vrei să fi și tu ca El, disprețuit și părăsit, dacă nu vezi gloria Unsului pe care o vei împărtăși?
Dacă doar ai trăit o emoție religioasă și descoperi că ai în tine doar o anumită înclinare mai mult mistică spre ascultare, fără frica de pedeapsă sau dorința de angajament, atunci ești neconform planului prevăzut.
Acest lucru se poate schimba.
Pune-te serios pe cercetat Scriptura!
Dacă toți prorocii mărturisesc despre El, și Iona, și Hagai, citește-i din nou pe toți, nu lăsa pe niciunul să nu știi ce scrie despre Hristos.
Îl vei cunoaște astfel tot mai mult pe Hristos, atât în îndurarea arătată în chip de om, în pruncul și apoi tânărul Isus, cât și în Gloria în care încă nu s-a arătat.
Nu fiți mulțumiți cu Isus, fără Hristos.

 

One Response to Hristos și Isus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: