Fratele Mia Iovin a plecat la Domnul

Scumpă este înaintea Domnului
moartea celor iubiţi de El.
Psalmul 116:15

Ultimul moisist.
A terminat călătoria ieri, 17 octombrie 2019.
O filmare cu el acum 8 ani aveți mai jos:

A fost ultimul supraviețuitor din lotul creștinilor arestați în anul 1959.
Ultimii ani ai vieții i-a petrecut la Chicago.
A lăsat o carte autobiografică: Istoria unui rob al lui Hristos.
Una din ultimele lui apariții publice, aici, …”îl laud pe Domnul pentru că mi-a dat și așa frați.”.
Cântările Biruinței, cartea lui de cântări.
Câteva cântări:
Ce mare har să poți vedea cu ochii tăi lumina. O interpretare aici.
De n-ar fi Harul Tău cel mare slăvitul meu Mântuitor. Aici.
Fișa matricolă penală a fratelui Mia pe pagina web cu deținuții politici.
Mai multe din ce am scris despre fratele Mia, aici.

Din cât l-am cunoscut, dacă ar fi să-l caracterizez printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: APRIG. Era un om aprig, pasionat de ceea ce credea, ce spunea, spunea cu pasiune și convingere, cu ardoare. Undeva am scris părerea lui despre conflictele frățești.
Acum, la ceasul plecării lui la „raport”, vă las cu o meditație la prima cântare pe care a compus-o în subteranul Securității din Timișoara (dec 1958).
Vă dau textul cântării și „pățania” de după.

1. Eram un păcătos pierdut, făr’ căpătâi
Dar m-a văzut Hristos, El m-a iubit întâi
Pe nume m-a chemat El, Fiu de Dumnezeu
Și m-a răscumpărat murind în locul meu.

R: Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Păcatul mi-e iertat prin sângele- I vărsat
Azi sunt fericit și cânt că-s mântuit,
Prin harul Său bogat, Isus, El, m-a salvat !

2. Eram între tâlhari, căzut jos, crunt lovit,
Zăceam în chinuri mari, ei moartea mi-au gătit;
În starea asta rea, Isus m-a întâlnit,
El rănile-a legat și har mi-a dăruit.

3. Azi liber sunt deplin, sfărmat e jugul greu
Și pace am din plin prin Salvatorul meu;
Viața I-am predat și tot ce am e-al Lui
În veșnicii canta-voi laudă Domnului !

Prima cântare pe care mi-a dat-o Domnul a fost în subteranul Securităţii din Timişoara (dec. 1958), celula nr: 19. Subiectul ei este întoarcerea mea la Dumnezeu. Câţiva ani mai târziu, după eliberarea mea din închisoare (1964), am fost anchetat de un ofițer de Securitate cu privire la ea. „Spune drept, cine sunt tâlharii despre care vorbeşti în strofa a II-a, nu-i aşa că suntem noi? Tu eşti cel ce ai căzut între tâlhari, adică noi, care te-am bătut şi schingiuit? “ I-am răspuns cum mi-a dat Domnul în clipa aceea: „ Ce ziceti, Isus pe care L-am numit în cântare, este pentru dvs. o persoană reală, sau una fictivă? “ A stat pe gânduri câteva momente şi mi-a răspuns: este una fictivă. (Se temea să spună că e reală, asta ar fi însemnat că şi el credea în Isus. Ar f fost o mare greşeală a lui pentru care putea să-şi piardă funcţia de ofiţer comunist). I-am răspuns. „Dacă Isus este un personaj fictiv, atunci nici „ talharii nu sunt persoane reale, ci fictive. Deci nu este vorba despre dvs. în cântecul meu!“ „ Dar atunci, ce sunt tâlharii, hai spune!“ I-am răspuns. „ Tâlharii sunt păcatele mele care voiau să mă distrugă, să-mi pierd viaţa veşnică dăruită prin Isus Hristos.“ A văzut că a pierdut bătălia şi a schimbat subiectul. Ei îmi pregăteau dovezi pentru un nou proces.”
Mai adaug o cântare, numărul 26, pagina 42 din Cântările Biruinței;

1. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe calea Lui.
Ce scumpă este moartea acelor preaiubiţi,
//: Isus în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//

2. De trudă, de durere, de lacrimi, de suspin,
Scăpaţi sunt pe vecie, primind ceresc alin.
Nu cerul cu splendoarea e fericirea lor,
//: Ci Domnul însuşi este răsplata sfinţilor. .//

3. Căci cerul fară Domnul e-un sfeşnic far’ lumini,
p-un templu fară chivot; în el să nu te-nchini.
În Templul Veşniciei, în Nou Ierusalim, /
/: Hristos e Mare Preot, ce har să Ii slujim! .//

4. Ce scumpă este moartea ‘naintea Domnului
A celor ce-n credinţă sfârşesc pe drumul Lui.
Ce scumpă este moartea a celor preaiubiţi,
//: Hristos în cer i-aşteaptă să fie răsplătiţi. .//
Mia Iovin

Cu acest frate, cu această căpetenie s-a stins o generație de martiri, una pe care în anii 80, când am început să-L slujesc pe Dumnezeu, mi-am luat-o ca model.
Ne-au lăsat o cale sau mai bine zis au fost ultimii pe o cale pe care nu prea mai vrea să calce nimeni. Calea lepădării lumii, a lepădării lumii religioase, a lepădării Baalilor și Astarteelor unor religii pline de temple și „stâlpi ciopliți”, dar goală de conținut și angajament.
În ultimii ani ai vieții au avut adunare de doi, el și soția, nici măcar doi sau trei.

După ce adunarea pe care a înființat-o în Chicago a fost „subminată” de cei din România (cu care s-a întâlnit și acolo) și au pus ca și „cap” un om trimis de ei, dându-l afară pe Mia prin manevre (cum au făcut de-atunci în multe alte adunări conduse de oameni verticali), a rămas doar el cu soția.

Și aceasta este și mărturisirea lui de credință, pe care ne-o lasă ca un fel de testament pentru toți cei ce rămân lângă promisiunile lui Dumnezeu:

„…Pentru mine închisoarea n-a fost numai chin şi suferinţă fizică, ci un şir lung şi greu de torturi psihice. Securiştii nu şi-au putut ierta că nu mi-au putut frânge rezistenţa spirituală, ca să mă transforme într-o unealtă a lor şi într-un om de concesii. Dar aceeaşi închisoare a fost şcoala cea mai înaltă a ascultării.

Îl laud pe Domnul şi pentru faptul că mi-a dat o soţie care să-L iubească întâi pe El, iar pe mine să mă înţeleagă, să fie supusă şi ascultătoare. O viaţă întreagă am avut deplină unitate duhovnicească. Ea a purtat şi poartă împreună cu mine ocara lui Hristos. Avem adunare nouă în casa noastră. Domnul Isus a spus că adunarea Lui începe de la doi!… Suntem noi doi: eu şi soţia mea, avem Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, cântarea de laudă şi frângerea pâinii în fiecare întâia zi a săptămânii. Mărturisim şi aşteptăm venirea Lui, recunoaştem Trupul Domnului Hristos şi iubim frăţietatea cu dragostea adevărului…..”

9 Responses to Fratele Mia Iovin a plecat la Domnul

  1. vladimirela spune:

    A fost o generație de aur a fraților credincioși. Îți trec fiorii când asculți mărturia lui. Azi este momentul nostru să fim mărturie pentru cei din lume. Oare vom reusi să ducem credința următoarei generații care vine după noi? Oare ce/câte isprăvi ale lui Dumnezeu le vom povesti următoarei generații? Vom avea ce povesti?
    Doamne ajută!

    Apreciază

  2. vesteabună spune:

    „Poveștile” în care te vezi parte, te formează.
    Un produs cu o „poveste” în spate se vinde.
    Domnul Isus a vorbit doar povești, doar pilde, despre una, despre alta, despre oi, talanți, robi, vrăbii, grâu, boabe, armate, constructori, toate s-a împletit ca într-un film frumos și ne-au lăsat tâlcul lor, mai deductibil decât orice definiție cu termeni, premise, ipoteze și concluzii.
    Da, avem ce povesti, dar nu ne crede nimeni, factorii de influență sunt nevăzuți ca îngerii și activi tot ca ei.
    Pe soția unuia din întemnițați (Aron Mladin) am întrebat-o acum câțiva ani: „-Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ați suportat cât timp a fost fratele Aron la pușcărie?” Mi-a răspuns fără să clipească: „-Mergeam pe stradă și din partea opusă venea spre mine o soră de la adunare, când m-a văzut, a trecut pe partea cealaltă.”
    Grea poveste, o spuneți la copii?
    Ar trebui, nu pentru vendetă, pentru învățătură.
    În spatele fratelui Mia a stat ca ajutor sora Domnica, o femeie ca o stâncă. Fără compromis.
    Nu ai cum să fi mărturie, când mergi la adunare „să-l simți” pe Domnul.
    De ce să-i inviți și pe alții să vină: „să-L simtă” și ei?
    Cam la atât s-a redus mesajul celor ce-l vând: la această chintesență de absurditate, pe note și pe voci, iertare.
    Sunt 3 metode prin care Dumnezeu trezește: îngrozire, întristare, gelozie.
    (https://vesteabuna.wordpress.com/2019/08/13/parghii-ale-cuvantului-care-conduc-la-pocainta-ingrozire-intristare-starnire-la-gelozie/)
    Diavolul adoarme cu potirul.
    Da, e bună întrebarea: avem ce povesti?
    Și Postman vorbea cu speranță despre narațiune, ca mijloc vital de educație (https://vesteabuna.wordpress.com/2018/12/01/adunarile-crestine-sa-fie-case-de-atentie-nu-de-detentie-nici-de-teatru-si-divertisment-nevoia-unui-alt-fel-de-trezire/), omul trebuie să se simtă parte dintr-o narațiune, să se vadă în mijloc de poveste. Dacă aceasta este povestea lui Dumnezeu, atunci omul va avea viitor și-l va urmări cu pasiune, când va crede bine „povestea”.
    Am scris la momentul potrivit:
    „Cuvântul tipărit analizează și generează gânduri, concepte, procese de gândire care educă mintea și o țin trează, omul educat de text va putea procesa concepte complexe și extinse în spațiu și mai ales în timp, va fi înrădăcinat istoric și astfel va putea concepe el însuși planuri sau se va putea integra în planuri.
    Imaginea nu transmite gânduri, chiar imaginea în mișcare (cum e reclama) transmite un imperativ, un îndemn de a cumpăra de exemplu, o socoteală de-a gata, omul educat de reclame va deveni treptat incapabil de procesare mentală, va deveni un (cum spune Biblia) greoi la auzit, sau pe românește „greu de cap”.”
    aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2018/11/30/lumea-lui-cucu-bau/

    Apreciază

  3. […] vladimirela spune:19 octombrie 2019 la 19:30A fost o generație de aur a fraților credincioși. Îți trec fiorii când asculți mărturia lui. Azi este momentul nostru să fim mărturie pentru cei din lume. Oare vom reusi să ducem credința următoarei generații care vine după noi? Oare ce/câte isprăvi ale lui Dumnezeu le vom povesti următoarei generații? Vom avea ce povesti?Doamne ajută! […]

    Apreciază

  4. A republicat asta pe Ciprian Barsan.

    Apreciază

  5. […] citeste mai mult: https://vesteabuna.wordpress.com/2019/10/19/fratele-mia-iovin-a-plecat-la-domnul/ […]

    Apreciază

  6. vesteabună spune:

    Aflu acum de pe net că a plecat și fratele Pitt Popovici.
    Am scris despre el acum 3 ani:
    https://vesteabuna.wordpress.com/2016/03/26/aici-e-radio-trans-mondial-din-monte-carlo/
    Când am fost la fratele Mia prin 2008 l-am întrebat: „cu cine mai aveți părtășie?” după ce mi-a spus că iau cina doar el și soția lui în fiecare duminică: cu Pitt, cu Bianca Adler, bineînțeles, părtășie prin telefon.
    Ceva despre vizita asta aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2017/04/12/trei-grade-de-pocainta-vasile-v-moisescu/

    Apreciază

  7. vladimirela spune:

    Se duc oamenii de bine, oamenii evlavioși. Vine vremea și a și venit să le luam locul. Doamne ajută!

    Apreciază

  8. „Nu mai e nici-o amărăciune
    /:Când spre cer pleci:/
    Acolo toate-s o minune
    Viața fost-a un vis poți spune
    /:Față de veci:/

    Refren
    Zic: „Bun rămas”
    Eu merg acas’
    Să-L întâlnesc
    pe Mirele ceresc

    Dedesubt sunt furtuni și tunet
    /:Sus curcubeu:/
    Nu m-atinge al lumii vuiet
    Mă înalț dup-al goarnei sunet
    /:Spre locul meu:/

    Nici Răpirea nu e străină
    /:Pentru cel treaz:/
    Deseori am fost smuls din tină
    Să contemplu a Sa lumină
    /:Fără zăgaz:/

    Pentru această zi glorioasă
    /:M-am pregătit:/
    Zilnic calea crucii spinoasă
    Mă ducea spre odihna-aleasă
    /:La-al meu Iubit:/”

    M. I.

    Bun rămas, frate Mia!

    Apreciază

  9. vesteabună spune:

    Una din expresiile des folosite de fratele Mia a fost „nu am vrut să devin un om al concesiilor”. Se referea la presiunile securității, atât înainte de arestare, cât și în timpul detenției, cât și după detenție, să îl facă un „om de-al lor”, o unealtă, un informator sau cel puțin un om care se angajează să facă anumite concesii la angajamentul creștin, să scadă înălțimea standardului cerut și să se acomodeze.
    A fi un creștin angajat, așa cum era familia lui, era un mare pericol, cum spunea cineva la înmormântare, pericolul consta că putea să fie un model, cum a și fost de fapt. Un model scuipat, bârfit, înegrit, izolat, așa cum au fost profeții Celui Uns și Unsul însuși, căci…”cine a crezut în ceea ce ni se vestise?”
    „N-avea nici frumusețe, nici strălucire care să ne atragă privirile…” este caracterizarea, portretul, imaginea profetică a Unsului de care ascultăm noi. Că de ascultăm de altul, nu e bine.
    Iar acest Uns și urmașii lui au aceste cel puțin două caracteristici:
    1. Nu fac de la ei ceea ce fac. Domnul Isus a primit de la Tatăl și noi am primit de la Domnul Isus. este un transfer de cuvânt, de autoritate, de fapte. Nu facem ce vrem, ci ce ni s-a spus să facem.
    2. Nu fac concesii. Conform DEX, concesie înseamnă cedare, renunțare la un drept sau privilegiu într-o negociere.

    Cum vine asta? Cum ar fi ca un ambasador trimis cu un anumit mandat, cu anumite sarcini în altă țară, să cedeze și să nu spună ce a fost trimis să spună. Să spună mai puțin sau ceva anume să nu spună.

    Persecuția la care au fost supuse adunările evanghelice în acei ani a fost nevăzută, la suprafață totul trebuia să arate bine. Pentru asta au trebuit înlocuiți liderii incoruptibilii cu „oameni ai concesiilor”, pentru că un astfel de tribut trebuia să se plătească, un tribut în concesii.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: