Caracterul crud al Imperiului Roman…și al vremii de acum. Interviuri cu pietre (4)

Citește tot serialul (1, 2, 3, 4, 5)
După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea…” Daniel 7:7

După vizitele la Pella și Aigai și după concluzia clară că acele cetăți au pierit prin jaf și pradă, nu din cauze naturale, m-am întors iar spre Scriptură să caut legături mai adânci decât impresiile false despre istorie, (impresii construite de manualele de istorie ideologice accesibile).
Din Biblie am dedus că Imperiul Roman a fost mult mai crud decât cele dinainte, că „era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte …” 7:7 și plecând de la această convingere, mi-am dat seama că noi am fost învățați o istorie coafată a Imperiului Roman, ca și cum romanii ar fi fost un Imperiu drept și cinstit alcătuit din oameni onorabili. Total departe de adevăr, romanii au fost cruzi, trăiau din jefuirea celorlalte neamuri și cruzimea era adjectivul care descrie cel mai bine caracterul lor.
Am rugat-o pe soția să-mi aducă de la bibliotecă Istoria Romei scrisă de Titus Livius, am mai căutat pe net și tot ce am găsit îmi întărește această convingere. Vor urma probabil citate, cu voia lui Dumnezeu, dar la tot ce știți despre Roma, partea cu oameni răstigniți și dați la fiare, cu împărați nebuni și sadici, adăugați mult mai multe fapte neglijate de programa școlară.
Dar…
….această fiară nu a murit, noi trăim în timpul ei.
Imperiul Roman a lăsat urmași, din America de Sud până în Siberia.
Caracterul de fiară groaznică al romanilor și al urmașilor lor îl vedem în felul agresiunii tuturor acestor capete, coarne sau dinți ale fiarei de-a lungul istoriei până la noi. Mai mult, știm din Apocalipsa 17 că acum fiara este călărită de o femeie, o curvă (Biserica Romană), mai aflăm din Scriptură despre fiicele ei și imaginea ne devine mai clară și mai înspăimântătoare.
Cuptoarele de la Auschwitz, drumurile Siberiei, pline de oase, holodomorul, marea teroare, cucerirea prin teroare a Americii de Sud, sclavia negrilor și orice atrocități istorice cunoașteți intră în versetul de mai sus, sau în versetul 19: „…fiarei a patra – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea...
Așa că pietrele arse și ciobite tac, dar cioburile lor, puținătatea lor, dezordinea lor, grosimea stratului de pământ ce le-a acoperit de veacuri, strigă despre pustiirile care țin de-atunci, strigă despre fiara cea grozavă care le-a călcat în picioare și le-a zdrobit.
Domnul Isus a intrat în lume în timpul acestei îngrozitoare fiare. La 29 îH primul împărat roman, Cezar August (Octavian) a nimicit (în bătălia de la Actium) ultima rămășiță a Greciei, armata lui Antoniu și a Cleopatrei și a domnit până în anul 14 dH.
poartadevest.jpg
(ruine din poarta de vest a cetății romane Nicopolis (Victoria), cetate zidită de Cezar August pe locul bătăliei de la Actium, în Grecia de astăzi (lângă Preveza))
Dacă Domnul Isus ar fi venit înainte, pe vremea mai blânzilor greci (asemuiți totuși cu un leopard), sau mezi (un urs) sau babilonieni (un leu), n-ar fi fost cinstit, …să ne lase pe noi să suportăm cruzimea fiarei și El nu. În toate a fost ispitit asemenea nouă și a avut parte de cea mai crudă pedeapsă a fierei romane: crucificarea.
Fiara s-a ridicat chiar atunci, cu puțin înainte de venirea Lui în lume, a devenit foarte puternică și a sfărâmat tot pământul. Chiar și evreii trăiau cu mare frică de romani, și tocmai ca să scape au hotărât că ei mai bine să piară unul, decât „să vină romanii” și să piară toți.
Așa făceau romanii, de multe ori au nimicit cetăți întregi, pe toți locuitorii.
Și printr-o astfel de teroare a dominat și au dominat și urmașii lor până astăzi.
Groaza și frica inoculată prin teroare ne-a dominat și pe noi în anii comunismului.
E teroarea aceea profețită de Daniel, fiara încă face același lucru, mai pe față, mai pe ascuns.
Dinții de fier” vorbesc despre teroarea ideologică și asuprire prin dominare a minții și prin ocări. „Este un neam de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţiteca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ şi pe cei lipsiţi dintre oameni.” Prov 30:14
sau  „Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi…” Psalmul 57:4 adică ocările persecutorilor (v. 3).
Ghearele de aramă…” ale fiarei (v19) ne amintesc despre Împărăția de aramă, despre Grecia și elenism, a căror caracteristică a fost „căutarea înțelepciunii”, filosofia. Fiara își „agață” victimele, le fură cu ghearele seducției filosofice, cu agățarea gândurilor victimelor ei pe graficele altor planuri, ca niște bulendre puse la uscat.
Ce concluzii tragem din aceste constatări, ce atitudine ni se schimbă din aceste concluzii?  Trăim sub dominația fiarei înspăimântătoare. Rezultatul oricărei „investiții” din „imperiul” ei este distrugerea, jaful, călcarea în picioare sau cum numesc în alte locuri profeții și Domnul Isus: pustiirile.
Vorbind despre bogății, Domnul Isus nu a spus că prin evanghelia Lui lumea va deveni mai bună și mai stabilă, ci a arătat clar să nu le strângem, că „le sapă și le fură hoții„.
Ideea că ai putea trăi din ce-ți aduc bogățiile e seductivă, dar realitatea profetică e alta, contextul nu poate fi schimbat, mintea noastră însă poate și o astfel de încercare am făcut și eu și sper ca măcar tu, să fi înțeles, cel care ai ajuns cu cititul până la sfârșit.
(din cuvântul de azi din adunare)


Citește tot serialul (1, 2, 3, 4, 5)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: