Analiza istoriei antice prin prisma profețiilor biblice. Interviuri cu pietre (2)

Citește tot serialul (1, 2, 3, 4, 5)

Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul. 23 Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei,…” Isaia 41:22-23
Cu aceste gânduri am plecat spre Grecia cu soția duminica trecută, cu gândul că evenimentele istoriei au avut o cauză centrală, o pricină, că Dumnezeu a condus ridicarea sau coborârea vreunei împărății sau alteia înspre scopul său, scop profețit mai dinainte de profeții săi în Scripturile Lui.
Cine a făcut prorocii ca Mine … Să vestească viitorul şi ce are să se întâmple! ” Isaia 44:7
 Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune, căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. 10 Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea’. 11 Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă, dintr-o ţară depărtată un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui….” Isaia 46:10
Am plecat duminică la amiază după adunare și după mâncare, am plecat cu temele făcute. După călătoria de anul trecut pe urmele Apostolului Pavel prin Macedonia, mi-am dat seama că sunt pe lume multe urme ale istoriei biblice, urme lăsate pe pietre. În Israel, în Asia, în Europa. Urme de împărați profețiți că se vor ridica, că apoi vor cădea, cum a fost Țapul de la Apus, cetatea Pella, capitala lui, sau Aigai ne strigă prin pietrele lor o istorie despre care s-a scris înainte ca să aibă loc. Daniel a profețit ridicarea Greciei cu 250 de ani înainte. Sau cum a fost împărăția de fier a romanilor, care a nimicit împărăția de aramă a grecilor prin bătălia de la Actium (sau Nikoplis, actuala Preveza), bătălie după care Octavian s-a declarat cezar, vestitul Cezar August, cel în a cărui domnie a venit Unsul, despre care a scris tot Daniel, dar și Moise, și Isaia….și toți profeții.
Am ajuns luni 26 august 2019 la Pella pe o căldură care te năucea, după o călătorie obositoare, dar binecuvântată, cu o noapte de somn în munții Bulgariei, la un hoteluț dintr-un orășel blocat în timp, cam cu 25 de ani în urmă față de noi, dar unde am dormit bine. La muzeul din Pella era defect aerul condiționat, iar înăuntru te lua amețeala din cauza lipsei de oxigen.
cluj-pella.pngPreocuparea principală a celor ce au amenajat muzeul a fost să arate că acolo în Macedonia s-a vorbit greaca „din cele mai vechi timpuri” (cât de vechi nu știe nimeni, dar nici nu se-ntreabă) nu macedoneana, cum pretind cei din vechiul FYROM că Alexandru cel Mare ar fi fost tocmai macedon, adică bulgar, adică un fel de rus, pentru că trebuie să știți că Macedonia este un fel Republică Moldova a bulgarilor, iar limba lor o „moldovenească” a bulgarei, semințe de ură și de aguridă lăsate de tătucul Stalin în Balcani, să aibă de ce se strepezi dinții politicienilor. Că și bulgara este o rusă „stricată” de fapt.
muzeupella.jpgCeea ce face totuși diferența între a citi despre ceva și a vizita locul, un muzeu de exemplu, sunt explicațiile pe care le citești lângă fiecare din obiectele, vasele, scheletele, bijuteriile, armele, statuile sau mozaicurile expuse. Noi am stat și am citit tot, la Pella am avut voie să fotografiem și am analizat ce am văzut și citit în muzeu, cu ce am știut din cărți și mai ales și înainte de toate cu ce am știut din Biblie că a fost scris înainte de a se întâmpla.
Știți care e ironia lui Dumnezeu?
Că El a scris despre ridicarea Greciei în Daniel 8, doar înainte de evenimente, n-a mai scris nimic după.
Ce rost ar avea, după au scris istoricii, a lăsat urme construcțiile, porturile, drumurile, statuile și au descoperit arheologii?
Noi interpretăm ce vedem.
Cum interpretăm?
De la ce ne pleacă gândul când vizităm astfel de locuri?
De la ce ar trebui să ne plece?
De la Planul Celui ce le-a planificat dinainte.
Am terminat cu muzeul și am ieșit în căldura de afară în șantierul arheologic care se găsea cam la un kilometru de muzeu.
pella2.jpg
Orașul a fost imens.
De aici a plecat Alexandru, aici a fost capitala „țapului de la Apus„, de aici a început atacarea berbecelui, la Amfipoli a fost un punct de strângere a armatei, dar capitala „împărăției de aramă” a fost aici. Acest oraș s-a zidit pentru că cu 250 de ani mai înainte profetul Daniel, „om preaiubit și scump„, preaiubit de Dumnezeu desigur (pentru că foarte probabil Daniel a fost eunuc (castrat)) a profețit că va veni un țap de la apus, iar tălmăcirea primită de la arhanghelul Gabriel e fără dubii, „țapul însă este Împărăția Greciei„Daniel 8:21
De ce a fost preaiubit Daniel? Pentru că era preocupat de Cuvântul lui Dumnezeu și-L credea, trăia ce credea. Prin credință a închis gurile leilor.
Ce straniu, pe vremea lui Daniel nu exista Grecia, erau doar niște state vorbitoare de greacă: Sparta, Atena, Teba, Macedonia, dar erau foarte ocupate să se lupte între ele. Filip al 2-lea, tatăl lui Alexandru le-a unit și apoi Alexandru a pornit în fruntea lor și i-a bătut pe perși, pentru că așa a fost profețit.
Am plecat de la Pella la Aigai,
aigai6.png
cam 55 de km, tot luni spre seara, deja nu mai era așa de cald, după ce am găsit câțiva smochini și niște tufe de vie chiar printre ruine la Pella și ne-am completat rezervele glicemice. aigai1.jpg

Am mai scris parcă, Aigai înseamnă tocmai „capre” sau loc cu capre.
Nicidecum nu cred că este o întâmplare.
O să detaliez în altă postare cu multe citate.
La Aigai sunt ruinele palatului regal macedonean, locul, casa lui Filip și a lui Alexandru, (la Pella era capitala, Pella era port pe vremea aceea), Aigai e sus pe un deal, se vedea din jumătate țara „casa” regelui.
Aici la Aigai am vizitat muzeul deschis pe locației mormintelor descoperite, ale lui Filip al 2-lea și alte morminte.
aigai2.jpg

O binecuvântare: muzeul era sub pământ …
aigai3.jpg
și avea aer condiționat….
aigai4.jpg
și un blestem: pozele erau interzise.
Mai sus de morminte este palatul, despre care voi scrie că era închis după-masa, teatrul în care a fost ucis Filip și puțin mai jos la șosea este aproape gata un alt Muzeu Arheologic. Încă nu e deschis, nu e gata…

aigai5.jpg
… e imens.
Am trecut prin Epir și după două zile de odihnă, am ajuns la Muzeul Arheologic din Preveza, muzeu aflat lângă ruinele vechiului Nicopoli…
Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopoli, căci acolo m-am hotărât să iernez…” Tit 3:12
nicopoli.png
Ce era la Nicopoli?
În primul rând era se pare o comunitate puternică de evrei, spune istoria că orașul a fost construit de Cezar August și cu ajutorul unor donații generoase de la prietenul său Irod cel Mare.
Orașul întemeiat de Cezar August pe locul luptei de la Actium, o altă luptă care marchează un alt jalon profetic (anul 31 îH), schimbarea împărăției de aramă (Grecia) cu Împărăția de Fier (Roma)….
….apoi o a treia împărăţie, care va fi de aramă şi care va stăpâni peste tot pământul. 40 Va fi o a patra împărăţie, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă şi rupe totul, şi ea va sfărâma şi va rupe totul, …„.
    Trebuia ca împărăția Greciei să iasă din istorie și să se instaureze Împărăția de Fier, pentru că Unsul trebuia să vină în cursul acestei ultime împărății.
De aceea a trebuit ca Roma să devină stăpân absolut și să fie împărăție, nu republică, ca până atunci, a trebuit ca Octavian să devină primul Cezar, înainte de intrarea în lume a Domnului Isus Hristos.
Despre zdrobirea completă a Greciei de către Roma se poate vorbi doar după această bătălie.
Octavian, după victorie a înființat un oraș, Nicopolis (Victoria), exact pe locul luptei, și-a construit un mausoleu tot acolo, pe un deal să se vadă de departe și deja pe vremea apostolului Pavel acest oraș era cel mai mare oraș în drumul lui spre Iliric (Dalmația, Croația de astăzi, căci până acolo ajunsese Pavel cu vestirea).
nikopolis2.jpg
Am profitat de hărțile din muzeu, am identificat traseul zidului roman și cu ajutorul Google Maps am străbătut împrejurimile, orașul roman era imens…
nikopolis1.jpg
Am bănuit că pe ruinele vechiului zid roman nu crește nimic și le-am identificat ușor pe maps, cu urme de ziduri…maps.jpg
Hai să le vedem, ne-am zis și am străbătut printre vii, livezi de măslini și câmpuri…

Ne-am întors pe la Aigai în ultima zi de Grecia, adică vineri dimineața să prindem deschis la ruinele palatului.

aigai7
Am prins, am fotografiat, am filmat.
După ce am ajuns acasă și am văzut pe net ruinele de la Persepolis (capitala Perșilor), am înțeles mai mult ironia lui Dumnezeu.
Pe lângă Persepolis, Aigai a fost o colibă.
Cum de i-a trecut prin minte lui Alexandru să-i atace pe perși?
Numai Planul divin a făcut acest lucru posibil, pentru că:
„.…El coboară pe unul şi înalţă pe altul.” Psalmul 75:7
 El schimbă vremurile şi împrejurările; El răstoarnă şi pune pe împăraţi; El dă înţelepciune înţelepţilor şi pricepere celor pricepuţi! ” Daniel 2:21
Prin această lupă trebuie analizată istoria antică, prin lupa (prisma) profețiilor.
Orice alt mijloc de a privi (punct de vedere) este greșit.
Nu trebuie gândit că tăria cuiva a fost conjuncturală, și că întâmplarea a făcut ca să biruie unul pe altul.
Dacă n-ar fi fost scrise aceste istorii de către profeți înainte de a se întâmpla, am putea crede asta.
Dar așa, nu mai avem voie să fim proști și prostiți.
După ce am coborât de la palatul din Aigai în sat (Vergina), am stat la odihnă și la o cafea într-o grădină așa cum o vedeți…

aigaivergina.jpg
și apoi am plecat la Bereea (Veroia) la Lidl la cumpărături, cam 12 km, știam unde e că am fost anul trecut, nici nu mai este alt Lidl pe-acolo. De la Lidlul din Veroia am mers la Salonic.
aigaisalonic
În Salonic am parcat lângă Muzeul de Arheologie, am străbătut tot muzeul timp de aproape 3 ore citind, fotografiind și meditând.
Dar despre acestea voi mai scrie.
Această introducere am făcut-o ca să arăt de aproape lupa cu care privim istoria: lupa profeților.
Dumnezeu n-a avut nevoie să descrie aceste lucruri la trecut, el le-a profețit.
Noi trebuie să le punem una lângă alta ca să destupăm minți încuiate și să înmuiem inimi împietrite.
Avem argumente, ateii n-au, cei cu epoca de piatră și de bronz și de fier.
Au fost împărății de aur, de argint, de bronz și de fier, nu epoci.
Dar despre acestea au scris profeții înainte de a fi.
Am plecat seara din Salonic și după ce am dormit la bulgari, ziua de sâmbătă am venit spre țară conducând alternativ, până la Dunăre, când mașina a început să ne facă probleme.
La pod la Calafat am ajuns în jur de ora 13.00, dar era coadă, am stat o oră la 35 de grade și după controlul buletinelor mașina n-a mai vrut să plece, a picat ambreiajul.
Am mulțumit lui Dumnezeu că suntem în țară și chiar n-a mai contat, ne-am „târât” până într-o comună, am chemat o platformă din Craiova cu un oltean descurcăreț și harnic, am pus „epava” pe platformă și am venit spre Cluj la aer condiționat, am ajuns după miezul nopții. Slavă lui Dumnezeu.
V-am dus cu mine prin această postare, cum am spus, ca introducere la ceea ce voi scrie, că cel mai puternic argument al veridicității Dumnezeului revelat în Cuvânt este profeția. În mod onest, dacă vrem să convingem pe cineva trebuie să folosim acest argument de foarte bun-simț.
Iarna am citit, vara am călătorit.
Desigur, se poate călători acum și virtual, foarte bine și vă îndemn s-o faceți.
Nici eu nu am de gând să merg în Iran și nici măcar în Turcia să „intervievez” pietrele de-acolo, probabil mă voi mulțumi cu câte-un „interviu” pe Google Earth, pe Maps, pe wikipedia, pe Quora, pe ce găsim.
Dar introducerea a trebuit să fie una reală, cu pasul, cu sare și piper, cu condimente ca orice aperitiv, ca să deschidă pofta de mâncare.
Vor urma cu voia lui Dumnezeu explicații și comparații, detaliile profețiilor sunt formidabile.
Vă mulțumesc!

Citește tot serialul (1, 2, 3, 4, 5)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: