Pustiul popoarelor

„Nu-i aici a noastră bucurie
Lumea n-are pentru noi decât urgie
s-o străbateți frați iubiți, ca pe-o pustie…” T Dorz

Vă voi aduce în pustiul popoarelor, și acolo mă voi judeca față în față cu voi….”

Călătorim.
Vineri, 2 august am sosit la Cracovia/Polonia, după o călătorie începută duminică, prin Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Danemarca și înapoi tot așa. Am unit nevoia cu odihna.
La Cracovia ne-am cazat în cartierul evreiesc, Kazimierz și am ieșit la plimbare. Voiam să stăm să vizităm mai pe îndelete acest cartier. Mai fusesem în Cracovia de trei ori, dar acum știm mai multe despre profeții,…iar o parte s-au împlinit pe-aici.
Pietrele vorbesc.
În Kosice/Slovacia, duminica trecută (28 iulie) am trecut pe lângă o sinagogă uriașă, pustie acum …
kosice
mărturie a puternicei comunități evreiești de acolo.
„…vă voi aduce în pustia popoarelor…” îmi răsuna în urechi și ” vă voi scoate din mijlocul popoarelor și vă voi strânge din țările în care v-am risipit, cu mână tare și cu braț întins și vărsându-mi urgia…”. La astfel de promisiuni și profeții îmi zbura gândul privind sinagogile părăsite ale Europei de Est.
Pentru că pe-aici a fost urgia: comunismul, o urgie a minții, când Dumnezeu ia mintea conducătorilor, ca la Țoan, când se prostesc sfetnicii faraonilor.
Nu numai urme de evrei, sinagogi, cimitire, școli sau prăvălii cu acele forme unice, cu uși pe colțuri și geamuri mari sunt în Europa de Est, în fiecare oraș, mai sunt urme ale comunismului, grajduri aliniate de CAP-uri pe lângă sate, unele transformate în firme industriale, altele cu acoperișurile năruite, în ruine, vorbesc cu pietrele lor despre urgia trecută.
Căci comunismul a fost unealta prin care evreii au fost alungați spre Israel, urgia vărsată.
Părinții noștri n-au înțeles că urgia aceasta a venit de la Domnul, tatăl meu îi ura pe comuniști din toată inima și a avut grijă să-mi sădească discret această ură și în mine. Avea pentru comuniști un apelativ spus întotdeauna cu năduf: „porcii ăștia”. Și știam cine-s comuniști în sat: ăia pe care nu-i saluta tata pe drum. Lucrurile erau clare, alb-negru, n-aveam dubii.
Acum am înțeles, au trebuit să treacă peste mine 50 de primăveri, ca peste Arghezi, ca să mă liniștească acele promisiuni din marea taină a împietririi evreilor, taină administrată de Tatăl chiar sub ochii noștri.
Luni am  condus toată ziua din Kosice până înainte de Hamburg, prin Polonia și pe lângă Berlin. După 30 de ani, diferența dintre fosta Germania Comunistă și partea vestică a Germaniei e evidentă încă. Urgia.
Marți dimineața, Danemarca ne-a întâmpinat cu ploi și vânt, ca de obicei, noi plecasem de la 37 de grade din Cluj. Am numărat de câte ori am prins ploaie, pe la 32 am pierdut șirul. În Ungaria am văzut copaci groși ce căzuseră peste drum, retezați de pompieri mai apoi. Erau zeci. Sfârșitul vremurilor. Un copac de 80 de cm în diametru, are cel puțin 50-60 de ani, iar în acești ani n-a fost vânt așa de mare ca acum, când l-a frânt, e clar că s-a întețit. Nu e încălzismul de vină, sunt noi urgii, progresive.
La intrare în Danemarca ne-a oprit la frontieră. Controalele sunt reluate la frontiera daneză demult, știam. Visul european al unei lumi lipsite de granițe e frumos, dar funcționează pentru, când, pe unde și pentru că așa a zis Tata din ceruri care a trimis vânători ca să-și scoată poporul său pământesc afară. Migranții trec frontierele ca prin brânză, fără stres. Iar unde nu-s frontiere e și mai bine, probabil pentru ei nu-s.
Europa?!
Umblăm prin Danemarca anul acesta sunt 20 de ani, cu afaceri. La Padborg cunoaștem granița de când trebuia viză și ne chestiona 10 minute la intrare, prin 1999. Apoi au fost ani întregi fără control deloc. Acum este la loc: încetinire, control.
denm1.jpg
Am mars mai întâi la Ribe la un vechi prieten și partener să-l vizităm, acum în vârstă 70 de ani, are demență senilă.
Trece timpul, nu mai ai cu cine vorbi, i-au rămas câteva sterile preocupări: televizor, câine, fără nepoți, o viață searbădă. Mi-am amintit de ce ne zicea bătrânul frate Aaron Mladin de la Arad, acum vreo 10 ani: „eu nu știu ce fac cei necredincioși la bătrânețe, că eu uite, citesc, scriu scrisori, meditez, am activitate plină. E rău să ajungi bătrân necredincios.” Cu gândurile astea am plecat de la Ribe, de la prietenul nostru bătrân și bolnav…și necredincios. Ribe este orașul unde a trăit Maersk, un mare miliardar danez, tot necredincios și el. A trăit pare-mi-se 95 de ani, dar s-a dus, trec TIR-uri pe lângă noi cu containere pe care scrie mare: Maersk. Ce folos sufletului său?
De la Ribe am luat direcția Nord Jyland, partea continentală, la un alt partener.
Îi dădusem o Biblie mai demult. După ce am cumpărat ce ne-a trebuit și am mai discutat câte ceva, l-am întrebat arătându-i Biblia care stătea pe frigider în sala de mese/protocol a firmei: „mai citești Biblia?”
„Știi Dan, eu am un principiu: să nu fac niciodată rău la nimeni.”
Mi-a mai spus că el nu crede în nimic. I-am spus că există o înviere, o judecată, o viață după moarte. (M-a ascultat, că comandă, partener, contracte.)
„Uite zic, tu ai 5 angajați, nu sunt toți la fel de preocupați de lucru, așa-i?
Unii sunt mai angajați, alții mai delăsători, mai blazați, mai indolenți, așa-i?” A recunoscut imediat, că da, așa-i.
„Ei bine, să știi că și față de Dumnezeu tu te porți  ca angajații tăi față de tine. Tu ești față de Șeful tău din ceruri ca cel mai leneș angajat al tău, pe care nu-l interesează firma, nu munca, nu calitatea, pe el îl interesează strict ce are de făcut, cât câștigă și să nu întârzie la plecare. Și probabil să nu facă rău la nimeni. Pe un astfel de om nu te poți baza, așa-i?” Mi-a dat dreptate.
„Apoi, am continuat, cu siguranță ai și angajați „angajați”, oameni preocupați de ce face firma, cum gândește patronul, ce ar vrea patronul sau ce cere lucrul și unor astfel de oameni le poți da sarcini mai grele.”
A recunoscut că are și din ăștia.
„Ei, uite, tu atâta timp cât nu vrei să citești Biblia, ești pentru Stăpânul din ceruri ca angajatul cel nepăsător, iar dacă ai urmări să cunoști ce vrea Stăpânul, ai fi ca angajatul tău cel bun. Ce fel de angajat vrei să fi?”
Mi-a dat dreptate cu un zâmbet larg încremenit pe față, se gândea probabil la vreunul din cei 5 operatori CNC angajați pe care-i plătește lunar cu salarii uriașe. Un zidar cere 350 de coroane daneze pe oră și nu se găsesc zidari pe la ei. Socotiți voi, e cam 222 de lei, 47 de Euro, sau 52 de dolari. Pe oră.
Pe noi ne plătește Tata cu mult mai mult….și avem un premiu colosal la terminarea lucrului. Cum lucrăm oare?
Am plecat și de la el, iar în seara aia târziu, cu noapte, am găsit o cazare într-o pădure, la o fermă care mirosea puternic a …fermă. A doua zi aveam de vizitat încă două fabrici, iar a treia zi mai aveam două vizite în Germania.
Cu mirosul de la fermă ne-am obișnuit, iar dimineața ne-a întâmpinat cu cântec de cocoși și cu o imagine de poveste:
casadk.jpg
Aici n-a prea fost urgie, mi-am zis. Mi-am amintit de Barnevernet și de socialismul și ateismul minților lor. Scandinavia e altfel, sau altfel de urgie.
După cele două fabrici, miercuri spre seară am trecut în Germania, de data asta fără control de pașapoarte, cu ferry, la Rodby.
ferry.jpg
În Germania am mers la Uschi, o soră care acum 30 de ani, la revoluție ne-a adus multe ajutoare. Am stat la o cafea, am povestit despre soțul ei care a murit acum 4-5 ani.
„Tu ce crezi Dan, soțul meu unde e acum?”
„În Domnul, se odihnește.”
„E conștient sau nu?”
Eu cred că doarme, așa scrie, „doarme…în Domnul”.”
Și mi-am amintit cum acum 20 de ani, la prima călătorie în Danemarca, neavând bani de hotel, am dormit două săptămâni în mașină. I-am amintit sorei și am zis că e diferență și unde dormi, în pat sau în mașină. Cei credincioși au adormit în Domnul, și din pricina Duhului Său, Domnul va învia și trupurile. Am citit apoi textul din 1 Tesaloniceni 4 care se încheie cu:
„mângâiați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte”.
„So tröstet euch nun mit diesen Worten untereinander.”
Am mângâiat-o pe Uschi pentru moartea soțului ei, amândoi erau refugiați din Prusia, partea de este a Germaniei, acum e Polonia acolo. În bazinul Ruhr unde s-au stabilit ei după război,(Renania de Nord-Westfalia) nu este numai cea mai puternică zonă industrială a Germaniei, ci și cea mai densă zonă de neoprotestanți.
M-a mai întrebat ceva Uschi (bătrânii întreabă pe cine pot): ce cred eu despre emigranții ăștia care umplu Deutchlandul (Germania) și fără să mă lase să-mi spun părerea, mi-a spus ce crede ea. Că adică germanii nu fac copii și dacă au copii, îi dau să facă școli înalte și nu mai rămâne nimeni la Handarbeit (munca cu mâinile) și atunci trebuie să vină Auslanders (străini) să lucreze. Și că ce Zukunft (viitor) poate să mai aibă Germania. Era îngrijorată, trebuia mângâiată și liniștită.
I-am citat din traducerea germană de pe telefon textul din Ieremia și i-am spus cam ce v-am spus și vouă pe-aici despre pescari și vânători, despre răpire și scurtul viitor din față.
La plecarea de la ea m-am gândit la pustiirile pe care le face Domnul pe pământ, la cum se pustiește și Germania, cum în casele și fabricile nemților locuiesc și lucrează tot mai mulți turci și sirieni, sârbi și polonezi „vei zidi casă și n-o vei locui„, „oile tale vor fi date vrăjmașilor tăi„, crunte blesteme pustiirile astea.  Nu zice profeția că nu vei zidi, Germania a fost frumos zidită după război, ca să ajungă acum casele lor locuite de fii străinilor, ca pedeapsă pentru ce? Pentru că „Dumnezeul tău, va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmaşii tăi, peste cei ce te vor urî şi te vor prigoni” Deut 30:7
Un blestem cu două faze: zidirea și pustiirea, ca belșugul și foametea.
Să vezi cum de zidirea ta se bucură altul, asta este pustiirea.
E imaginea durerii lui Dumnezeu: când vede casele sufletelor noastre locuite de vrăjmașul Său.
Apoi am plecat de la Uschi la GBV unde am fost primiți bine de directorul editurii, am povestit lângă o cafea, ne-a condus prin editură și depozit, cam vreun ceas.
Le-am povestit cum pentru prima dată am luat cărți GBV pe ascuns prin 1985 și le dădeam mai departe. S-au bucurat, ei fac astfel de lucruri și acum în anumite țări.
I-am încurajat.
Ne-au dat cărți multe și ne-am dus.
Asta a fost joi, joi seara am dormit în Turingia, partea fostă comunistă și vineri seara am ajuns la Cracovia, în Kazimierz, de unde pornii povestea mea, dar mă pierdui în paranteza asta lungă.
Pustia popoarelor, acesta e verdictul divin pentru mediul în care evreii au fost împrăștiați din cauza păcatelor lor, timp de 2000 de ani.
Țara a fost pustiită și ei au fost împrăștiați.
(Înainte de Cracovia, am văzut semnul pe autostradă: Oświęcim, adică Auschwitz, mai fusesem de două ori.)
Iar acum sunt strânși înapoi prin același Cuvânt, de către același Tată. Cu cât avem mai multe profeții, mai mulți martori, mai multe date, cu atât avem mai multe motive să credem, mai multe argumente să credem. Putem explica mai ușor. Avem mai mare vină dacă nu credem, suntem mai vinovați. Fără profeții, Biblia n-ar avea nici o logică.
Fără logică, cugetul n-ar avea ce rumega, n-ar avea de ce se teme? Fără preocupare pentru cuget, omul nu caută mântuirea, cugetul trebuie curățat.
Aici e marea greșeală a calvinismului, zice că nimic bun nu locuiește în om (dar nu mai citează „în carnea mea”), că omul e mort până la un așa-numit moment mistic, când brusc „duhul” îl învață instant. Ce să învețe un mort, ce să înveți pe un mort.? Mare prost am fost. Dar calvinismul mi-a oferit și o pernă pentru plăcuta lene. Tot meditând am plecat spre centrul vechi (Stare Miesto) și am trecut pe lângă castelul Wavel. M-am vindecat de calvinism după ce mai întâi m-am vindecat de evoluționism. Ereziile sunt niște prăjituri toxice, cu straturi de filozofii: calvinism cu cremă de evoluționim, ornate cu umanism, decorate cu încălzism. După gusturi și distanțe față de mana ascunsă a Cuvântului. Este o legendă în Cracovia, despre un balaur care locuia într-o peșteră sub actualul castel. castelul există, peștera există. Eu cred legenda la modul real, dinozaurii au existat până acum câteva sute de ani.
wavel.jpg
Centrul vechi, cam la un kilometru ce cartierul evreiesc e plin de turiști, mulți evrei. Pentru că Auschwitzul se vizitează cu cazare în Cracovia. Sunt curse de autobuze și microbuze de toate felurile și la orice oră Cracovia-Oświęcim (Auschwitz).
Iar centrul vechi e o babilonie nu numai de turiști, ci și de restaurante, poloneze, ucrainiene, gruzine chiar. Soția mea, ucrainieancă 100% mi-a tradus diferitele feluri de mâncare ucrainiană, iar eu i-am arătat cum se face în Gruzia (unde fusesem în 1997) pâinea. Pâinea gruzină (georgiană) numită „Khachapuri” se găsește aici. Chiar și un cuptor georgian am găsit.
cuptor.jpg
Focul se face jos, pereții se încălzesc, iar pe pereții calzi, pâinea se lipește ca un palaneț de la noi. După 15 minute e gata, egal coaptă pe ambele părți. E mai mult coajă (subțire) dar e foarte bună.
Freamăt de turiști, avizi să capteze tot, fotografii, meniuri, trăsuri, o lume activă, vie…
Acum 80 de ani aici era o altfel de lume pe-aici. Cracovia a avut înainte de război 30% din populație evrei. Atunci era freamăt de evrei, acum e freamăt de turiști atrași de istoria lor: Auschwitz și Kazimierz.
Cum să numești tot freamătul acesta sau acela „pustiul popoarelor”?
Cu ce ochi privește Dumnezeu?
Freamătul, istoria, economia e viață, nouă așa ne pare, de ce-i zice Dumnezeu pustiu?
Ne zbuciumăm, muncim, adunăm, călătorim, cumpărăm, vindem, ni se pare un trai plin de vlagă, dar pe eticheta lui Dumnezeu lipită pe toată această goană scrie clar: „pustiul popoarelor„.
La explicații mai scrie: „neamurile se ostenesc pentru vânt„.
În alt loc, cu litere pe care nu le citește nimeni: „și toate lucrările de pe el vor fi arse„.
Despre pogromuri n-aș vrea să scriu, dar m-am gândit și la ele.
Le-a profețit Moise:
Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă, şi acolo vei sluji altor dumnezei pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră. 65 Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat. 66 Viaţa îţi va sta nehotărâtă înainte, vei tremura zi şi noapte, nu vei fi sigur de viaţa ta. 67 În groaza care-ţi va umple inima şi în faţa lucrurilor pe care ţi le vor vedea ochii, dimineaţa vei zice: ‘O, de ar veni seara!’ şi seara vei zice: ‘O, de ar veni dimineaţa!’” Deuteronom 28
Cam asta a fost „viața” și freamătul evreilor și din Cracovia timp de 600 de ani.
Acum e altfel de pustie, au plecat.
Ca din Egipt.
Trăim vremuri profetice, e al doilea exod al evreilor, sau al treilea. Dar după numărul de „scoși”, e cam al doilea. Ei fug aparent din diferite motive, din Rusia și Estul Europei, au fugit de comunism, din țările arabe, au fugit din frica de răzbunarea arabilor după cucerirea Ierusalimului, din țările din vest, evreii fug de migranții trimiși de Dumnezeu să-i atace.  E tot pustiu, toată lumea, cum a zis Dorz, dac-o vedem altfel, vederea e de vină.
Noi suntem pustiul rămas și mai pustiu după plecarea lor.
Cum va fi după plecarea Adunării(bisericii)?
Pentru că așa cum a plecat Noe spre corabie, cum a ieșit Avram din Ur și Lot din Sodoma, așa cum au ieșit evreii din Egipt, apoi din Babilon, așa cum au ieșit acum din toate țările, chiar așa cum au plecat din Kazimierzul pe unde ne-am plimbat sau din Cluj, sau din fosta URSS, așa vom pleca noi din lume.
Care noi?
Cei ce iubim venirea lui, dacă socotim lumea pustiu, dacă ne socotim pe noi străini și călători, dacă nu ne socotim „acasă, în trup” ci stăm cu gândul la cealaltă casă, la cea veșnică, nefăcută de mână.
Seara pe la ora 11, după ce ne-am odihnit puțin în cameră, am pășit afară pe străzile cartierului Kazimierz, unde eram cazați. Plin de baruri, de tineri beți și drogați peste tot. Sinagogi, școli evreiești și încercări de reconstituire a vechii istorii.
Evrei nu, poate turiști.
Se făcea spre miezul nopții când am dat un tur al cartierului. Sinagogi vechi.
img_20190803_000814.jpg
Asta a fost cea mai veche, dar mai erau.
img_20190803_001253.jpg
Am dat de restaurante evreiești care încearcă să reînvie aerul vechii Cracovii:

 

La unul din restaurante erau afișate mai multe firme vechi de dinainte de război:

Cam acesta a fost pustiul, oboseala noastră ne-a tras spre cameră, printr-un cartier evreiesc Kazimierz masacrat urbanistic de comuniști și în care abia acum se încearcă readucerea la o formă exploatabilă turistic a zonei, cam ce s-a făcut cu Clujul, Brașovul și Sibiul nostru acum vreo 15 ani. Șantierul e abia la început:
IMG_20190803_075549.jpg
Dimineața am intrat să ne bem cafeaua într-o patiserie deschisă sâmbăta unde o călugăriță în fața noastră ne-a ținut mai bine de 5 minute cumpărând pâine pentru toată mănăstirea: un sac. Biserica catolică e foarte puternică aici, sunt călugări și călugărițe pe stradă peste tot. Pustie și asta.
Am plecat ca dintr-o sală de judecată, Polonia a fost pustiul judecății pentru evrei, unul din ele.
Și v-am scris în cap pe drum, acum doar am pus pe taste, oboseala atârnă tot mai greu cu fiecare anișor adunat la incredibil de interesanta viață pe care ne-a hărăzit-o Tatăl.
Că dacă nu vezi soarele de lumânare, dacă nu privești marele Plan al vremilor profețite, dacă nu ești ancorat în ceea ce face Dumnezeu, nu în ce faci tu, îți poți pierde ușor mințile la fiecare necaz îngăduit și programat.
Pe-aici, prin pustiul popoarelor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: