Biserica trebuie să rămână biserică

Am primit aseară cartea.
biserica

Ce nu spune titlul, nici coperta, este despre cine e vorba în carte: despre creștinii evanghelici din fosta Uniune Sovietică.
După primirea cărții și în timpul discuției cu cel care mi-a adus-o, gândul îmi zbura fără să vreau la semnificația zilei de azi (ieri îi ziceam mâine): 7 iunie, la 52 de ani de la curățirea Iersualimului de neamuri, de la sfârșirea călcării în picioare a Ierusalimului de către neamuri. Cât de exact au vorbit smeriții profeți!?
Și cât de tare i-a mustrat Domnul Isus pe cei din vremea lui că nu i-au crezut ( pe profeți).
Duminică am vorbit la adunare despre cum predica Domnul Isus: prin pilde și deslușit.
Spre Emaus a predicat deslușit, din Moise și din toți profeții.
Pustiirile țării Israel au fost profețite de Moise în Levitic 26, în pustia Sinai, cu mult înainte de a intra ei în țara din care după secole au fost izgoniți blestemați.
Pustiirea cea mai lungă a mai fost profețită de Ieremia, de Daniel, de Ezechiel și nu e greu de identificat cronologic.
Despre Unsul care va fi stârpit și nu va avea nimic, despre un Uns care sufere (la un ceas precis) ca să intre în Slavă au scris profeții.
Și despre Calea Unsului, aceeași cale de suferință care duce spre aceeași slavă.
„Dar oare pentru cât timp va trebui să rămână Biserica Biserică?”… mă gândeam aseară în timp ce petreceam cu fratele din Chișinău la o cină prelungită, mulțumind lui Dumnezeu că în ciuda unei zile extenuante și a vârstei care-mi amintește zilnic de Psalmul 71:9 („Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii; când mi se duc puterile, nu mă părăsi!„) nu mi-era somn și mai aveam și vlagă. Oare autorii cărții au în vedere o „împărăție aici și acum„? Văd ei împlinirea vremii?
Nici acuma nu știu. Dar cartea pare cutremurătoare după doar câteva pagini răsfoite.
Se estimează la 22000 de martiri, numărul de credincioși uciși doar în Marea teroare stalinistă a anului 1937 în Uniunea Sovietică.

O întâmplare adevărată povestită în carte (pag 94):

Mâna Binecuvântată

M. I. Horev

În 1965 eu şi cu P. F. Zaharov am vizitat bisericile din Extremul Orient. În una din ele, după adunare o soră înaintată în vârstă ne invită la ea acasă: „Soțul meu e necredincios şi m-a rugat să chem pe cineva dintre slujitori. Nu-mi refuzați rugămintea, el e pe moarte…”. Am acceptat rugămintea ei stăruitoare.
Soţul ei bolnav zăcea la pat. Trupul îi putrezea de viu. În odaie era un miros greu. Dar, spre mirarea noastră, muribundul vedea şi auzea bine, avea şi o memorie bună. Am început discuţia.
-Sunteţi gata să vă înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu şi să-I daţi socoteală de viaţa trăită?-Nu-u-u! răspunse el răsuflând greu. Dumnezeu nu mă va ierta niciodată.
Era împovărat de amintirile apăsătoare ale vieţii sale păcătoase.
-Dumnezeu iartă orice păcat…ne străduiam să-i explicăm noi, într-un limbaj simplu, calea mântuirii prin credinţa în Isus Hristos.
–Nu-u-u! ne întrerupse el dând de înţeles că nu e de acord cu noi. De-aţi cunoaşte viaţa mea!
Ştiţi cine am fost? Din tinereţe am lucrat toată viaţa la NKVD. Am fost executor al hotărârilor troicii. Am pe cuget moartea muItor oameni nevinovaţi.
_Câţi? Zeci? am concretizat eu.
-Nu-u-u dădu din cap bolnavul. Mai mulţi!
-Sute? m-am interesat din nou.
-Mai mulţi răspunse el.
Am înţeles că, dacă a împuşcat mii de jertfe nevinovate, atunci nu e vorba de numărul lor.
-Vi se întâmplă să vă chinuie dureros amintirile trecutului? Nu vă obsedează coşmarurile? I-am întrebat eu, dar nu din o curiozitate deşartă, ci dorind să-I îndemn Ia destăinuire, ca să-I ajut pe acest nefericit să ajungă la mântuirea sufletului.
Un om îmi apare mereu în faţă şi nu mă pot izbăvi de el. Îndată ce închid ochii, el se apropie de mine cu mâna întinsă.
Bolnavul ne-a destăinuit o istorie din viaţa sa:
Era anul 1937. De obicei, interogându-i pe deţinuţi, anchetatorul le punea întrebări stereotip: Povestiţi despre activitatea contrarevoluţionară a dumneavoastră. Când aţi început a colabora cu serviciul de spionaj japonez? Avem informaţii cu privire la activitatea dumneavoastră de spionaj…» etc. De regulă, la interogatorii fiecare îşi recunoştea „vina” si semna împotriva sa acuzările inventate de anchetator, cum că e spion angajat de serviciul de spionaj japonez. De obicei, la interogatorii nu erau devieri. Sub influenţa metodelor ilicite de interogare, arestaţii semnau orice proces-verbal. Toţi cei care îşi recunoşteau «Vina» erau condamnaţi la pedeapsa capitală, iar dosarele erau depuse la arhivă. Dar mi s-a întâlnit un om credincios, care nu-şi recunoştea «vina» şi nimeni nu-l putea frânge. Eu, din bravură, m-am apucat să scot din el recunoaşterea vinii, iar el, nici chiar după bătăi crude, nu se învoia nicidecum. Toate metodele au fost puse în aplicare, dar toate au fost zadarnice.
Tin minte cum, în timpul interogatoriului, şedea pe scaun în cabinetul meu: a fost ajutat să se aşeze, nu mai putea merge deja. Mâna stângă îi atârna ca un vrej, degetele îi erau vinete, umflate. Eu îi zic: «Totuna vei semna! Gândeşti că întâmplător ţi-am lăsat teafără mâna dreaptă? Ți-am lăsat-o numai ca să poţi semna…» Iar el îmi răspunse: “Greşeşti, fecioraşule. (Avea la vreo 50 de ani şi, după vârstă, eu, într-adevăr, îi puteam fi ca fiu.) Mi-ai lăsat teafără mâna dreaptă pentru a te binecuvânta».
Rostind aceste cuvinte, el ridică mâna să mă binecuvânteze. Nu mă așteptasem la o asemenea întorsătură. Nervii mei n-au mai rezistat: înfuriat, l-am împuşcat pe loc chiar acolo în cabinet. Şi acum, îndată ce închid ochii, văd faţa acestui om sfânt. EI întinde mâna spre mine şi acest gest mă îngrozeşte”.
Aici bolnavul şi-a încheiat amintirile. Duhul meu triumfa auzind o asemenea mărturie despre martirul-creştin necunoscut. N-am îndrăznit să întreb de numele acelui om, din ce oraş era, din ce confesiune. Ar fl fost un gest nepotrivit. Pentru mine era mult mai important să aud că printre martiri erau oameni care întindeau mâna de binecuvântare spre călăii lor şi aşa îşi sfârşeau viaţa pe pământ. Tot așa a procedat primul martir Ştefan: când era ucis cu pietre, el a îngenuncheat şi s-a rugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta…“ şi, cu aceste cuvinte, a trecut la Domnul.
-Scumpule, – i-am zis muribundului – păi, e minunat că fratele îţi apare înaintea ochilor nu cu blestem, ci îţi întinde mâna de binecuvântare. Roagă-te lui Dumnezeu să-ţi dea duh de pocăinţă.
Nu în zadar a dorit acest om, la sfârşitul vieţii, să-i invite pe slujitorii lui Dumnezeu pentru discuţie. Şi noi am putut să-i satisfacem rugămintea deci nu era încă totul pierdut pentru mântuirea lui. Sufletul i se chinuia de conştiinţa vinii, dar el nu avea credinţă în iertarea lui Dumnezeu. Ne-a îngăduit să ne rugăm Domnului pentru el şi noi ne-am rugat, dar nu pentru însănătoşirea trupului, ci pentru mântuirea sufletului, ca, în ziua când Dumnezeu va judeca lucrurile ascunse ale oamenilor, întâlnirea cu acel martir să fie pentru el o întâlnire cu premergătorul său, care, cu prețul vieţii sale, a pregătit calea pentru Hristos în inima lui.
Închizând ochii, el asculta cu atenţie rugăciunile noastre. Nu, el nu s-a rugat cu voce tare, dar am credinţă că inima lui era un pământ bun pentru a-L primi pe Hristos, un pământ afânat de acel martir, care împlinise porunca lui Domnului: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă…

Biserica rămâne biserică dacă urmează calea crucii, calea suferinței.
Această cale este urmată atunci când cineva vestește cuvântul crucii: Hristosul trebuia să sufere ca să intre în Slava Sa. Pe calea aceasta mergem și noi.
Biserica asta va fi răpită, celelalte vor „rămâne”.
Închei cu un citat dintr-un mail primit de la fiul unul alt martir care mi-a scris săptămâna trecută (se poate aplica această evaluare la multe postări și comentarii pe bloguri și pe net în general) : „Toți se pierd in dispute teologice despre teorii și dogme susținute de teologi și filozofi care n-au pierdut un prânz.

 

2 Responses to Biserica trebuie să rămână biserică

  1. F.Rosca spune:

    Cum se poate comanda carte?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: