Lumea lui Cucu-Bau

Am terminat de citit cartea „Distracția care ne omoară” de Neil Postman.
Autorul a scris cartea în 1985, vreme în care computerul era doar un concept vag definit, atunci televiziunea era la apogeu.
distractia
Cartea analizează efectele televiziunii asupra educației, autorul (un profesor evreu) scrie despre influența covârșitoare a mediului creat de televizor în educația copiilor și maturilor, despre cum a crește copiii cu televizorul deschis în living creează o cu totul altfel de societate (sau cultură) decât societatea care a fost creată de raftul bibliotecilor pline cu cărți din casele (americanilor) din secolele XIX și XX.
Este comparat și analizat în carte felul de gândire format de cuvântul tipărit, vis-a-vis de reclama de 3,5 secunde aruncată spre retina și timpanul nostru, într-un ritm de una la 30 de secunde.
Un copil până la vârsta de 6 ani vizionează până la 30.000 de reclame. Aceste reclame îi creează un mediu de gândire de genul: „scopul vieții este ca să am tot ce mi se oferă acolo„.
Reclamele nu educă, ele excită mintea.
Cuvântul tipărit analizează și generează gânduri, concepte, procese de gândire care educă mintea și o țin trează, omul educat de text va putea procesa concepte complexe și extinse în spațiu și mai ales în timp, va fi înrădăcinat istoric și astfel va putea concepe el însuși planuri sau se va putea integra în planuri.
Imaginea nu transmite gânduri, chiar imaginea în mișcare (cum e reclama) transmite un imperativ, un îndemn de a cumpăra de exemplu, o socoteală de-a gata, omul educat de reclame va deveni treptat incapabil de procesare mentală, va deveni un (cum spune Biblia) greoi la auzit, sau pe românește „greu de cap”.
Pe scurt: reclama prostește, imaginea prostește.
Aș mai adăuga ceva despre carte, la toate recenziile pe care le-am citit și pe care le găsiți și voi pe net: copiilor crescuți la fermă, în atelier sau în bucătărie și învățați de mici să lucreze, (băieții cu tații și fetele cu mamele lor), li se va inocula involuntar conceptul de proces, că pentru a obține ceva e nevoie de un proces de muncă, iar dobândirea deprinderilor proceselor de muncă este o antrenare a minții spre dobândire de procese mentale. Consecința este că acești copii vor dobândi paralel cu deprinderi manuale și deprinderea a gândi extins, de la cauză la consecință, vor câștiga de mici o capacitate de analiză și sinteză, de procesare și efectuare, vor cunoaște drumul de la idee la faptă și invers. Vor ști să învețe.
Spre deosebire de aceștia, copiilor crescuți cu telecomanda în mână le vor lipsi aceste abilități, vor adopta o gândire instinctuală, de a apuca, nu de a dobândi prin efort, de a avea oricum, nu de a lucra pentru  a obține ceva. Lumea reclamelor este lumea lui Cucu-Bau, cum o numește Postman, o lume a șmecherelii și apucării, a stimulării instinctelor și a împlinirii de pofte una după alta. O lume a păcatului.

Copilul crescut în muncă și adaptat la cuvântul tipărit va fi pregătit de credință.
Copilul crescut cu televizorul și cu reclama va fi pregătit de păcat.

Munca și textul scris este prilejul, cadrul, mediul pentru gândire care-l apropie pe om de Planul lui Dumnezeu, de Cuvântul lui Dumnezeu, de credința în Dumnezeu și de salvarea sufletului său.
Imaginea, filmul, reclama, excitarea minții  este cadrul, mediul, prilejul care-l apropie pe om de poftă, îl subjugă acesteia, omul devine rob dorinței de a o împlini și astfel, fără credință omul ajunge la consecințele necredinței, la pedeapsa necredinței, pieirea sufletului său.

Postman mai ia ca referințe de gândire în cartea lui, două lumi utopice, scrieri despre viitor, scrise de scriitori dinaintea lui:
-pe George Orwell, cu ale lui bine cunoscute opere: Ferma animalelor(1945) și 1984(1948), două descrieri alegorice ale unei societăți totalitare de tip comunist, societate în care condiționarea oamenilor era obținută prin opresiune, prin forță.
-pe Aldous Huxley, cu cartea lui „Minunata lume nouă” (1931), o descriere a unei societăți programate tehnologic la bunăstare, o societate fără opresiune, dar în care oamenii sunt condiționați prin atracție, de fapt prin distracție.
Concluzia lui este că în presupunerile lor, Huxley, nu Orwell a avut dreptate.
Lanțurile plăcerii sunt mult mai groase și mult mai strânse decât lanțurile terorii.

Să trecem acum la noi, la români.
În 1989 am trecut direct din (cartea) „1984” în „Minunata lume nouă”, am pășit din închisoare în teatru.
Am schimbat un univers orwellian cu unul huxleyan.
De fapt am schimbat un fel de opresiune cu altul.
Am schimbat o opresiune vizibilă, a interdicțiilor, cu una invizibilă, plăcută, a atracțiilor.
Am schimbat comunismul, cu consumismul.
Am schimbat discursul comunist cu distracția consumistă.
Care sunt mai rele?
Cele la care nu te poți opune.
Boala care nu doare e mai rea decât cea care te anunță prin durere.
Dar boala care place?
Căci asta face distracția: distrage, stimulează, excită, dar în același timp defocusează, confuzează, prostește.
Un om distrat (dominat de dorința de a se simți bine) nu va fi de folos nici lui însuși, nici altora, nici lui Dumnezeu, desigur va fi folositor diavolului.
Iar ca să găsești un tratament la acest diagnostic sever al bolii distracției e destul de greu.
Când informația se transformă din izvor în țunami, când acest țunami nu sperie pe nimeni pentru că vine ca valuri de plăceri distractive, chestiunea care se pune este să selectezi, cât și ce îți este necesar ca să te adapi fără să te îneci. Iar aici ai nevoie de criterii de selecție după cum spune tot Postman în afirmații mai târzii, de după apariția cărții.
Învățarea Planului lui Dumnezeu nu este în contradicție cu năvala informației,
(creșterea informației este în Planul divin) ci dimpotrivă, tocmai învățarea acestui Plan crează pentru cel preocupat și conștient un cadru și o sită, o ramă și un criteriu pentru a separa informația utilă de gunoi, informația care folosește de cea care distruge, informația care focusează, care focalizează, de cea care confuzează.
Cei care citesc Biblia nu sunt anti-informație, ca și cum informația ar fi împotriva Bibliei, ci tocmai Biblia dezvăluie cadrul, Planul, rama de gândire în care toata masa asta de informație poate fi ordonată în biți pe secundă de gând.
Și desigur, cum niciunul din noi nu vrea să aibă și să care cu el coșuri de gunoi în cap, nu va acorda nici secunde gunoiului care apoi greu îl poate da afară.
Nu cred că vreunul din răbdătorii mei cititori care au ajuns cu cititul până aici ar vrea să arate capul lui ca o mașină de gunoi
garbage.jpg
sau ca străzile din Napoli, unde mafia gunoaielor manevrează de zeci de ani pe politicienii corupți.
gunoinapoli
Trebuie să existe o selecție riguroasă la intrarea minții, iar selectarea informației care este lăsată să intre este una din aceste porți.
Mai ales cei ce au copii mici trebuie să introducă conștient de la cea mai fragedă vârstă criterii de selecție a ceea ce poate fi văzut și ascultat, chiar dacă criteriile nu sunt înțelese și sunt suportate greu, mai târziu aceste interdicții vor acționa ca un vaccin și vor oferi o imunitate morală atât de necesară procesului de disciplinare spre învățare de la anii adolescenței.
Am fost profesor o scurtă vreme, sunt angajator de mulți ani.
Am angajați „angajați” și angajați „neangajați”.
Observ, analizez și compar influența  mediului de creștere creștin, chiar restrictiv în educație asupra caracterului. Este nevoie de principii la asimilarea informației, iar în cazul copiilor acestea vor fi de multe ori restricții.
Câtă nevoie avem de Lois și de Eunice!

2 Responses to Lumea lui Cucu-Bau

  1. vesteabună spune:

    La adunare astăzi, fratele A. a spus cred toată poezia Dumnezeu și om, de Eminescu.
    Eu adaug aici ca completare la cele de mai sus, ultimele două strofe:

    Azi artistul te concepe ca pe-un rege-n tronul său,

    Dară inima-i deşartă mâna-i fină n-o urmează…

    De a veacului suflare a lui inimă e trează

    Şi în ochiul lui cuminte tu eşti om – nu Dumnezeu.

    Azi gândirea se aprinde ca şi focul cel de paie –

    Ieri ai fost credinţa simplă – însă sinceră, adâncă,

    Împărat fuşi Omenirii, crezu-n tine era stâncă…

    Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie.

    Apreciază

  2. […] „Poveștile” în care te vezi parte, te formează.Un produs cu o „poveste” în spate se vinde.Domnul Isus a vorbit doar povești, doar pilde, despre una, despre alta, despre oi, talanți, robi, vrăbii, grâu, boabe, armate, constructori, toate s-a împletit ca într-un film frumos și ne-au lăsat tâlcul lor, mai deductibil decât orice definiție cu termeni, premise, ipoteze și concluzii.Da, avem ce povesti, dar nu ne crede nimeni, factorii de influență sunt nevăzuți ca îngerii și activi tot ca ei.Pe soția unuia din întemnițați (Aron Mladin) am întrebat-o acum câțiva ani: „-Care a fost cel mai greu lucru pe care l-ați suportat cât timp a fost fratele Aron la pușcărie?” Mi-a răspuns fără să clipească: „-Mergeam pe stradă și din partea opusă venea spre mine o soră de la adunare, când m-a văzut, a trecut pe partea cealaltă.”Grea poveste, o spuneți la copii?Ar trebui, nu pentru vendetă, pentru învățătură.În spatele fratelui Mia a stat ca ajutor sora Domnica, o femeie ca o stâncă. Fără compromis.Nu ai cum să fi mărturie, când mergi la adunare „să-l simți” pe Domnul.De ce să-i inviți și pe alții să vină: „să-L simtă” și ei?Cam la atât s-a redus mesajul celor ce-l vând: la această chintesență de absurditate, pe note și pe voci, iertare.Sunt 3 metode prin care Dumnezeu trezește: îngrozire, întristare, gelozie.(https://vesteabuna.wordpress.com/2019/08/13/parghii-ale-cuvantului-care-conduc-la-pocainta-ingrozire-intristare-starnire-la-gelozie/)Diavolul adoarme cu potirul.Da, e bună întrebarea: avem ce povesti?Și Postman vorbea cu speranță despre narațiune, ca mijloc vital de educație (https://vesteabuna.wordpress.com/2018/12/01/adunarile-crestine-sa-fie-case-de-atentie-nu-de-detentie-nici-de-teatru-si-divertisment-nevoia-unui-alt-fel-de-trezire/), omul trebuie să se simtă parte dintr-o narațiune, să se vadă în mijloc de poveste. Dacă aceasta este povestea lui Dumnezeu, atunci omul va avea viitor și-l va urmări cu pasiune, când va crede bine „povestea”.Am scris la momentul potrivit:„Cuvântul tipărit analizează și generează gânduri, concepte, procese de gândire care educă mintea și o țin trează, omul educat de text va putea procesa concepte complexe și extinse în spațiu și mai ales în timp, va fi înrădăcinat istoric și astfel va putea concepe el însuși planuri sau se va putea integra în planuri.Imaginea nu transmite gânduri, chiar imaginea în mișcare (cum e reclama) transmite un imperativ, un îndemn de a cumpăra de exemplu, o socoteală de-a gata, omul educat de reclame va deveni treptat incapabil de procesare mentală, va deveni un (cum spune Biblia) greoi la auzit, sau pe românește „greu de cap”.”aici: https://vesteabuna.wordpress.com/2018/11/30/lumea-lui-cucu-bau/ […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: