Uite că fac „recenzia” unei cărți pe care vreau s-o citesc: „Minunata lume nouă”, de Aldous Huxley.
N-am rămas degeaba în România.
Am citit la vremea ei cartea 1984 a lui Orwell. Tare bine a prins esența comunismului, comunism a fost impus și menținut prin opresiune.
Dar cum e cu consumerismul, ideologia vremii lui Lot și a vremii lui Noe, dictatura fericirii? A descris-o cineva?
Se pare că da, acest Aldous Huxley în cartea pe care încă n-am cumpărat-o.
Dar am citit despre ea.
„Dacă în „1984” se vorbeşte despre dictatura estică, Huxley vorbeşte despre dictatura fericirii şi a comodităţii, un deziderat în totalitate aparţinând regimurilor democratice vestice. Sistemul îşi asigură exisenţa nu prin represiunea fizică, ci prin mutilarea spiritului şi condiţionarea conştiinţei.” o recenzie de aici.
Pe măsură ce tehnologia și divertismentul ne stăpânesc treptat, s-ar putea să ajungem într-un viitor descris de Aldous Huxley în „Minunata lume nouă”.
În „Distracția care ne omoară”, Postman scrie:
„În viziunea lui Huxley, nu este nevoie de un Big Brother ca să-i priveze pe oameni de autonomia, maturitatea și istoria lor. După cum a văzut-o, oamenii vor ajunge să-și iubească opresiunea, să adore tehnologiile care le anulează capacitatea de a gândi.
Ceea de ce se temea Orwell erau aceia care ar interzice cărțile.
Ceea de ce se temea Huxley era că nu ar mai fi nici un motiv să se interzică o carte, căci nu ar mai exista nimeni care să vrea să citească vreuna.
Orwell s-a temut de cei care ne-ar lipsi de informații.
Huxley s-a temut de cei care ne-ar da atât de mult, încât să fim reduși la pasivitate și egoism.
Orwell s-a temut că adevărul ar fi ascuns de noi.
Huxley s-a temut că adevărul ar fi înecat într-o mare de irelevanță.”
De aici.
De fapt o să mai caut și această carte: „Distracția care ne omoară.” de Neil Postman
„În 1984, oamenii sunt controlați provocându-li-se durere. În Minunata lume nouă, oamenii sunt controlați provocându-li-se plăcere. Pe scurt, Orwell se temea că vom fi distruși de ceea ce urâm. Huxley se temea că vom fi distruși de ceea ce iubim. Această carte este despre posibilitatea ca Huxley, nu Orwell, să fi avut dreptate.” De aici.
După ce citesc poate scriu iar, poate nu.
Vestea Bună 
Am găsit cartea, am citit din ea, mai bine de jumătate, pilda în care a îmbrăcat tâlcul era prea stufoasă, am căutat să găsesc dialogurile-concluzii. O lume perfectă se atinge prin tehnologie, iată un idol-ideal înmugurit la 1931, deplin înflorit azi. Oamenii mulțumiți prin condiționarea de a fi fericiți și plafonați în același fel, să nu vrea mai mult. Parcă e lumea noastră, într-o continuă alergare după „a avea” toate acele lucruri auzite involuntar în cele 30.000 de reclame pe care un copil lăsat în fața televizorului le vede până la vârsta de 6 ani. Și cam asta e tot.
Aștept să primesc și cealaltă carte…cea cu „Distracția care ne omoară”.
ApreciazăApreciază