Lucrările diavolului (3.)

(serie: 1,2,3,4)
Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8)
Care sunt aceste lucrări ale diavolului pe care a venit să le nimicească Fiul lui Dumnezeu?
Ce sunt aceste lucrări, fapte ale diavolului?
” Voi faceţi faptele tatălui vostru.” le spune Domnul evreilor care căutau să-L omoare. (Ioan 8:41)
Apoi detaliază:
„…Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentrucă în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
Vedem înșirate cel puțin 3 lucrări ale diavolului: pofta, uciderea și crima.
Să încercăm să le ordonăm.

1.Pe primul loc este minciuna.

În Eden diavolul s-a apropiat de femeie cu minciuna:
oare a zis?” apoi continuă cu altă minciună (diavolul este creatorul minciunii): „Hotărît, că nu veţi muri,” și munca de convingere ajunge la faza de explicații, deja avea 4 urechi atente: „Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul,
Munca lui de convingere, construcția minciunii a avut un scop, a dezvoltat …

2….pofta, a doua lucrare a diavolului.

Pofta este dorința vinovată, dorința de a avea ceea ce nu e al tău, fructul interzis.
Această poftă este numită „a diavolului” de către Domnul Isus („poftele tatălui vostru„).
Prin poftă, Scriptura ne arată că păcatul a căpătat viață și eu am murit:
Apoi păcatul a luat prilejul, şi a făcut să se nască în mine prin porunca tot felul de pofte;….dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.” chiar în pofida poruncii care interzicea pofta. Chiar porunca, legea, bună și dreaptă nu a putut opri puterea păcatului care a ucis.

3. A treia lucrare a diavolului este uciderea, el este un ucigaș. Dar prima verigă a lucrărilor lui este minciuna, a doua pofta (în pofida poruncii) și a treia e scopul: moartea sufletelor.
Este un război al diavolului cu sufletele oamenilor, război dus prin poftă.

Noi cei care am scăpat prin ascultarea de Adevăr de prima lui lucrare, de minciună, suntem asaltați de a doua lucrare, de poftă, artileria grea, care se bate cu sufletele noastre.
” Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pămînteşti (cărnii) cari se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2:11
În Iacov scrie că poftele nu vin de la Dumnezeu, că sunt ale noastre:
” Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuşi şi momit.” Iacov 1:14
A cui este pofta, de unde vine, de la diavol, sau din noi înșine?
Și, și.
Ne naștem cu ea, pofta este „plusul” căpătat în Eden, moștenit, este proprietatea diavolului în noi. Trebuie să scăpăm de ea.
Ioan detaliază:
Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.
Lume, lume? Dar scrie despre ceva din carnea noastră!?
Exact, în carnea noastră este lume, este păcat, este poftă: lucrare diabolică.
După minciună, pofta, această lucrare a diavolului trebuie nimicită.
Imaginea acestei nimiciri, acestei separări,  amputări, dacă vreți este pilda Vechi-testamentală a tăierii împrejur.
Citez versetul și vă spun o poveste:
În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mînă, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în desbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pămînteşti, (cărnii voastre)…” Coloseni 2:11

Povestea:
În vara asta eram într-un aeroport și-mi așteptam soția.
Am prins o masă liberă chiar în fața ieșirilor internaționale și am luat o cafea să aștept așezat.
Pe ușa de ieșire la pașapoarte  a apărut un evreu cam de 60 de ani, cu o haină din aceea neagră, cămașă albă, kipa pe cap, o barbă potrivită, îngrijită și 2-3 bagaje mari.
A mers la un ghișeu unde a negociat îndelung nu știu ce.
Privindu-l, mi-a alunecat gândul la Isaia 43, „voi sunteți martorii mei„. (Evreii sunt peste tot și sunt inconfundabili.) și mi-am pus o întrebare:
Oare ce îi face pe evrei să-și păstreze nația, iată de 3000 de ani, să nu fie asimilați?
Românii noștri, mai ales în America, sunt asimilați în prima generație, nepoții nu mai știu nimic de România, români și românism, iar când vorbim  de trecut e și mai rău: nu știm niciunul de unde am apărut ca popor, nu avem izvoare despre apariția poporului român mai vechi de 800 de ani. Scurt.
De fapt știm: de la Babel, suntem frați și veri toți oamenii lumii, dar ne batem ca orbii între noi. Evreii știu și ce gândea și ce a visat Avraam, primul evreu sau urmașii lor, cu detalii.
Soția întârzia să apară, eu sorbeam încet cafeaua, să am motiv să stau pe scaun și evreul meu se tot foia la acel ghișeu, apoi la altul.
M-a dus gândul la cartierul evreiesc din Cracovia, unde erau nu știu câte sinagogi pe o suprafață relativ mică,

sinagogaizaak.jpg
că cică explicația suna așa: evreii ca să nu se piardă ca neam, au pus regula de 2000 de pași în ziua sabatului maxim de pășit, așa că a trebuit să stea aproape unii de alții, în jurul sinagogilor și așa nu s-au împrăștiat. Cam firavă explicație.
Explicația perpetuării lor ca neam nu e singura, mai este una: evreul e tăiat împrejur, are un semn în carne care îi spune că e evreu, Moise l-a avut acest semn și când a crescut mare a știut din ce neam face parte.
Evreul meu din aeroport a plecat până la urmă, cafeaua mi-am terminat-o și m-a sunat și soția, sosise la alt terminal.
Evreii sunt păstrați de Dumnezeu ca martori pentru noi, ca martori că el pedepsește, ca martori că El e drept, ca martori că Dumnezeu iartă și iată, credincios legământului vechi de milenii, acum după 2300 de ani de la bătălia dintre țap și berbece, Ierusalimul nu mai e călcat în picioare de neamuri, e călcat de evrei. Chiar acum în timp ce scriu această postare, azi 12 noiembrie (de acum 13) zgomote de explozii se aud în Gaza, destul de departe de Ierusalimul care stă ferm de 51 de ani în mâinile celor strânși dintre neamuri prin urgii.
Gata povestea.

Să ne întoarcem la tăierea împrejur și să închei.
Așa cum evreii au avut ca semn tăierea împrejur, semn distinctiv peste milenii, creștinii au ca semn distinctiv „tăierea împrejur a lui Hristos” numită și „răstignirea cărnii„.
Această tăiere împrejur și-o face fiecare lui însuși:
Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.” Galateni 5:24
Este un imperativ pentru cei ce n-au făcut-o:
Deaceea, omorîţi mădularele voastre cari sînt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” Coloseni 3:5
Iată un pachet de lucrări ale diavolului din noi care trebuie date morții, putem trăi fără ele, sau mai bine zis, murim cu ele, dacă nu le lepădăm.
Mai mult decât atât, așa cum evreii se lăudau că erau tăiați împrejur, apostolul Pavel se lăuda cu această tăiere împrejur a lui Hristos, se bucura, simțea plăcere : ” De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.” 2 Corinteni 12:10
Creștinii au supraviețuit peste veacuri și s-au recunoscut prin acest semn distinctiv: „şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.”
Acestă răstignire nu trebuie să ne-a facem unii altora, fiecare trebuie să și-o facă pentru sine.
Nu contopirea într-o comunitate îl va face pe un om să-și ia crucea, luarea crucii e o chestiune personală, ca tăierea împrejur, doar că ne-o facem fiecare nouă înșine.
Contopirea într-o comunitate a multora, de cele mai multe ori se face pentru a nu suferi prigonire pentru cruce. Ajung figuranți, cum spunea fratele Moisescu într-o poezie: (Vulturul biruie furtuna, CH2/33)
Obstacolul dureri-l faci
spectacol mai interesant,
decât cu soarta să te-mpaci
și să rămâi doar figurant.
Neasumarea crucii nu e „interesantă”, te lasă figurant, îți fură plăcerea aceea de care scrie Pavel și bucuria la care ne cheamă Domnul Isus atunci când suferim pentru El.
Lucrările diavolului se războiesc cu lucrările noastre și cu lucrările lui Dumnezeu.
Timpul dat împlinirii poftelor omoară timpul necesar de dat pentru împlinirea lucrului lui Dumnezeu și chiar timpul pentru lucrările proprii, oamenii și-l ucid prin robia față de pofte.
Cu aceasta și cu următoarea postare (treburile altora) închei mica mea disertație în 4 postări despre lucrări, atitudini, implicare, angajament, ca un cadru cu 4 laturi, cadru necesar pentru întinderea pânzei tabloului planului nostru de acțiune când vrem să fim plăcuți lui Dumnezeu și să trăim în vederea scopului de a fi și răsplătiți la venirea Lui.
(din cuvântul de duminică 11 noiembrie și de duminica cealaltă, 4 noiembrie, din adunare).
(serie: 1,2,3,4)

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: