Preocupările noastre (2.)

” Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi supt ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii cari vă temeţi de Domnul. Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari ştiţi că veţi primi dela Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” Coloseni 3:22-24
Preocupările noastre pământești legate de câștigarea existenței, de familie, de hrană și îmbrăcăminte, dacă sunt în limitele nevoilor, nu sunt păcătoase în sine.
Ele sunt imagini ale preocupărilor Tatălui din ceruri.
Noi avem o casă…și Dumnezeu are o casă.
Noi lucrăm….și Dumnezeu lucrează.
Etc, etc…
În viața noastră trupească, atât de complexă, atât de neînțeleasă, în suferința și fericirea ei, în truda și bucuriile vieții este un tâlc și un sens pe care numai Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia îl destăinuie deplin.
Altfel Dumnezeu nu ne-ar fi dat timpuri roditoare și nu ne-ar fi umplut inimile de bucurie, iată o bucurie invocată de apostolul Pavel în Atena ca dovadă și mărturie a grijii Tatălui.
Inocența copilăriei, bucuria cunoașterii, răbdarea creșterii, durerea despărțirii, dragostea părintească, teama și siguranța, hrănirea și săturarea, foamea și îmbuibarea, sensibilitatea și nesimțirea sunt stări pe care le trăim în trupul de carne sau atitudini prin cunoașterea cărora suntem obligați la o transpunere ce conduce spre înțelegerea ființei Înțeleptului nostru Tată.
De exemplu, fără a trăi în carne, fără starea de copil și starea de părinte, nu am fi putut înțelege pildele Domnului Isus (Un om avea doi feciori sau Pilda fiului risipitor) și nu i-am fi putut înțelege inima lui Dumnezeu.
Când a trebuit plătită taxa la templu (cea religioasă), Petru care știa părerea Domnului Isus despre slujbașii templului și despre farisei a întrebat pe Domnul și Domnul a trimis tocmai pe pescarul Petru să scoată rubla din gura peștelui.
(Aș dori ca prietenii mei care susțin încă pe popi și industria religioasă să le dea popilor tot atâția bani câți vor găsi un miliard de pescari în gurile la o mie de miliarde de pești pe care îi vor prinde de-acum înainte.)
Apostolul Pavel, la Atena a mers în agora, la piață, acolo unde oamenii cumpărau și vindeau. Un mediu propice dialogului. În mijlocul preocupărilor de zi cu zi ale oamenilor el vestea Vestea Bună.
Cineva va zice că ar trebui să despartă timpul cât se ocupă de lucrurile lui Dumnezeu de cel în care se ocupă de ale sale.
Și eu zic la fel și acesta este scopul acestor 4 postări ( a fost prima „Preocupările Tatălui nostru”, este asta și vor urma „Preocupările Diavolului” și „Treburile altora”.)
În Noul Testament nu găsim decât pe cei 12 apostoli din Ierusalim ca având „dreptul de a nu lucra„. Cum s-ar zice astăzi: erau cu normă întreagă în slujba Domnului.
Apostolii din Ierusalim nu au lucrat.
N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalţi apostoli, şi fraţii Domnului, şi Chifa? Ori numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?” 1 Corinteni 9:5-6
Apostolul Pavel, apostolul nostru, al neamurilor, a lucrat și s-a dat pe sine pildă.

Mai mult, în sfaturile pe care le dă, Pavel îndeamnă chiar pe robi să-și lucreze din toată inima lucrul lor. Angajamentul în lucrul de zi cu zi este o imagine a angajamentului față de Tatăl.
Cine lucrează față de omul pe care îl servește cu angajament, „ca pentru Domnul” îl va face pe cel slujit să vadă dragostea Domnului chiar poate sub chipul „fraierului” care-i lucrează foarte bine.
Dar oare Dumnezeu nu își arată mărturia slujindu-i pe oameni tot foarte bine, prin timpuri roditoare, prin ploi și bucurie? Parcă și Dumnezeu e „fraierul lumii” când hrănește milioane și miliarde de oameni nerecunoscători, disprețuitori și indiferenți față de El.
Vedem deci cum angajamentul față de Dumnezeu și angajamentul față de oameni merg mână în mână.
Mai apare o întrebare: ar trebui oare ca creștinul să-și dorească să se lase de preocupările de zi cu zi, de cele „ale lui” și să facă doar lucrul Tatălui, predicarea Cuvântului?
100% NU.
Avem ca exemplu pe Pavel, care s-a dat pe sine pildă: la Corint, la Efes, la Salonic a lucrat cu mâinile lui, dar periodic „s-a dedat cu totul propovăduirii„.
Așa trebuie să facem și noi, să-l slujim pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor, lucrând pentru a ne acoperi nevoile, iar atunci când împrejurările ne permit, să ne ocupăm de „lucrările Tatălui nostru”.
Doar că atunci când ne ocupăm de cele ale noastre, trebuie să procedăm cu multă prudență, pentru că tocmai în acestea suntem tentați de a depăși anumite limite stricte lăsate de Domnul și să ne trezim că facem „lucrările diavolului„, despre care voi scrie în postarea viitoare.
N-am fi primii: „…căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana„, scrie Pavel despre văduvele pe care pofta le desparte de Hristos.
(serie: 1,2,3,4)

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: