Opinia publică nu este dumnezeul nostru

Am terminat de recitit cartea „Afaceri cu suflete de copii„.
Mi-am dorit să o recitesc, au apărut elemente noi pe caz, acel al doilea martor care mi-a confimat mărturia primului (decedat între timp). Și am citit rând cu rând.
Pe scurt, un mafiot „pocăit”, adică care se dă pocăit, a construit după revoluție o sofisticată mașinărie de vândut copii peste graniță, o agenție de adopții. Iar cum legea nu permitea așa ceva la noi, totul era mascat sub forma unui orfelinat „creștin”.
Orfelinatul funcționa la limita legii, toate pârghiile legale erau „unse” periodic de șeful care venea în țară rar, dar controla prin oamenii lui toate mișcările.
Dolarii veneau prin agențiile-oglindă din USA și probabil alte țări.
A adus chiar „voluntari” americani (citește: figuranți plătiți) pentru a da credibilitate adjectivului „-creștin” de după „Orfelinat-…”.
Oportunismul, amatorismul, cârpăceala erau norma zilnică. Dar fațada trebuia să arate bine: titluri, ranguri, etichete, tot tacâmul.
La un moment dat legea strângând șurubul, a fost nevoie de un medic în hardughie.
Aici intră în scenă autoarea cărții: medic cu vocație, aprinsă imediat de entuziasmul ideii de a lucra cu copiii, într-un mediu „creștin”. Un vis, nu altceva.
Narațiunea descrie plastic evoluția construcției sentimentelor autoarei (și a familiei ei), înfiriparea speranțelor, creșterea viselor, construcțiile de planuri și ….execuția lor.
Apoi năruirea lor, rând pe rând. Pentru că familia s-a mutat curând cu copii cu tot la 100 de km de casă, ca „să-și trăiască visul”, au părăsit o situație închegată în Z. pentru a se muta în Y.
La urmă, după încercări repetate de a schimba ceva în bine, mafiotul îi dă afară pe vizionari, …dar și-a greșit oamenii. Situația lor materială făcea să nu poată fi cumpărați, iar profilul moral nu le dădea voie să tacă. Și a(u) scris cartea.
Am recitit cartea și e briliant, n-am fost de acord însă cu un singur paragraf:
goron
Un fel de odă adusă opiniei publice.
M-am oprit uimit.
Un medic își descrie detaliat boala, dar nu-și dă seama.
Cum să te închini opiniei publice?
La această masă amorfă de oameni confuzi, în stare de crimă deseori, mai degrabă însă în colectivitate decât în particualr, atât de ușor de amăgit cu televizorul, cu trolii, cu știrile false. Oare autoarea n-a citit Psihologia mulțimilor?
I-am răspuns pe WhatsApp soțului autoarei, imediat ce am citit:
„Mi-a plăcut cartea, mai am un capitol. Acesta e singurul paragraf cu care n-am fost de acord. Deloc. Opinia mea despre „opinia publică” e alta, aș asemăna-o mai degrabă cu o curcă beată. Vă înțeleg acum credința (falsă) în marșuri.
Astăzi la serviciu, m-am gândit iar la subiect.
Mi-am amintit cum în 1990 eram în piața Libertății din Cluj și strigam cu toți ceilalți în cor: „Libertate, libertate…”, la un moment dat m-am oprit năuc și m-am întrebat: „cui strig eu? Cui cer? La cine strig? Mă rog? Cui?”
La oameni? E interzis, după Cuvânt.
La Dumnezeu? Păi în Biblie scrie cum să te rogi la Dumnezeu: în cămăruța ta, cu ușa încuiată, nu în piață, ca fariseii. „Acasă Dane!” Și atunci am pus punct mitingurilor și marșurilor.
Câtă amăgire!
Odată să crezi că „opinia publică” are capacitate de discernământ pe o temă sau alta!
Apoi să crezi că „opinia publică” poate analiza obiectiv un subiect!
Să crezi că „opinia publică” are timp!
Rând cu rând tot paragraful e fals:
oricine se teme de opinia publică. (profeții nu s-au temut, Domnul Isus nu s-a temut, nici apostolii.)
opinia publică este o forță. (Dacă n-ar fi tragic, ar fi ridicol. Cum să numești „forță” această sumă de gândiri „confuze” atât de ușor de manipulat prin media? Ce forță este în conformism, în frica de a nu ieși din șablon? Nu e niciuna.)
opinia publică să demaște relele.  Azi a fost un italian să cumpere materiale de construcții, mi-a cerut să-i vând fără factură. I-am arătat cinci degete,  e al cincilea client anul acesta care cere „la negru”, i-am explicat că e ilegal și noi nu facem asta. Mi-a spus că în Italia e la ordinea zilei. „Opinia publică” iubește relele, nu le demască, în Italia, în America, în România, e aceeași.
opinia publică să-l susțină pe cel care are prima dată curajul să înfrunte răul. ….
Mă gândeam astăzi în timp ce lucram: autoarea a citit probabil multe cărți umaniste, progresiste, cărți unde este promovat triumful binelui, cărți unde „opinia publică” catalizată de un „personaj pozitiv”, ia atitudine împotriva răului. O opinie publică ca-n povești, integră și cu deplină capacitate de discernământ. Iar despre personajul principal al cărții, ce să zic,… în pielea fiecăruia m-am pus.
Dar acum la cei peste 50 de ani, (după ce, la 30 de ani mi-am vândut toate cărțile cu „imagini și imaginații”, albume de artă și cărți „beletristice”: vreo 600 de volume) am devenit mult mai realist, acea „opinie publică” nu există decât în cărți, e utopie, e iluzie.
Iar dacă de la ea aștepți mântuire, e un dumnezeu fals, un idol.
Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu.
El ne-a trimis, el ne cântărește, el ne laudă.
Vai de noi dacă așteptăm laude de la oameni. Acum.
Vreau să trăiesc și vreau să mor necunoscut și nelăudat.
Ce răsplată să mai aștept dincolo, dacă aici am umblat după laudele oamenilor sau dacă mi-a fost frică de ocările lor?
M-aș simți atât de umilit să mă simt bine când unul, sau doi sau o mulțime de oameni m-ar aprecia, în același timp știind câtă confuzie este în mintea lor, câtă disprețuire a Celui pe care eu îl iubesc. Cum să mă simt bine că mă laudă ei pe mine, sau că ei sunt de acord cu mine, dar ei nu sunt de acord cu Stăpânul meu?
Și creația și cartea sfântă ne învață altceva despre opinia publică.
Albina care moare apărând stupul e o pildă de sacrificiu.
La fel profeții din vechime: Ilie, Elisei, Ieremia, Ezechiel, Daniel, au fost niște singuratici prigoniți de „opinia publică”, de mulțimi și aceștia nu au avut nicidecum intenția să catalizeze „spre o cauză bună” o mulțime, ea însăși vinovată de disprețuirea lui Dumnezeu. Profeții au fost prigoniți de mulțimi adesea înfuriate pe ei, la fel Domnul Isus, la fel apostolii.
Noi pe cine urmăm?
Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, cari au vorbit în Numele Domnului.” Iacov 5:10
Dacă nu vrem să plătim prețul singurătății, cu siguranță am înțeles puțin din Evanghelia Celui care umple toate, chiar aparenta groază a „singurătății” cuiva.
Democrația are un mare defect: produce între 1 și 49 de nemulțumiți.
Și nu spune ce să faci cu ei.
Evanghelia spune, apostolul Pavel plângea cu fiecare din minoritarii care nu l-au înțeles, până ajungeau toți, 100% la înțelegere, nu doar o majoritate dominatoare.
Cucerirea opiniei publice în sistem democratic are cel mult în vedere acest utopic mijloc: să pornești ca Ecaterina Teodoriu în fața trupei sau ca Mihai Viteazu printre turci, cu un steag în frunte și să speri că o mulțime te va urma. Doar în cărți, în filme și în povești se întâmplă așa ceva, dragii mei.
În lumea reală, opinia publică, mulțimea este o locomotivă inertă și stricată, gata mai degrabă de rău decât de bine, ușor de convins să arunce pietre și imposibil de mișcat să semene semințele binelui.
La potop și la Sodoma, Dumnezeu a avut de-a face cu cei mânați de „opinia publică”.
Opinia publică, mulțimea este o masă confuză și ușor coruptibilă, spre rău, spre minciună, nu un arbitru imparțial, incoruptibil și capabil de analiză.
Să te lauzi că ai mișcat acest „motor”?
Să-ți pierzi vremea încercând?
Va zice cineva: dar cazul Bodnariu?
Ok. Pentru mine, care am scris 70 de postări pe cazul Bodnariu, acest caz a fost pe lângă un răspuns la rugăciune (într-un anume fel neștiut și necunoscut, pregătit de Dumnezeu dinainte. Datorită rudelor din Norvegia, cunoșteam situația bine, fusesem în Scandinavia de zeci de ori și eram pregătit) și un exercițiu de judecată, dar vă rog să observați o mare diferență: explicațiile despre Barnevernet nu s-au adresat „opiniei publice” românești, ci unui grup sensibil la explicații (cât de cât), o „opinie publică” mai mică dacă vreți, evanghelicilor ieșiți dintr-o perioadă istorică de persecuție fățișă, capabili să înțeleagă persecuția.
Copiii familiei Bodnariu au fost salvați din ghearele Barnevernetului (sunt în siguranță în România), copiii lui Creandă nu au fost însă, paravanul strălucitor a funcționat.
Durerea înțeleasă și cea neînțeleasă, durerea împărtășită și cea ascunsă sau disprețuită, ne sunt pilde toate.
Copiii lui Bodnariu furați de Barnevernet au fost 5, suficient de-o pildă, copiii furați și vânduți de Creandă au fost mult mai mulți, dar copiii furați de diavolul și înșelați să-l iubească în timp ce Tatăl adevărat este disprețuit, sunt miliarde.
Aici în mărimea dureri parcă se împlinește vorba lui Stalin: „uciderea unui om este o tragedie, uciderea unor mulțimi este o cifră”.
În cazul Bodnariu, exactitatea explicațiilor, gradualitatea prezentării lor, a hrănit foamea de informație, foame creată de durerea celor ce se puneau în locul părinților disperați. Această durere, fără logica explicațiilor, ar fi fost ca un foc fără lemne, ca un foc de paie.
Cazul Bodnariu a cimentat în mine o convingere: degeaba ai patos, dacă nu ai logos.
Cu puțin timp înainte, în 2015 am scris despre asta.
Logica argumentelor trebuie administrată gradual, așa cum a arătat Comenius sau cum se aprinde un foc, mai întâi paie care arzând vor aprinde lemne mici, iar acestea vor aprinde lemne mai mari. Aceasta este rânduiala focului de lemne, dar și a focurilor din capete, „arderea inimii în noi”.
Domnul Isus călătprind cu cei doi ucenici spre Emaus nu le-a adus chemări mieroase în acompaniament de orgă în surdină ca să-i facă să le „ardă inima”, ci le-a deschis mintea arătând argumente textuale din profeți despre Cel ce suferise în Ierusalim.
Ce vreau să mai spun: dacă am numit „opinia publică” o curcă beată, nu înseamnă că nu iubesc oamenii. Îi iubesc, dar opiniile lor publice sau nu, împărtășite sau nu, nu le iubesc, sunt opiniile celui ce le conduce mintea, iar aici la mințile lor, rămân cu opiniile Șefului meu, opinii contrare literaturii și viziunii umaniste.
Aici e războiul meu.
Iar legat de carte, dacă în loc de Z. puneți Zalău, Y-Bistrița, C-Cluj, S-Suceava, lucrurile capătă sens, vă las pe voi.
Postarea a fost citită de autoare și am primit acord de publicare, cu mențiunea că de acum 18 ani, de când au scris-o, părerile s-au mai schimbat.
Am prins prilej însă să scriu despre opinia publică, pentru că mult timp am socotit influențarea opiniei publice ca mod de a schimba lumea.
Acum, când am înțeles că lumea nu poate fi schimbată, nici stresul de a influența opinia publică nu-l mai am.
Nu de aceea scriu.

One Response to Opinia publică nu este dumnezeul nostru

  1. Catalin spune:

    Mulțumesc pentru avertisment. Nu m-am gândit la asta pana acum. Termenul abstract (pentru ca nu se adresează unui segment bine definit, e ceva generic) „Opinia publica” este o arma, o arma care trebuie „mânuita” cu viclenie. Ea trebuie „hrănita” cu mâncarea care-i place, care o sensibilizează, altfel „opinia publica” se evapora la fel de repede cum s-a „catalizat”, însă mâncarea care-i place diferă de la o zi la alta. De cele mai multe ori aceasta mâncare este o otrava. „Opinie publice” nu-i place adevarul, mâncarea curata. „Opinia publica” se prezintă ca o entitate idealista, pura, vox populi, dar repede devine judecător și calau adică „oprobriul public”. Exemplul din F.A. 19:24-41, revolta lui Dimtirie este elocvent. „Opinia publica” l-a primit pe Domnul Isus cu flori și vaza în Ierusalim ca mai apoi, câteva zile mai târziu sa-l „poftească” pe cruce. Sa apelezi la „opinia publica” este o decizie la fel de înțeleaptă ca și scoaterea unui lup flamand din cușca crezând ca poți sa-l tratezi ca pe un cățeluș. Dumnezeu ne-a dăruit alte arme pentru lupta la care a chemat ucenicii pentru ca scopul NU scuza mijloacele.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: