Praxiologia „creștină” sau cum se pune căruța înaintea cailor. Nașterea din nou: educație, nu „experiență”. (3.)

(Praxiologia „creștină„, tot subiectul)

Copilaşii mei, pentru cari iarăş simt durerile naşterii, pînă ce va lua Hristos chip în voi!” Galateni 4:19
… totuş n-aveţi mai mulţi părinţi; pentrucă eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.” 1 Corinteni 4:15
Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim.” Filimon 1:10

Mesajul Biblic al Evangheliei e legat de un Plan istoric al lui lui Dumnezeu, Plan care trebuie detaliat, vestit, făcut cunoscut, cunoscut, asimilat, trebuie de schimbat gândirea după acest Plan și apoi trebuie ca Planul să fie vestit de către cei care-l și la alții care încă n-au auzit de el.
Această slujbă de vestire a fost dată apostolilor, urmașilor lor și nouă până astăzi.
Toți cei ce cred acest mesaj primesc prin credința în Cuvintele mesajului (rețineți această expresie), deci prin cuvintele Scripturii, (Scriptură care conține mesajul Evangheliei), Duhul Celui care a scris Scriptura. Acest Duh îi conduce mai departe pe cei ce cred, dar „posesia” acestui duh, sau ca să nu deviem, „dovada că cineva are” acest Duh este dată de preocuparea aceluia cu Cuvântul care a fost inspirat de acest Duh, Cuvânt prin credința în care și altcineva căruia i se vestește poate să creadă.
Subliniez, nu există alt mijloc prin care cineva va ajunge la credință, decât NUMAI auzirea Cuvântului care trebuie crezut.
Acest Cuvânt care trebuie crezut pentru salvarea celui care crede nu este doar o culegere de afirmații fără legătură între ele, ci Cuvântul este un Plan logic, o desfășurare de evenimente strâns legate între ele, evenimente strâns legate și de conștiința noastră, și de creație, și de istorie și mai ales de starea noastră de păcat, de apăsare, de dorință de eliberare și de speranță și siguranță în viitor. Tot acest Plan trebuie auzit, asimilat, înțeles, crezut. Această credință în Cuvânt aduce bucurie, înțelegerea Cuvântului duce la pace, la liniște în necazuri, la speranță în bătrânețe, boală și persecuții.
Înșelăciunea veacului nostru s-ar putea defini pe scurt în încredințarea falsă că o „lucrare tainică” a „duhului”, o „lucrare” lipsită de înțelegerea minții și de frământarea conștiinței, o lucrare difuză și confuză fără angajament intelectual, fără stres, ar produce anumite efecte, anumite „roade” practice….și că aceste roade trebuie verbalizate, trebuie mărturisite ca dovadă a lucrării lăuntrice a „duhului”.
Pentru cei ce discută experiențe, necesitatea de a crede un Plan în vederea scopului de a vesti acel Plan de către fiecare creștin nu mai este o prioritate, și se și explică de ce: lumea evanghelică a devenit tot mai clericizată, iar enoriașilor nu le poți spune să vestească, lasă-i pe oamenii străini de Dumnezeu să „vină la biserică” unde vor asculta pe domnul Pastor vestind, că de aia capătă bani pastorul.
Iar în acest context complet deviat, nu se poate cere enoriașilor să creadă un Plan, nici să fie o înțelegere exactă în capul lor, ci doar să aibă o oareșicare trăire sau o experiență. Iar aportul lor la slujba bisericii este eventual descrierea acestor experiențe.
Experiențele, producerea lor și descrierea lor devin astfel scop al trăirii religioase și astfel în această ramă de gândire greșit pusă, experiențele iau ca prioritate locul Cuvântului sau cum am scris în titlu, s-a pus căruța înintea cailor.
Ordinea divină este aceasta: „la început Cuvântul”, credința vine în urma auzirii Cuvântului și faptele vin după credință.
Oamenii au schimbat prioritățile, au pus ca scop experiențele, pe primul loc, le produc și în vorbirile lor discută apoi aceste experințe, le cântă, le vestesc după aceea.
Căruța înaintea cailor.
O altă aberație: nașterea din nou, expresia aceasta s-a încetățenit să se considere o experiență, și nu orice fel de experiență, ci una mistică.
Realitatea biblică este că nașterea din nou este un proces, nu un moment, nașterea din nou este procesul de a convinge pe cineva de Adevărul Evangheliei, Pavel pretinde că i-a născut pe Corinteni în Hristos Isus, prin Evanghelie.

Cazuri, consecințe, situații:

Mărturisirea credinței. Este aproape normă în adunările evanghelice mărturisirea înainte de botez, să descrie „candidatul” ce „a trăit”, cum „s-a manifestat” „nașterea lui din nou”. Cu cât „transformarea” a fost mai miraculoasă, cu atât omul e mai acceptat. Rareori această „experiență” vine în urma unui proces de conștiință derivat din credința în textul biblic.

Vise și vedenii, profeții și lucrări.
 Le asculți, desigur fără ca cineva să le poată verifica, sunt experiențe care se discută mai apoi cu evlavie, experiențe de care oamenii se tem mai ceva ca de Necazul cel Mare și de Judecata de Apoi.

Cântările.
Majoritatea descriu experiențe: „ce bine mă simt”, „eu simt pe cineva”,”o cât mă simțesc de bine, când e Domnul lângă mine și cu El trăiesc” iar adunarea devine un loc unde mergi să simți mai abitir, să-ți astupi, nu să-ți destupi mintea. (O să mai scriu despre asta.)

Acceptarea.
Toți cei care simt la fel (cam greu), sau acceptă ca normă aceleași experiențe se diferențiează de ceilalți și astfel diferențierile dintre creștini se măresc.
Experiențele sunt garduri, nu punți.

Respingerea.
Exemplu: „Ai primit „Duhul Sfânt”?” E o întrebare care tulbură pe mulți din prietenii mei penticostali. „Cine n-are Duhul lui Hristos nu este al Lui” tradus pe scurta înțelegere a prietenilor mei: dacă n-ai bolborosit odată în viață 3-4 silabe fără noimă, n-ai „duhul”, nu ești al Lui. Mai grav este că acest principiu devine normă de separare de ceilalți.

Aprecierea.
Aici e grav. „Timoteii” crescuți în adunare de către bunica și mama credincioase nu mai au trecere. N-au fost drogați sau bețivi, n-au trăit „experiența miraculoasă a nașterii din nou” (din ce Biblie citesc unii?). Iudeii mai noi cer minuni, iar „minunea nașterii din nou” ca experiență mistică trebuie descrisă și după aia bătută apa-n piuă pe tema ei. Asta numesc eu praxiologie, eu și dicționarul limbii române. Experiențiologie, discutarea lui „cum a fost?”. Duminică seară în 23 septembrie, m-am uitat pe net la programul la 6 biserici din orașul meu. La una din ele părinții povesteau cum s-au convertit copiii lor. O mamă spunea îngrijorată cât de mult se tot întreba cu privire la una din fete: „oare e născută din nou?”.
Adică oare a trecut cu adevărat acel prag pe care ea și-l imagina ca un moment mistic, nu ca un proces educativ.
Creația ne învață că niciunul din noi nu ne amintim de momentul nașterii noastre, dar toate mamele își amintesc toate sarcinile, travaliul, nașterile. La fel apostolul Pavel spune că iarăși simte durerile nașterii pentru cei ce odată i-a născut în Hristos, prin Evanghelie.
Deci, procesul de învățare este numit naștere, nu un anume moment mistic.

Neglijarea Cuvântului.
Felul cum vedem nașterea din nou, dacă este proces sau moment, dacă este educație sau experiență, conduce la rezultate practice foarte diferite.
Dacă socotești nașterea din noua (așa ca Pavel) ca educație, „eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie”, deci ca un proces de învățare, atunci Timotei a fost născut din nou de cea care ea dat viață, de mama Eunice și de bunica Lois, pentru că ele l-au învățat pe Timotei Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă socotești așa, nu vei sta cu mâinile în sân, ci îți vei educa copilul în „frica și învățătura Domnului’, așteptând rezultate sigure de la cunoașterea din pruncie a Sfintelor Scripturi.
Dacă socotești nașterea din nou ca moment mistic, îl aștepți, eventual te rogi pentru copil și dacă acel moment nu vine, dai vina probabil pe Dumnezeu că nu „l-a atins”. Dacă mai ești și calvinist, cum am fost eu, ai și explicație: că n-o fi fost predestinat „necredinciosul”.
Aici e marea pagubă, cei ce așteaptă momentul mistic, neglijează Cuvântul și neglijează educația creștină a copiilor lor.

Îndreptățirea.
Cei ce trăiesc experiențe, construite sau nu, regizate sau nu, sincere sau nu, în funcție de cât de nepricepuți sunt, se vor socoti îndreptățiți prin ele. Îndreptățirea prin experiență este o ceață a minții, despre care nu scriu, că cei „suferă” de boala asta n-au ajuns cu cititul până aici, iar cei care au ajuns nu suferă.
(Praxiologia „creștină”, tot subiectul.)

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s