Hristos nu a rostit nici un singur discurs funerar. Hristos și suferința. Sensul suferinței (11.) Vladimir Marținkovski

De fapt, Hristos oare nu de aceea a venit în această lume ca să-l elibereze pe om de severitatea suferinței? Nu este aceasta vestea bună și îmbucurătoare a Noului Testament?

În afara de Hristos, omul degeaba se străduiește să rezolve problema suferinței.

După cum s-a menționat, învățăturile lui Buddha caută să elimine suferința prin anihilarea dorințelor în om, dar prin asta un om ajunge fără emoții, nesimțitor, indiferent, impersonal … și împreună cu suferința Budda elimină și conștiința și viața.

Dar Hristos transformă dorințele malefice în dorințe bune, căci numai dorințele nebune și rele provoacă omului suferințe nimicitoare. El îndepărtează din dorințe numai petele lor de moarte – păcatul, la fel din personalitatea omului. Viața lui conștientă, duhovnicească, o păstrează. Hristos nu a rostit nici un singur discurs funerar. Când a întâlnit convoiul de înmormântare, El l-a oprit pur și simplu, înviind mortul.

Suferința este chestiunea de bază a omului care strigă către Dumnezeu. Hristos este răspunsul lui Dumnezeu la strigăt. Hristos a adus Evanghelia milei, a vindecării, a păcii și a iubirii. Oamenii vor iubi mereu această carte, pentru că în ea se vor lovi de toată durerea umană – începând cu lacrimile amare ale trădării lui Petru și terminând cu durerea de nedescris a Fecioarei Maria, stând la cruce, cu o inimă străpunsă de sabia durerii Fiului ei.

Și în sfârșit, aici întâlnim experiențele Domnului care depășesc experiența noastră. La urma urmei, El însuși a parcurs întreaga cale dificilă a omului, luând asupra lui durerile noastre, dar fără păcat. Ce oferă Hristos unui om împovărat de suferința pentru neadevăr? Mai întâi de toate, El dă „orbilor vedere”, adică îi învață să distingă suferința pentru minciună, de suferința pentru adevăr. El iartă vina și eliberează de pedeapsa pentru minciună, de chinurile conștiinței și tocmai prin aceasta el ne unește pe noi cu  Dumnezeu.

Cei care au experimentat carcere și temnițe pentru mărturisirea Evangheliei, știu din experiență căci cu Hristos și în temniță este libertate, dar fără Hristos și afară este închisoare.

Să ne amintim ce a făcut milostivul samaritean. El a turnat pe rănile nefericitului ulei  și vin. Așa trebuie ca uleiul mângâierii să ungă rănile omului bolnav de moarte, poate că acesta va fi un cuvânt de consolare sau o atitudine atentă, sensibilă, prin cuvânt. Și nu cum au mângâiat prietenii lui Iov: „Pe tine Dumnezeu te-a pedepsit”. Mila omului trebuie să se arate față de fiecare și de oricine a căzut adânc. „Pentru că și tu ești un om păcătos”, spune un dicton oriental sanscrit.

Pe om trebuie să-l iubeși și să-l jelești, nu păcatul lui, bolnavul și nu boala lui. Dar ajutorul Evangheliei toarnă pe răni nu numai ulei, ci și vin, pentru a fi protejat de infecții, pentru a dezinfecta. Ea îl mângâie pe om, dar în același timp biciuiește păcatul lui, Hristos spune păcătoasei: „nici eu nu te osândesc” și în această constă bunătatea uleiului. Dar mai adaugă: „du-te și să nu mai păcătuiești” – acesta este vinul, salvatorul din moarte.

„De unii fie-vă milă și căutați să mântuiți pe unii”.

Numai vestea bună preface durerea în bucurie, răutatea în dragoste și duce la ceremonia cerească a Canei Galileii.
(toată cartea, aici)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: