”Poate vei lucra cu noi după ce termini facultatea! Să mă cauți!” Viața ca un puzzle. (4)

(Citește tot serialul: Viața ca un puzzle!)

Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi!” Iacov 4:7

”-Care din voi știe să joace tenis de câmp?” ne-a întrebat pe toți soldații din companie locotenentul Șop.
Stăteam aliniați în fața lui, primind instrucțiuni pentru lucrările agricole din gospodăria unității.
”Iată o ocazie să scapi în mod plăcut de lucrul pe câmp”… mi-am zis în spiritul oportunist despre care chiar Șop ne spusese la începutul armatei: ”măi…în armată numai 5 minute trebuie să fi deștept!”
El nu prea era, nici nu-și dădea seama și noi soldații speculam în mod organizat slăbiciunile omului.
Și numele lui te ducea cu gândul la țigări Kent și la Wiener Cafe, care se găseau doar la Shop, dar așa-l chema pe om.
Câțiva soldați am ridicat mâna, am fost vreo 4-5 dornici de tenis ca să scăpăm de cules morcovi.
M-a ales pe mine.
Era în 1985, eram în armată în județul Giurgiu, la TR (Termen Redus), timp de 9 luni înainte de facultate.
Tenis de câmp joc din liceu, jucam cu fratele meu pe terenurile părăsite din parcul Babeș.
(Mult mai târziu am citit dureroasa istorie a acestui parc, parc amenajat de profesorul Hațieganu la moartea fiului său de 10 ani.
Nu, nu știam atunci aceste taine ale istoriei, locuiam aproape și intram prin vestul parcului printr-o spărtură din gard, erau anii 80, nu ne deranja nimeni. Terenurile nu aveau fileu, întindeam o sfoară. Așa a fost pe vremea liceului.)
Acum eram în armată la o unitate a ministerului de interne și erau și aici terenuri de de toate: tenis, baschet, fotbal, volei…și sală de sport. Chiar și noi soldații jucam uneori.
”-Te duci pe terenul de tenis și o să joci cu tovarășul colonel Banciu.”
M-am dus acolo și pe drum un subofițer mi-a atras atenția că ”tovarășul Banciu e cam gras” și ”cam în vârstă” și ”să nu-l obosesc”.
Așa era, l-am întâlnit, ne-am salutat și i-am servit mingea cât mai potrivit, să nu fugă mult omul, era spre 60 de ani cred (au trecut 33 de ani de atunci și memoria mă mai lasă) avea și burtă și nici nu știa tenis, le nimerea.
În timp ce ”jucam” mă mai întreba una-alta, nu mai rețin, dar parcă, ”la ce sunt student?” (făceam armata la termen-redus), ”de unde sunt?”… banalități pe care nu mi le amintesc toate.
Dar îmi amintesc ceva: spre sfârșit mi-a mulțumit că am jucat împreună și mi-a spus să-l caut după terminarea facultății. Că ”poate vei lucra cu noi după ce termini facultatea! Să mă cauți!” Nu i-am promis, nu i-am spus ”da” și nu a insistat. A fost o afirmație în trecere, sau un test.
M-am arătat stânjenit, cum și eram și doream să ocolesc subiectul.
În sinea mea mă gândeam:”dac-ar ști colonelul că eu sunt pocăit, nu mi-ar cere asta…”
Eu credeam că nu știa.
Știa însă foarte bine, tocmai trecusem de o încercare de recrutare.

Habar nu aveam atunci de plasa de români care erau dirijați ca niște păpuși de către miile de colegi ai lui Banciu și ai celor ca el peste populația care trebuia controlată nevăzut.
Ieri mi-am amintit iar de Banciu.
Colonelul Banciu…persoana care a condus din întuneric persecuția împotriva credincioșilor din România. De 10 ani l-am regăsit în documente dar ieri am început să citesc o carte:

wurmbrand

unde Banciu al meu era prezent în persecuția și supravegherea lui Wurmbrand.
O Doamne mi-am zis, câtă cinste mi-ai dat să am parte de aceeași persecutori ca frați mai vrednici ca mine.
Câteva gânduri despre Banciu și câteva despre carte.
Când se ocupa de Wurmbrand, Banciu era doar maior, când a jucat tenis cu mine, după 20 de ani (acum știu că partida a fost un pretext pentru a acoperi o primă încercare de recrutare) era deja colonel.
Nu știu de ce au renunțat să mă mai caute, revoluția a venit abia după 4 ani, probabil urmărirea mea din armată i-au dus la concluzia că sunt prea fanatic ca să fiu recrutat.
Pentru că în afară de acea încercare a colonelului Banciu din armată, din 1985 nu am mai avut altă încercare de recrutare. Apoi a venit revoluția, dar înainte de asta mi se deschisese dosar în iulie 1989, deci nu putea fi vorba să fiu de partea lor, eram ”pierdut” pentru ei, element fanatic.
Iar după revoluție nimeni n-a mai crezut că securitatea continuă la fel opera dinainte, nici eu și desigur, nici voi, cei ce ați ajuns cu cititul până aici, poate nici acum nu mă credeți.
Dar dacă tot mi-ați dat credit la tot ce înșir aici, vă rog pentru binele vostru și mai ales al copiilor voștri să mă credeți: colonelul Banciu are pui, are urmași, are o structură prea ”frumos” și închegat construită, și prea cu trudă ca să se fi renunțat la ea în 1989.
Faptele o dovedesc.
Poate una din fapte este însăși această carte.
CNSAS nu este imparțial, dosarele de la fosta securitate nu au ajuns integralmente la CNSAS, iar o jumătate de adevăr poate fi o minciună întreagă dacă e pus în alt context.
Pe scurt: nu vă recomand cartea așa cum nu vă recomand lectura ziarului Scânteia din 1965. Ceea ce scrie Scânteia în 1965 era minciună și propagandă 100% și le fel erau și declarațiile ofițerilor ce supravegheau deținuții sau care scriau despre cei urmăriți: ca producțiile la hectar, trebuia să sune bine, să arate că ei și-au făcut datoria și că ”deținutul este reeducat”. Altceva era cu declarațiile scrise de mână și semnate de unul de altul, acelea nu se pot falsifica așa ușor, dar ce s-a bătut la mașină, că ”cică” deținutul a zis”, ofițerul bătea ce vroia ca să fie premiat.
Dacă mie, ca fost urmărit și ca unul care studiez fenomenul de aproape 10 ani, mi-a fost greu să fac diferența în carte dintre ceea ce e ficțiune și declarații mincinoase ale ofițerilor de faptele reale, cât de greu i-ar fi unuia obișnuit să creadă ce citește?
Mai ales dintre cei născuți după 90.
Cam atâta despre carte după o lectură incompletă, probabil voi mai adăuga.
A fost o plăcere să regăsesc în carte nume cunoscute, persoane cunoscute:
Alice Panaiodor
-Virginia Brașov de la ioan17.wordpress.com
și bineînțeles: Dorz, Moldoveanu, Moisescu, etc.
Scriam mai mult la postarea asta dar avem musafiri, iar la mine ordinea este: dialog, citit și la urmă scris.

(Citește tot serialul: Viața ca un puzzle!)

One Response to ”Poate vei lucra cu noi după ce termini facultatea! Să mă cauți!” Viața ca un puzzle. (4)

  1. vesteabună spune:

    Trebuie să fac o corectură, am scris la un moment dat mai sus: „… în afară de acea încercare a colonelului Banciu din armată, din 1985 nu am mai avut altă încercare de recrutare.” Am uitat că prin anul 2005, când neostalinismul postcomunist a reînviat în metodele de urmărire ale populației, având firmă, am fost vizitat la birou de un „simpatic” care s-a prezentat ca fiind ofițer SRI (cu carte de vizită de antrenor) care mi-a propus nici mai mult, nici mai puțin să colaborez cu ei, cică să le spun despre hotelul din vecini, unde mai trag străini. L-am refuzat destul de nepoliticos pe om, atunci am luat ca pe o glumă întâmplarea, dar așa sunt tentativele lor de recrutare, ca dacă refuzi să nu se dramatizeze. Acum reevaluez tot și privesc dramatismul situației cu ochi reali: suntem deținuți. Deținuți fără ziduri de beton, fără porți de fier și fără „ură care scrâșnește”.
    La noi acum ura zâmbește.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la vesteabună Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: