Instrucțiuni pentru înmormântarea mea

Nu, nu mă știu bolnav și n-am gânduri de suicid.
Pur și simplu am trecut de 50 de ani și e nevoie de ceva vreme ca voi prietenii mei care veți citi până jos această postare, să țineți minte și în ziua respectivă să vegheați în numele prieteniei noastre să se respecte ce o să vă rog aici.
Dacă vremea aceasta va fi mai lungă sau mai scurtă, dacă până atunci vor fi 3 zile sau 30 de ani îmi pasă puțin, aș vrea doar ca la deșteptare să fiu bine primit și bine răsplătit în etapa a doua a vieții mele. Etapa cea veșnică.
Am observat la înmormântarea prietenilor mei care au plecat înaintea mea, cum familiile, sub influența emoțiilor probabil, dar cred că și din slăbiciune sub presiune de grup, nu au respectat convingerile celui plecat și au făcut ”slujbe” cum au vrut și cum au știut ei sau cei care i-au zăpăcit.
Eu aș vrea ca nimeni să nu se poată lăuda cu ”stăpânirea asupra mea” nici după moarte.
De aceea scriu dorințele de mai jos și dau slobozenie oricui din cei care vor fi la înmormântarea mea să le citească cu voce tare, să intervină chiar stricând vreo eventuală liturghie, dacă vor observa că dorințele de mai jos nu-mi vor fi respectate.

1. Aș dori ca la înmormântarea mea să nu participe nici un pastor, preot, diacon, student la teologie (sau vreo altă făbricuță de popi)  sau slujbaș clerical de vreun rang mare sau mic, din orice fel de cult, mare sau mic. Nici măcar ca spectator.
Explicație: la foarte scurt timp după ce am ajuns la credința în Hristos, am înțeles că noi creștinii nu avem dreptul să ne numim cu nume speciale, că nu avem ranguri între noi, că suntem cu toții frați și că religiile astea monetizate nu sunt credința din Scriptura Tatălui. De aceea am încercat în viață să stau atât de departe de clerici (pastori) cât am putut. I-am învățat astfel și pe cei apropiați, dar nu am reușit de fiecare dată.
Am explicat și pe blog pe ici-pe colo aceste aspecte, dar se pare că nu suficient de clar.
Încerc s-o dreg.Mă aștept chiar ca amăgirile și vicleniile popești să continue toate viața, exercițiul la care clericii excelează fiind amăgirea oamenilor, mulțimilor. Mai știu și că cei mulți fermecați de strălucirile semnelor ilustrelor nulități ale personajelor clericale nu sunt în același timp și animați de dorința vie de a cerceta Cuvintele Tatălui, de a întreba, de a vrea răspunsuri. Unii caută răspunsuri, alții fug de întrebări.
Clericii sunt idolatrizați de oamenii fără cunoștință. Pastorii, cei unși sunt priviți ca un fel de șamani, oamenii cred în ”farmecele” slujbelor lor, nu în eficiența credinței unui Cuvânt care trebuie citit și gândit.

2. Aș dori ca înmormântarea mea să nu se facă în vreo biserică, capelă, clădire confesională sau încăpere cu semne religioase. Dacă necesitatea va cere să îmi fie depus trupul în capela comunală și acea capelă va avea semne, gen cruci sau icoane, aș dori ca pe perioada cât trupul meu fără duh va fi acolo, acele semne să fie acoperite.
Explicație: Dumnezeu este Cuvânt, idee, argument. El a scris ce trebuie noi să citim.
Oamenii idolatrizează și semnele, e ceva cu ele, se tem de ele, sau cred că-i vor binecuvânta. Cruntă amăgire.

3. Aș dori ca la înmormântarea mea să nu se rostească nici o rugăciune. Vă rog să vă rugați acasă.
Explicație: nu se intră în ”timp divin” prin invocări, nu se iese prin benedicții.
Orice rugăciune la înmormântare ar putea fi interpretată de către cei necredincioși sau slab credincioși ca rugăciune pentru sufletul decedatului, ca slujbă de mijlocire.

4. Aș dori ca la înmormântarea mea să nu se înșire nici un pomelnic de iertăciuni pentru eventualii păgubiți sau jigniți ”cu vorba, cu fapta” etc. Dacă nu fac eu acest lucru cât trăiesc (să-mi cer iertare) e vai de mine. N-am alt mijlocitor și nici n-am nevoie.

5. După înmormântare să mergeți acasă. Să nu se facă nicio masă, nici măcar pentru rudele ”venite de departe”. Dacă vreunul crede că va fi păgubit, să-mi spună de-acum, îl învit eu la masă cât trăiește în contul acelei zile de eventual post.

6. N-am de gând să fac donații post-mortem. Să nu se dea nici un obiect scump sau ieftin nimănui, nici ștergar, nici colac, nici bani. Bieții oameni cred că dacă dau ceva, cel ce primește se roagă pentru cel mort. Eu știu că doar pentru cei vii te poți ruga și niciodată pe bani.

7. Să nu se cânte cu fanfare. Aceste arame sunătoare și chimvale zăngănitoare au o simbolistică exactă în Noul Testament. Iar despre coruri, lăsați-i pe îngeri.

Mai departe nu spun ce să se facă, dacă aceste lucruri nu se vor face, vă mulțumesc dinainte.
E ciudat ca această postare să se adreseze cioclilor, poate unora din voi, pe drumul tuturor de la maternitate spre eternitate, dar mai există o posibilitate: ca de aceste instrucțiuni să nu fie nevoie, când ”unul va fi luat”, fără slujbe, fără prohod, fără prapori, dacă vom prinde eventual răpirea.

12 comentarii

  1. Pace Vestea Bună!
    În primul rând: La mulți ani!!! Domnul să vă dea multă sănătate și putere.
    Tare frumos scrieți.

    Totuși,
    1. „Aș dori ca la înmormântarea mea să nu participe nici un pastor, preot, diacon, student la teologie (sau vreo altă făbricuță de popi) sau slujbaș clerical de vreun rang mare sau mic, din orice fel de cult, mare sau mic. Nici măcar ca spectator.”

    Ce ați face frate, dacă cu un astfel de păstor, pe care nu-l doriți la înmormântare, nici măcar ca spectator, vă veți întâlni cu el în cer? Cum veți da ochi cu el?
    Se vede de la distanța că aveți ceva cu ei, dar nici chiar așa… 🙂
    Cunosc mulți păstori care au Duhul lui Dumnezeu în ei. Este verificat. După roade îi veți cunoaște. Se vede care este al Domnului și care nu.

    2. „Aș dori ca înmormântarea mea să nu se facă în vreo biserică, capelă, clădire confesională sau încăpere cu semne religioase.”

    Mai contează? Devreme ce sufletul pleacă la Cel care l-a dat?
    Într-adevăr, pe vremea când eram copil, îmi aduc aminte de înmormântări: mortul se ținea acasă 3 zile și apoi direct la groapa. Nu mi-aduc aminte ca vreun mort să fi dus la biserica sau vreo capela.
    (vorbesc despre contextul Rep. Moldova)

    3. „Aș dori ca la înmormântarea mea să nu se rostească nici o rugăciune. Vă rog să vă rugați acasă.
    Explicație: nu se intră în ”timp divin” prin invocări, nu se iese prin benedicții.”

    Îmi pare rău, dar cine sunteți dv. ca să opriți rugăciunea cuiva? Nici comuniștii nu au reușit să facă asta, cu atât mai mult dv.. Dacă oamenii vor să se roage pentru mângâierea familiei dv., copii (dacă îi aveți), soția etc… Și dacă o vor face la înmormântarea dv., care este problema?
    Am fost la multe înmormântări, dar la oameni tot timp se explică de ce se roagă pocăiții (creștinii, dacă vreți: „cu” sau „fără” codiță). Nici pomeneala despre o rugăciune pentru sufletul decedatului.

    Iar cu „intrarea în timp divin”, adică rugăciune de invocare, mi se pare deplasată și mie. Adică, cum pot eu invoca prezența Duhului Sfânt, un muribund? Devreme ce prezența Lui este Omniprezentă.

    4. „Aș dori ca la înmormântarea mea să nu se înșire nici un pomelnic de iertăciuni pentru eventualii păgubiți sau jigniți ”cu vorba, cu fapta” etc. Dacă nu fac eu acest lucru cât trăiesc (să-mi cer iertare) e vai de mine. N-am alt mijlocitor și nici n-am nevoie.”

    Nu am întâlnit ca la pocăiți să se facă pomelnicul de iertăciuni…

    5. „După înmormântare să mergeți acasă. Să nu se facă nicio masă, nici măcar pentru rudele ”venite de departe”. Dacă vreunul crede că va fi păgubit, să-mi spună de-acum, îl învit eu la masă cât trăiește în contul acelei zile de eventual post.”

    Nici eu nu înțeleg de ce se face masa la morți.
    Nu înțeleg de ce pocăiții urmează anumite obiceiuri păgâne, precum acoperirea oglinzilor, colaci etc.
    Cu asta nici eu nu sunt de acord. Nu văd suportul biblic. În loc să fim diferiți de ei, preluăm anumite obiceiuri sub motivul „ce va zice lumea/vecinii”.

    6. „N-am de gând să fac donații post-mortem. Să nu se dea nici un obiect scump sau ieftin nimănui, nici ștergar, nici colac, nici bani. Bieții oameni cred că dacă dau ceva, cel ce primește se roagă pentru cel mort. Eu știu că doar pentru cei vii te poți ruga și niciodată pe bani.”

    De acord

    7. „Să nu se cânte cu fanfare. Aceste arame sunătoare și chimvale zăngănitoare au o simbolistică exactă în Noul Testament. Iar despre coruri, lăsați-i pe îngeri.”

    Deși sunt muzician, dar nici eu nu înțeleg fanfarele astea. Mi se pare că la înmormântări creștine (la acele fără codiță :)) prin fanfare se invocă o deprimare, o depresie, o stare opusă „la revederii”.
    Legat de cor, totuși aici avem și text, care poate încuraja și nu deprima, care poate da învățătura. Când au cântat îngerii, au avut un mesaj/text clar, cu miez. Cântarea creștină poate fi și cântarea corală.

    Numai bine.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Dragul meu V
      Aceasta este o listă personală. Am făcut-o publică pentru a mă asigura că se va ține cont de ea.
      Desigur nu voi face nimic dacă nu se va respecta, nu voi ”învia” de ciudă.
      Și în mod sigur nici nu voi muri la loc dacă după înviere voi avea surprize în cer.
      Acuma vin eu să-mi înșir neștiința: vă rog să mă uimiți descriindu-mi miraculosul mecanism prin care măsurați ”….mulți păstori care au Duhul lui Dumnezeu în ei. Este verificat. După roade îi veți cunoaște. Se vede care este al Domnului și care nu.”
      Eu știu cu probe multe că timp de 50 de ani un astfel de mecanism probabil nu a existat, sau nu s-a aplicat, căci rezultatele finale verificate au fost catastrofale.
      Majoritatea acestor unși și verificați au colaborat cu securitatea, toți erau agenți ”ai domnului” împuternicit și informatori ”ai domnului” securist. Și la noi și la бывший СССР.
      Cei care n-au fost ”ai domnului” au înfundat pușcăriile.
      S-a văzut clar. Este verificat.
      Pe amvoanele multor biserici de la noi scria: Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit (”мы проповедуем Христа распятого”), legat de verificarea despre care crezi că e sigură, îți dau să citești un articol scris de mine acum vreo zece ani:
      https://vesteabuna.wordpress.com/2008/07/28/noi-propovaduim-un-hristos-nerastignit/

      С Богом!


      https://polldaddy.com/js/rating/rating.js

      Apreciază

      Răspunde

  2. Și eu ma bucur de cunoștința cu dv.
    Aș vrea să stau de vorba cu dv. într-o zi.
    După cum văd, vârstele noastre sunt destul de apropiate. Am avea ce povesti.

    Să aveți o săptămână binecuvântată.
    CV

    Apreciază

    Răspunde

  3. Articolul dumneavoastră denotă (…editat…), evidențiind (…editat…) față de slujitorii duhovniceşti moderni. Câteva precizări:
    1. Numele blogului, Vestea Buna, nu se potriveste de loc cu natura articolelor postate aici. Va sugerez schimbarea numelui din „Vestea Buna” in „…editat…’ ”
    2. Articolul cu ultimele dorinte e (…editat…). Daca aveti impresia ca veti (…editat…), va inselati. Oamenii nu vor accepta (…editat…) cand exista empatia de a fi in aceleasi probleme.
    3. Personajele pe care le (…editat…) sunt biblice. Noțiunea de păstor spiritual al unei turme locale este biblica, nou testamentala insa dumneavoastra o contraziceti. Sincer, sunteti (…editat…)
    4. Nu raspund punctual la „articolul” dumneavoastra, considerand ca aceasta ar fi pierdere de vreme. Sunt totusi curios sa vad daca aveti (…editat…)de a publica ambele mele comentarii….
    H2SO4

    Apreciază

    Răspunde

    1. H2SO4 acid sulfuric.
      M-ai picurat…
      …și care-i treaba?
      Am scris cumva instrucțiuni pentru înmormântarea dumitale?
      Am fost la consultație la dvs., de mi-ați scris diagnostic?
      Este o listă personală, am făcut-o publică cu scop precis.

      Apreciază

      Răspunde

  4. A mai scris unul o mulțumire pentru ziua lui de-nmormântare:

    „Şi pentru nori, aceste flamuri sure
    Ce se târăsc pe culmi şi ocolesc
    Din miazănoapte către răsărituri,
    Cuvine-se adânc să-ţi mulţumesc

    Şi pentru ploi şi pentru greul vânt
    Şi pentru zile, nopţi şi pentru stele
    Şi pentru vremi şi jumătăţi de vremi
    Şi pentru pacea cântecelor mele

    Pentru izvor şi pentru vii şi stâni
    Şi ce e dincolo de oseminte
    Pentru strămoşi şi pruncii nenăscuţi
    Şi bucuria-aducerii-aminte

    Pentru zăpezi şi crini şi pelicani
    Şi busuioc şi fluturi şi uitare
    Şi pentru amintiri îţi mulţumesc
    Şi pentru ziua mea de-nmormântare

    Şi pentru anotimpuri, luni şi ani,
    Pentru făclii şi spaime şi lumină,
    Pentru veşmintele de sărbători
    În vatra asta stinsă şi străină.”

    Ioan Alexandru, Mulțumire!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s