De ce nu au cucerit evreii Ierusalimul înainte de 1967?

Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.” Luca 21:24
Pînă cînd va fi călcat în picioare sfîntul Locaş şi oştirea?“ Şi el mi-a zis: „Pînă vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi…” Daniel 8:13-14
…pentru că până atunci orașul Ierusalim a fost ”călcat în picioare”.
Nu că n-ar fi vrut evreii să se întoarcă.
N-au putut.
Au fost izgoniți de romani în anul 70 și de atunci, romanii, mahomedanii, cruciații, turcii și britanicii au călcat succesiv sau simultan cetatea Ierusalim, de fapt tot Israelul istoric.KW115021

A fost această situație doar o conjunctură istorică?
Nicidecum.
Ieremia profetul a scris despre aceste lucruri, Daniel a scris, Domnul Isus a vorbit.
Ieremia explică de ce vor trebui să treacă multe neamuri (popoare) pe lângă Ierusalim: ca să se întrebe de ce a fost pedepsită.
(Această perioadă când au trecut multe neamuri pe lângă Ierusalimul fără evrei a fost perioada cruciadelor.)
Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta, şi vor zice unul altuia: «Pentru ce a făcut Domnul aşa acestei cetăţi mari?» Şi se va răspunde: «Pentrucă au părăsit legămîntul Domnului…” Ieremnia 22:8-9
Iar răspunsul la întrebarea din titlu îl dă Daniel (cât timp va dura această ”călcare în picioare”): timpul de ”călcare în picioare” a fost prescris exact, trebuie să treacă o perioadă de 2300 de ani de la un alt eveniment istoric care și acela s-a întâmplat la 250 de ani după moartea lui Daniel (bătălia dintre greci și perși de la 333 îen.).

Acest timp 2300 de ani s-a împlinit exact în iunie 1967, (1967+333=2300) când evreii au cucerit Ierusalimul.
. poarta sionului
(Poarta Sionului, cu urmele gloanțelor din 1967.)
Minunea victoriei în acel război este evidentă, mai ales pentru că nu Israelul l-a declanșat, ci statele din jur.
O simplă căutare pe internet despre războiul de 6 zile va da multe rezultate, toate arată minuni evidente care dovedesc că acest eveniment a fost în Planul lui Dumnezeu să se întâmple exact la acea dată.
Eu dau aici unul din filme în care sunt descrise două minuni:
-una cu un vânt extrem de puternic care a descoperit un întreg câmp de mine și soldații au putut trece printre ele.
-alta cu o bătălie pe Golan în care ca și în povestirile biblice, sirienii au luat-o la fugă deși erau mult mai bine înarmați decât evreii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: