Aşezările fraţilor hutteriţi din zona Mării Negre 1842-1874. Cronica fraților hutteriți (424)

16. Aşezările fraţilor hutteriţi din zona Mării Negre 1842-1874.
Pe baza manifestului ţarinei Ecaterina a II-a din 22 mai 1763, în anul 1789 veniseră câteva mii de menoniţi nemţi în Rusia şi se statorniciseră în zona Mării Negre, zonă pe care Ecaternia a II-a o smulsese turcilor în 1783 prin anexarea Hanatului tătarilor crimeeni.
Ţarii Pavel I şi Alexander I îi ridicaseră prin privilegiile acordate la o stare proprie. Se bucurau de libertate religioasă deplină, eliberarea de orice serviciu militar, reduceri la impozite şi primeau subvenţii de la stat pentru aşezare. Aveau administrare locală autonomă şi puteau astfel să îşi aleagă singuri şoltuzii lor în sat. Le era permis de asemenea să construiască un sistem de învăţământ propriu prin biserica lor menonită. Datorită acestor privilegii menoniţii nemţi au putut să îşi păstreze specificul lor naţional. Trăiau în zona Mării Negre în sate germane închise în care îşi puteau alege singuri şoltuzul şi doi asesori. Mai multe sate menonite formau un district (wolost), care era condus de un oficiu superior şoltuz. Deasupra acestor organe administrative alese de ei înşişi se găsea un oficiu de control al statului, aşa-numitul „comptoar al cancelariei de tutelă pentru străini”. Pentru zona Mării Negre exista în Odessa „comitetul de asistenţă”, ambele erau subordonate Cancelariei de Tutelă (Cancelaria de Protecţie) din Petersburg. Instanţa superioară era însă, pentru că menoniţii se stabiliseră în provincia ereditară a coroanei, Ministerul pentru Domeniile Imperiului. Astfel nici şcolile din satele menonite nu erau subordonate Ministerului rus al Educaţiei, ci Ministerului pentru Domeniile Imperiului, lucru care s-a dovedit foarte convenabil mai târziu când au început tendinţele de rusificare262.
Conducerea dădea fiecărei familii menonite din provincia ereditară a coroanei 65 desjatin de teren arabil, deci 70 de hectare. Pentru că zona cernoziomului
este cel mai roditor sol din Europa, coloniştii aveau cele mai bune premise să ajungă aici la bunăstare prin hărnicie şi folosirea metodelor moderne în agricultură. Aceste condiţii justifică de ce s-a străduit Jakob Walther în anii următori să primească aprobarea de la „Comitetul de asistenţă” din Odessa pentru aşezarea în această zonă. Comunitatea din Raditschewa crescuse între timp ajungând la 69 de familii cu 384 de capete (185 de sex masculin şi 199 de sex feminin), care locuiau în 49 de locuinţe proprii, şi mai aveau în plus o casă de rugăciune, două şcoli, precum şi un hambar pentru cereale, dar numai 270 desjatin de teren arabil bun propriu263. Pentru că buna reputaţie pe care o avusese comunitatea fraţilor hutteriţi la începutul secolului al XIX-lea sub Johannes Waldner fusese pierdută de mult şi conflictele din perioada 1817-1820 implicaseră autorităţile împotriva comunităţii, „Comitetul de asistenţă” a refuzat la început toate cererile de aşezare în zona Mării Negre. De-abia când Johann Cornies, cel însărcinat cu supravegherea menoniţilor din Molotschna şi Nogai a acceptat cererile lor şi a intervenit la Ministerul pentru Domeniile Imperiului i-a fost acordată comunităţii în sfârşit în 1842 permisiunea de a se aşeza pe provincia ereditară a coroanei în teritoriul Molotschna.
În anul 1842 fraţii hutteriţi au părăsit aşezarea Radischewa, unde trăiseră 16 ani în comunitatea de bunuri şi 24 în posesiunea privată. Pe râul Molotschna, la circa 20 km de oraşul Melitopol, au întemeiat în stepa din provincia ereditară a coroanei, pe care o arendase până atunci Johann Cornies, noua comunitate Huttertal (Valea Hutteriţilor). 78 de familii au construit aici mai întâi 46 de case de locuit, o fântână pentru alimentarea cu apă şi o şcoală, în care deja din 1845 erau şcoliţi nu mai puţin de 91 de elevi. Fiecărei familii i-au fost repartizaţi de la stăpânire 65 desjati (70 hectare) de teren arabil, în plus, s-a dat tuturor familiilor la comun 15.000 de ruble ca avans. Johann Cornies a avut merite deosebite în înfiinţarea acestei colonii, el s-a îngrijit ca să se introducă aici cultura pomilor fructiferi şi a viermilor de mătase, i-a învăţat pe fraţi agricultura celor patru câmpuri şi i-a determinat să crească oi, cai şi vite. S-a ocupat de asemenea de construirea instalaţiilor de irigat şi a drumurilor. Conducerea şcolii din Huttertal a fost preluată de menonitul Janzen. În aceste condiţii, a poposit din nou ordinea în comunitate în cele „vremelnice şi spirituale” după un trimestru întreg de decădere, sărăcie şi declin. În 1843 a putut Johann Cornies, protectorul noii comunităţi Huttertal, să anunţe Ministerul pentru Domeniile Imperiului că fraţii hutteriţi Huttertal „sunt oameni muncitori care se comportă ordonat, curat, în pace şi ascultare şi sub o conducere bună şi sub o administraţie bună ar putea atinge în curând o stare înfloritoare”264.
Predicţia lui Johann Cornies s-a îndeplinit în realitate. Noii colonii îi mergea cu adevărat bine „în cele vremelnice”, s-a dezvoltat şi s-a înmulţit astfel încât în anul 1852 17 familii din Huttertal au trebuit să se mute ca să întemeieze o colonie la patru kilometri mai spre nord, care din recunoştinţă pentru ajutorul lui Johann Cornies s-a numit Johannisruh (liniştea lui Johann). În 1857 număra Huttertal 50 de familii cu 255 de membri de sex masculin şi Johannisruh 21 de familii cu 72 de suflete265. În anul 1857 a fost întemeiată comunitatea Neu-Hutterdorf (Noul Sat Hutterit) la circa 125 km nord de Huttertal, în raionul Jekaterinoslaw, în care Joerg Waldner a fost prezbiter şi Zacharias Walther, fiul lui Jakob Walter, „slujitor al Cuvântului”. O a treia aşezare-fiică a fost întemeiată pe terenul proprietarei Dobritscha, se chema Dobritscha sau Neu-Huttertal (Valea Nouă a Hutteriţilor); conducătorii ei erau Paul Tschetterle şi Joseph Wipf266.
În anul 1818 a fost ales Josef Kleinsasser ca „slujitor al Cuvântului” şi pe 20 iunie 1822 a fost confirmat de Jakob Walther; a murit în 1839. După moartea lui Johannes Waldner au fost aleşi Jakob Hofer şi Georg Waldner, fiul lui Johannes Waldner, ca „slujitori ai Cuvântului” şi pe 10 ianuarie 1825 au fost confirmaţi de Jakob Walther. În 1839, după moartea lui Josef Kleinsasser, a fost ales David Hofer ca „slujitor al Cuvântului” şi a fost confirmat de Jakob Walther; a murit în 1868. În 1846 l-a ales Jakob Walther pe Georg Waldner, zis Joergele, drept conducător al Huttertal-ului. Jakob Walther a murit în 1855 în vârstă de 86 de ani în Huttertal; celălalt prezbiter, Georg (Joergele) Waldner l-a urmat în toamna anului 1857 în vârstă de 68 de ani.
După moartea lui Joergele Waldner au fost aleşi în 1857 ca „slujitori ai Cuvântului” pentru Huttertal: Martin Waldner, Peter Hofer şi Jakob Wipf pentru Huttertal şi Joerg Hofer, Michael Waldner şi Darius Walther pentru Hutterdorf. În anul 1865 au fost apoi aleşi Michael Stahl şi Johann Waldner şi în 1866 Paul Tschetterle ca „slujitori ai Cuvântului”267.
După ce comunitatea din Huttertal a fost construită şi a ajuns treptat din nou la bunăstare, au început câţiva din comunitate să se gândească că se trăia în continuare după învăţăturile lui Jakob Hutter, dar principiul comunităţii bunurilor, pe care el îl instituise în comunitatea sa era neglijat. Comunitatea avea o comoară de cărţi vechi şi manuscrise din care îşi trăgeau credinţa, dar treptat devenea din nou conştientă că nu respecta „vechile orânduiri” care reglaseră „o viaţă adevărată de creştin” trăind ca menoniţii în proprietatea privată. În fruntea celor care doreau să se întoarcă din nou la viaţa în comun în comunitatea de bunuri predicată de Jakob Hutter se găsea Joergele Waldner, fiul conducătorului din Wirschinka şi Raditschewa, Johannes Waldner. Din nou s-au despărţit cei care doreau proprietatea comună de cei care ţineau la proprietatea privată, şi a apărut din nou dezbinare între fraţi. Ca urmare, Joerg Waldner şi Jakob Walther (!) au adresat o petiţie pe 20 octombrie 1848 „Comitetului de asistenţă” din Odessa şi au cerut în numele a 50 de familii, să li se dea posibilitatea ridicării unei gospodării frăţeşti. La început, comitetul a refuzat această cerere, dar în anul 1856 a fost totuşi de acord. Familiile şi-au vândut proprietăţile fraţilor rămaşi în proprietatea privată şi au cumpărat împreună din banii obţinuţi de 21.000 ruble de la proprietara de teren Kutschewa 1500 desiatin de teren (1600 de hectare). 33 de familii s-au implicat la cumpărare şi au mers acolo la 1 martie 1857 ca să întemeieze o gospodărie frăţească şi să trăiască în proprietatea în comun. Dar deja la ridicarea gospodăriei pe care au numit-o Kutschewa după proprietara terenului s-a ajuns la conflicte şi sciziuni şi când în toamna anului 1857 a murit Joergele Waldner, sufletul acestei întreprinderi, gospodăria a decăzut şi a fost împărţită între cele 33 de familii268. Experimentul lui Joergele Waldner de reîntoarcerea în proprietatea comună a fost nefericit la început, dar încercarea nu le-a dat pace fraţilor. A mai fost repetată de trei „slujitori ai Cuvântului”.
1. Deja din 1859 a întemeiat Michael Waldner (1834-1889), un nepot de-al lui Johannes Waldner, o comuniune în Hutterdorf împreună cu Jakob Hofer din Huttertal şi Joerg Hofer din Hutterdorf, la care au aderat mai mulţi fraţi şi surori. Din această comuniune au luat naştere aşa-numiţii F i e r a r i.
2. Un an mai târziu (1860) „slujitorul Cuvântului”, Darius Walther (1835-1903), un nepot de-al prezbiterului Jakob Walther a ridicat împreună cu fraţii săi de trup şi cu alţii tot în Hutterdorf o comunitate din care au descins mai târziu aşa-numiţii o a m e n i a i l u i D a r i u s.
3. În anul 1864 mişcarea de reînnoire a comunităţii de bunuri a cuprins şi cele două colonii Huttertal şi Johannisruh. În fruntea ei s-au aşezat Jakob Wipf (1837-1896), un strănepot de-al lui Ellas Wipf, care în 1766 venise în comunitatea Criţ din Vinţu de Jos, precum şi Martin Waldner, învăţător în Huttertal, David Hofer, Peter Hofer, Samuel Kleinsasser şi mulţi alţii, în total 23 de taţi de familie. Din această comuniune au apărut aşa-numiţii î n v ă ţ ă t o r i.
Astfel au existat din nou trei comunităţi care trăiau în comunitate de obşte. În Hutterdorf locuiau fierarii la un capăt al satului, oamenii lui Darius la celălalt capăt şi în centru cei care se deciseseră pentru păstrarea proprietăţii private. În Johannisruh membrii au făcut una dintre case casă de rugăciune, o casă unde să mănânce bărbaţii, a treia casă unde să mănânce femeile, a patra cămin de copii etc. şi au amenajat din nou ateliere comune pentru diversele meşteşuguri. S-a dovedit însă curând că o astfel de transformare a caselor nu era raţională. Multe case stăteau astfel goale, altora le lipsea spaţiu pentru scopul în care fuseseră destinate. În special femeile s-au luptat împotriva acestei acţiuni şi a trebuit să se recurgă la măsuri de constrângere împotriva lor. Curând a început în cadrul comunităţii discuţia dacă forma externă a comunităţii de bunuri era într-adevăr cea potrivită să aducă rezultatele dorite pentru viaţa sufletească. Mulţi au ajuns de părerea că o adevărată comuniune nu era realizabilă „deocamdată” pentru că membrii comunităţii nu erau pătrunşi de adevăratul „Duh Sfânt”. Acest lucru a dus la desfiinţarea comunităţilor din Johannisruh şi Huttertal. După Rusaliile din 1868 s-au întors din nou la proprietatea privată. Doar fierarii din Hutterdorf şi-au vândut proprietatea şi s-au mutat într-un loc la circa 16 km de Hutterdorf, unde au început să întemeieze o nouă gospodărie frăţească cu numele Scheromet. La aceştia s-a mutat şi Samuel Kleinsasser cu familia sa precum şi „slujitorul Cuvântului”, David Hofer, care însă a murit în anul 1867 în vârstă de 68 de ani269.
_________
262 Cartea Mică de istorie, pag. 396, observaţia 1, pag. 397, 411, 451, observaţia 3.
263 Cartea Mică de istorie, pag. 439.
264 Cartea Mică de istorie, pag. 439 şi urm. şi 435.
265 Cartea Mică de istorie, pag.. 437 şi pag. 440.
266 Cartea Mică de istorie, pag. 444 şi urm. şi pag. 447.
267 Cartea Mică de istorie, pag. 445 şi registrul bisericii.
268 Cartea Mică de istorie, pag. 444 şi urm.
269 Cartea Mică de istorie, pag. 445 şi urm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: