A treia călătorie. Audiența la Împăratul Austriei Iosif al II-lea. 1783. Cronica fraților hutteriți. (418)

A treia călătorie ( 1783 ):
Jakob Walther, fiului decedatului prezbiter i-a scris din Sabatisch lui Kuhr că acum printre cei convertiţi cu forţa exista un număr semnificativ de persoane care doreau să se alăture bisericii din Wirschinka. El dorea să le trimită pe cineva ca ajutor şi să organizeze emigrarea lor. Comunitatea i-a ales pe Josef Mueller, care deja luase parte la prima călătorie şi pe Christian Hofer, să meargă în Sabatisch. Pentru că Josef Mueller era însă „slujitor al Cuvântului”, biserica avea nevoie de un alt „slujitor al Cuvântului” în timpul îndelungatei sale absenţe aşa că Johannes Waldner în
vârstă de 30 de ani a fost „pus la încercare” ca „slujitor al Cuvântului” cu 20 din 22 de voturi pe 16 august 1782 iar pe 2 aprilie 1783 a fost confirmat de prezbiterul Josef Kuhr prin punerea mâinilor²⁴⁰.
În Sabatisch  între timp mulţi dintre cei convertiţi forţat refuzaseră să frecventeze biserica catolică şi astfel atrăseseră atenţia autorităţilor asupra lor. Acestea au reacţionat prompt băgând la închisoarea din Nitra pe şase dintre cei mai „aleşi” şi ameninţându-i pe ceilalţi că vor fi şi ei duşi tot acolo dacă vor îndrăzni în continuare să facă disidenţă de religia catolică. Aceasta i-a intimidat pe recidivişti. În plus, s-a strecurat şi îndoiala dacă biserica celor din Carintia din Wirschinka era cu adevărat o biserică hutterită „veritabilă” după vechile orânduiri. Johannes Waldner consemnează că trimiseseră doi fraţi la Viena care au fost primiţi în audienţă la împăratul Iosif al II-lea care îi prezentaseră cererea lor de a se întoarce la vechea credinţă, dar împăratul refuzase şi le lăsase doar alternativa de a accepta una dintre cele patru religii permise (romano-catolică, lutherană, reformată sau greco-ortodoxă). Atunci toţi s-au întors din nou la religia catolică, doar Jakob Walther şi-a părăsit familia şi a mers prin Silezia unde a fost sprijinit de bisericile menonite, prin Lemberg şi Kiev către Wirschinka, unde a ajuns la 28 decembrie 1783²⁴¹.
Între timp ajunseseră Josef Mueller şi Christian Hofer în Viena. Aici au auzit că toţi fraţii din Sabatisch şi Leware deveniseră din nou catolici şi Jakob Walther era pe drum spre Wirschinka. Aşa că s-au decis să încerce în Viena să intervină la autorităţi pentru proprietăţile lor vândute în Carintia ca să îşi primească banii din lichidarea acestora care le erau încă datoraţi. Cu ajutorul funcţionarilor legaţiei imperiale ruse conduse de prinţul Galitzin, cumnatul seniorului lor, contele Pjotr Rumjanzow, au conceput un memorandum către împărat. Christian Hofer a reuşit să obţină o audienţă la împărat. Conform informaţiilor lui Johannes Waldner, s-a ajuns la o discuţie îndelungată între împărat şi cei doi fraţi Josef Mueller şi Christian Hofer. Împăratul s-a interesat de toate detaliile drumului lor plin de suferinţă şi cele ale vieţii lor de atunci²⁴². Waldner consemnează că i-au povestit cum au ajuns din Carintia în Transilvania, de aici în Valahia (Ţara Românească) şi în sfârşit de acolo în Ucraina unde acum îşi construiseră gospodăria şi începuseră să trăiască după orânduirile lor. Împăratul a cerut să îi lase numele şi toate datele despre banii care le mai erau încă datoraţi şi apoi şi-a luat la revedere de la ei cu milostenie şi cu promisiunea că le va fi remis tot. Apoi
mai aveau însă de mers mult de la autoritate la autoritate şi de la cancelarie la cancelarie. Până la urmă au primit asigurarea că va mai dura aproximativ zece săptămâni până ce se va lămuri problema pentru că mai trebuiau trimise actele în Transilvania. Pentru că legaţia rusă a declarat că preia şi transferă mai departe această sumă (era vorba de 2.151 de guldeni), au părăsit Viena şi au pornit către Silezia. În timp ce erau ocupaţi în Viena cu autorităţile, îi vizitaseră Katharina Walther, soţia lui Jakob Walther, Jakob Walemann şi Paul Tschetterle din Sabatisch. Încercaseră să o scoată din ţară pe Katharina cu copiii ei cu un paşaport cumpărat, dar fuseseră traşi pe sfoară de un şarlatan şi acum se temeau de poliţie. Din Silezia au mers prin Cracovia spre Prusia Răsăriteană şi au vizitat aici biserica menonită Ellerswald, cu care veniseră în contact prin Matthias Hofer. Josef Mueller a vizitat mai multe alte colonii menonite în Prusia de Vest şi Prusia Răsăriteană. Cu această ocazie, prezbiterul învăţător al comunităţii menonite Ohrslasserfeld în Prusia de Vest, Heinrich Donner, a scris la 6 iunie 1783 raportul lui Josef Muellers despre fuga din Transilvania şi din Valahia (Ţara Românească)²⁴³. Prin aceste contacte, câţiva menoniţi s-au decis să meargă cu ei în Wirschinka, ca să se alăture bisericii de acolo şi să trăiască în comunitate cu totul de obşte. Aceştia erau Else Decker cu copiii ei Hein, Jakob, Benjamin, Eva şi Sara Maria Schmidt cu fiica ei Maria, Liesl Knels cu fii ei Abraham, Johannes şi Maria Isak. S-au alăturat lui Josef Mueller şi lui Christian Hofer şi au ajuns cu toţii pe 2 august 1783 în Wirschinka²⁴⁴.

240 Cartea mică de istorie, pag. 360 şi registrul bisericii.
241 Cartea mică de istorie, pag. 360 şi în continuare.
242 Cartea mică de istorie, pag. 364. Povestirea este credibilă pentru că împăratului Iosif al II-lea îi plăcea să vorbească cu supuşii săi şi era mereu foarte dornic de a cunoaşte lucrurile.
243 Raportul a fost tipărit pentru prima dată în foaia bisericii menoniţilor, anul 1876, ediţia din 6 iunie până la 11 noiembrie, în dimensiunea de 18 pagini format A5. Abraham Driessen din biserica menonită Blumengart din zona Mării Negre a făcut o copie după original pe 12 ianuarie 1872, deci doi ani înainte de plecarea fraţilor hutteriţi din Rusia; cuprinde 81 de pagini format A5 scris de mână. Textul se îndepărtează de cel al foii bisericii menonite pentru că s-a dorit un stil uşor de înţeles pentru cititor. Originalul ar trebui acum să fie la familia Waldner în comunitatea fierarilor Bon Homme din South Dakota.
244 Cartea mică de istorie, pag. 369.