Astfel s-a stins ultima biserică a fraţilor hutteriţi din Transilvania. Primele zile în Țara Românească. Cronica fraților hutteriți (401)

Prima noapte în Valahia (Ţara Românească) au petrecut-o botezătorii în pădure, şi-au uscat hainele şi s-au odihnit după eforturile intense.
Era suficientă apă, dar prea puţine alimente.
Aşa că fiecare a primit doar o bucăţică de carne şi un pic de mămăligă.
A doua zi au găsit un han în Valea Doftanei de unde au putut cumpăra făină de mei, lapte şi chiar vin.
După câteva zile convoiul a ajuns în localitatea Câmpina pe şoseaua Braşov-Predeal-Bucureşti.
Aici au aşteptat mai întâi să sosească căruţele şi bagajele lor.
În total făcuse convoiul botezatorilor nu mai puţin de 150 km pe jos în circa 14 zile, dintre care 90 km din Criţ până în Satulung şi 60 km la traversarea Carpaţilor.
Au ajuns fericiţi şi fără pagube până în Valahia (Ţara Românească).
Chiar şi o parte din bagaje, în special uneltele şi aparatele care le erau necesare, au putut fi duse cu ajutorul valahilor care treceau graniţa peste pasul Predeal în Valahia (Ţara Românească) şi acum le stăteau la dispoziţie celor din comunitate ca să construiască o gospodărie frăţească.
Erau 78 de persoane care au luat parte la memorabila traversare a Carpaţilor; în închisoarea din Sibiu respectiv Rupea rămăseseră: Matthias Hofer, închis din 1757, Christina (26) şi Elisabeth (28) Strauss, precum şi Anne Ehgarter (28), care erau în închisoare din 1759; apoi Martin Glanzer (48), Maria Glanzer (42) cu fiul lor Christian (20), Barbara Glanzer (25), Margarethe Glanzer (41) şi Aenne Wipf (42) cu fiica ei Grete (13), toţi în închisoare din octombrie 1767.
În total rămăseseră deci 11 fraţi în Transilvania în închisoare.

Pe 19 aprilie 1768 a născut Barbara Glanzer în închisoarea din Sibiu o fiică Susanne, astfel încât numărul membrilor comunităţii lăsaţi în urmă s-a ridicat la 12192.
Prima grijă a comunităţii erau acum cei lăsaţi în urmă, acum că ajunseseră fericiţi în Câmpina în Valahia (Ţara Românească).
De aceea i-au trimis pe Paul şi Veit Glanzer înapoi în Transilvania împreună cu valahii care treceau graniţa şi care le aduseseră căruţele cu bagajele, ca să se intereseze ce se întâmplase cu aceştia şi ca să îi viziteze pe cei captivi din închisoarea din Sibiu.
I-au găsit pe Martin, Maria, Barbara şi Margarete Glanzer cu Christian şi Grete Wipf încă în închisoarea din Rupea, de unde însă au fost duşi de asemenea după opt săptămâni în Sibiu şi închişi în primărie.
Au reuşit să vorbească în secret cu prinşii şi să îi înştiinţeze despre fuga reuşită, dar au trebuit să îi lase în urmă.
Din Sibiu Paul şi Veit Glanzer au mers în Vinţu de Jos, dar foştii botezători care locuiau acolo se resemnaseră cu noile condiţii în „noua colonie germană“ a lui Pater Delpini şi nu arătau nicio dorinţă de a păstra contactul cu ei.
Chiar şi copiii adulţi ai lui Kuhr nu au vrut să îşi urmeze tatăl.
Cei doi copii mai mici, Andreas (14) şi Grete (11) au fost însă reţinuţi de fraţii lor mai mari şi au venit de-abia în anul 1782 la tatăl lor în Wirschinka.
Numai Elias Wipf sen., care a fost o perioadă cu Jakob Stutz în Cluj în închisoare şi apoi se convertise s-a alăturat lui Paul şi Veit Glanzer, când aceştia s-au întors în Valahia (Ţara Românească) prin Braşov şi peste munte, dar a părăsit comunitatea în curând şi s-a întors în Vinţu de Jos193.
Astfel s-a stins ultima biserică a fraţilor hutteriţi din Transilvania.
A fost meritul lui Josef Kuhr, că a găsit la timp înlocuitori din transmigranţii din Carintia şi a condus noua biserică în libertate peste Carpaţi în Valahia (Ţara Românească).
De aceea trebuie să fim mereu conştienţi de faptul că fraţii hutteriţi din Carintia nu au fost în nici un caz simplii continuatori ai lanţului de „colonii habanice”.
Comunitatea de bunuri murise în bisericile din Ungaria Superioară şi Vinţu de Jos de generaţii.
Ceea ce au reuşit să facă fraţii din Carintia sub conducerea lui Hans Kleinsasser şi cu colonia „hutteriţilor“ din Canada şi în vestul SUA ca urmare a consilierii lui Josef Kuhr, a fost un început cu totul nou.
Originea exactă a celor de astăzi nu se găseşte nici în Moravia, nici in Vinţu şi nici măcar în Tirol, cum citim mereu, ci în prima gospodărie de fraţi a celor din Carintia în Valahia (Ţara Românească).

192 Registrul bisericii fraţilor hutteriţi.
193 Cartea mică de istorie, pag. 304.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: