Extraordinare evadare din Transilvania a grupului de 77 de credincioși hutteriți. Fuga. Întemnițarea la Rupea a unor frați din Stein. Trecerea Oltului. De la Criț la Măieruș, 5 zile. Octombrie 1767. Cronica fraților hutteriți (398)

Plecarea din Criţ a avut loc pe 3 octombrie 1767 la ora zece dimineaţa.
Convoiul emigranţilor a mărşăluit din Criţ prin Bumbeşti până la Fişer. Într-o mică vale au făcut un popas, au mâncat şi s-au odihnit. Apoi au mers prin Rupea şi au ajuns la râul Olt la revărsatul zorilor.
pribegi
(imagine din care s-a inspirat autorul monumentului pribegilor din Berlin).


       Pentru că nu aveau paşapoarte nu au putut să traverseze podul din Hoghiz şi au mers astfel o bucată de drum în susul râului până la o pădure pe care Waldner o numeşte Fraetum în cronica sa. Aici au tăbărât şi au trimis căruţa cu cai cu doi fraţi în Dacia (Stein) ca să ia pe fraţii de acolo, familiile Glanzer şi Hofer. În timp ce o parte din familiile Glanzer şi Hofer au fost aduşi cu căruţa la Olt, Aenne Wipf, Martin şi Paul Glanzer cu tânăra sa soţie Barbara, văduva lui Christian Glanzer, Maria, cu fiul ei Christian, care pe atunci avea 20 de ani, Margarete Glanzer şi tânăra Grete Wipf, cea mai mare fiică a Annei Wipf, au rămas încă în casă şi vroiau să îi urmeze mai spre seară. Dregătorii din Dacia (Stein) au observat plecarea căruţei şi, spre deosebire de sătenii din Criţ, au adunat o ceată de ţărani şi i-au închis pe cei ce rămăseseră în urmă. Peste noapte au fost puşi sub pază în temniţa din biserica fortificată şi a doua zi au fost duşi în Rupea. Doar Paul Glanzer a putut să scape. Şi-a lăsat soţia în urmă şi s-a grăbit să ajungă la fraţii care îi aşteptau ca să le povestească ce se întâmplase.               Comunitatea a fost foarte tulburată dar pentru că nu puteau întreprinde nimic, s-au hotărât să îi lase pe cei lăsaţi în urmă în grija şi protecţia lui Dumnezeu şi să mergă mai departe181. Era nevoie însă mai întâi să fie găsită o posibilitate de a traversa Oltul, căci peste podul din Hoghiz182 nu erau lăsaţi fără paşaport. Kuhr a aflat că în susul râului, la Bogata Olteană era un vad prin care se putea traversa râul, atunci când era apă puţină, chiar şi cu căruţa. A găsit un valah care a reuşit să treacă cu un car cu boi, atunci când râul a fost şi mai scăzut în următoarele trei zile, atât bagajele cît şi cele două căruţe ale convoiului peste Olt şi a făcut rost şi de un şlep cu care au putut oamenii să traverseze râul. Aşa au reuşit la 7 octombrie 1767 să treacă râul, primul mare obstacol din această călătorie. În noaptea următoare au traversat pe jos munţii Baraolt care erau joşi, dar împăduriţi şi au ajuns în Măieruş în Ţara Bârsei183.

181 Cartea mică de istorie, ibidem, pag. 298-300.
182 Podurile peste Olt duceau pe teritoriul graniţei militare stabilite aici în 1764.
183 Cartea mică de istorie, pag. 301. Waldner numeşte muntele Baraolt „pădurea Braşovului“ şi Ţara Bârsei „câmpia Braşovului“.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s