”Răspunsul fraţilor a fost: „Omul trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni, este poruncit în Cuvântul Domnului ca oaspeţii şi străinii să fie găzduiţi.”” Cronica fraților hutteriți (391)

Când botezătorii din Vinţu au fugit în Criţ, Pater Delpini nu a mobilizat doar guberniul, care a emis diverse porunci, ca cei din Vinţu să fie prinşi din nou155, ci şi comandamentul general al Transilvaniei şi pe comandantul acestuia, seniorul von Siskovics.
Aceasta l-a determinat pe preşedintele consiliului de război al curţii, mareşalul conte Daun să îi ceară un raport baronului Siskovics156; generalul-locotenent baronul Siskovics a trimis acest raport pe 8 martie 1766. În mod clar nu prea familiarizat cu relaţiile religioase din Transilvania, i-a scris contelui Daun în raport că secta rebotezătorilor fusese „introdusă” în Transilvania deja din 1622 de către principele Gabor Bethlen şi aşezată în Vinţu pe Mureş.
Deşi li se interzisese să se răspândească aici, s-au întins totuşi în Scaunele săseşti Mediaş şi Rupea157. În Vinţu se găseau 19 familii, dintre care doar 4 făceau parte dintre cei cărora li s-au acordat privilegiile din vremea sa (1622). Dintre aceşia erau şapte familii husite care veniseră de puţină vreme acolo, în total 84 de persoane. În Scaunul Rupea se găseau 21, în Scaunul Mediaş 10 persoane158. Această sectă a fost lăsată în pace până ce maiestatea sa imperială-regală apostolică „a binevoit să orânduiască prin marea-i milostenie ca timp de şase săptămâni fie părăsesc ţara, fie mărturisesc o religie” la 30 august 1763. În anul 1764 însă, maiestatea imperială-regală şi apostolică a binevoit să poruncească la 20 iulie, să nu fie izgoniţi imediat ci să fie toleraţi şi le-a trimis un „iezuit” ca misionar care se străduieşte acum să îi îndrume spre adevărata credinţă. Deşi misionarul se găsea deja de un an printre rebotezători sub conducerea domnului baron şi a episcopului Bajtay, nu a putut converti decât 10 persoane, toţi ceilalţi se găseau încă în secta „de dinainte”159.

După ce episcopul baronul Bajtay a comunicat guvernului că fuga familiilor rebotezătoare în Criţ este în principal rezultatul acţiunilor propagandiste a doi discipoli deosebit de activi (este vorba despre Josef Kuhr şi Johann Stahl), guvernul a dispus ca celor doi să li se dea timp de gândire de trei luni de zile iar apoi să fie izgoniţi din toate ţările monarhiei160. Conform unui act al magistraturii, rebotezătorii care fugiseră din Vinţu în Criţ precum şi cei din Carintia trebuiau să ştie că se confruntă cu expatrierea, astfel încât rebotezătorii refugiaţi ocazional în ţară să iasă la iveală. De aceea, la 3 iulie 1766 Andreas von Hadik, preşedintele guberniului, a emis o poruncă foarte dură, ca toţi rebotezătorii care nu erau găsiţi în Vinţu de Jos să fie arestaţi imediat161.
Cauza pentru acest zvon şi porunca guberniului erau încercările noi şi repetate de fugă din Vinţu de Jos. Pater Delpini îi prinsese din nou în februarie 1766 pe cei din Vinţu care fugiseră în Criţ cu ajutorul magistraturii din Sibiu şi a dispus să fie aduşi înapoi. Guberniul dispusese ca fraţilor din Criţ să li se citească o poruncă foarte dură de către judecătorul satului conform căreia biserica din Criţ nu trebuia să mai aibă nimic în comun cu botezatorii din Vinţu, nici cu cărţi şi nici cu celelalte lucruri. De asemenea le era strict interzis să acorde adăpost vreunei persoane din Vinţu de Jos. Răspunsul fraţilor a fost: „Omul trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni, este poruncit în Cuvântul Domnului ca oaspeţii şi străinii să fie găzduiţi.”162

155 W. Schmidt, pag. 158 şi următoarea.
156 Copie a scrisorii în arhiva arhivei de război, actele consiliului de război al curţii din 26 decembrie 1765 (fără număr) .
157 În Scaunul Mediaş se găsea până la 13 octombrie 1765 doar familia Wurtzy, compusă din 7 persoane. În momentul raportului, familia se găsea deja în Criţ iar în Scaunul Mediaş nu se mai găsea niciun rebotezator.
158 Cifrele nu sunt în concordanţă cu realitatea, ci sunt ridicate de autorităţile locale în mod clar şi transmise comandantului general.
159 Copie a scrisorii printre actele consiliului de război al curţii.
160 Actele consiliului de stat 102/1766, compară şi H Klima, pag. 131 şi următoarea, de asemenea W. Schmidt, anexa 21/pag.160; 71. Noul act al magistraturii 167/1766. Klima se bazează pe
161 H. Klima, pag. 132, şi actul magistraturii Sibiu 167/1766.
162 Cartea mică de istorie, pag. 250.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: