”Au recunoscut că…biserica lutherană nu umbla după adevărul Evangheliei şi nu au găsit-o aşa cum speraseră în patria lor, ci au aflat lucruri supărătoare şi revoltătoare şi tot felul de nedreptăţi, în special zgârcenia insaţiabilă a pastorilor…”. Cronica fraților hutteriți. (360)

4. Aderarea transmigranţilor din Carintia la comunitatea religioasă a fraţilor hutteriţi.

La mijlocul lui octombrie 1755 a sosit în Orăştie cel de-al 15-lea transport de transmigranţi din Carintia cu 245 de persoane<sup>60</sup> , în ziua următoare au fost duşi în Romos şi cazaţi în casele ţăranilor saşi şi valahi.
Aici au aflat că în afară de ei mai erau peste două mii de transmigranţi care de trei ani aşteptau în zadar aşezarea lor ca ţărani, că majoritatea dintre ei îşi consumaseră mijloacele modeste şi acum erau siliţi să îşi câştige pâinea zilnică lucrând ca zilieri la saşi sau valahi; că numai bătrânii, bolnavii şi copiii orfani ai nenumăraţilor morţi primeau „de milă“ 4 creiţari ca bani de alimente pe care mai târziu totuşi trebuiau să îi plătească înapoi la vistierie, că lichidarea bunurilor în ţara lor era atât de mult tărăgănată încât până atunci nicio familie nu se putuse stabili; consilierul curţii Wankhel von Seeberg le risipise banii pe construcţia lipsită de sens a „retranşamentului“ din Sibiu; că după protestul transmigranţilor 12 „instigatori ai rebeliunii“ erau în lanţuri în Alba Iulia şi 6 în puşcăria din Sibiu; pe scurt, că nu prea erau perspective să fie în curând ţărani liberi la propriile gospodării.
Plini de teamă cu privire la viitor, câteva zile mai târziu au fost adunaţi ca să audă de la consilierul Orăştiei Michael Krafft şi de la parohul din Romos că împărăteasa dispune să fie duşi în Transilvania ca aici să se poată bucura de libertatea religioasă pe care au cerut-o în Carintia.

Pentru această „îndurare” Maiestatea Sa Imperială le cerea ca să depună un jurământ de credinţă. În schimbul acestui lucru urma să li se construiască case şi să li se dea ogoare, pajişti şi alte „lucruri necesare“<sup>61</sup>.
E aproape sigur că noi-veniţii, la fel ca masa transmiganţilor găsiţi acolo, după şocul venit în urma celor văzute şi auzite în Romos, îşi vedeau viitorul numai într-o „migrare în imperiu“ şi de aceea au refuzat să depună jurământul de credinţă care i-ar fi obligat la o stabilire „de bună-voie“ în Transilvania.
Obişnuit să se apere cu citate biblice, Matthias Hofer, în vârstă de 24 de ani, robul foarte versat în Biblie din St. Peter de Spittal a devenit purtătorul lor de cuvânt şi a răspuns consilierului din Alba Iulia şi parohului din Romos cu cuvintele biblice din Matei 5, versetele 33-37
„ Aţi mai auzit iarăş că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.“ Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu“; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.”
şi Iacov 5, versetul 12.
”Mai pe sus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pămînt, nici cu vreun altfel de jurămînt. Ci „da“ al vostru să fie „da“; şi „nu“ să fie „nu“, ca să nu cădeţi supt judecată.”
Consilierul i-a răspuns mânios:
„Ştii să citeşti bine, dar nu înţelegi! De ce nu ai citit şi Romani, capitolul 13, versetul 2:
“Cine se împotriveşte autorităţii, acela se opune orânduirii lăsate de Dumnezeu!“

   Dar cei din Carintia nu s-au lăsat impresionaţi.
Hristos Însuşi a poruncit să nu facă jurăminte şi apostolul Iacov a întărit această poruncă, deci acest lucru era valabil.
Autoritatea însă, care cerea ceva împotriva poruncii lui Hristos comitea nedreptate şi pierdea astfel pretenţia de a fi „orânduirea lui Dumnezeu“; de aceea nu trebuia să fie ascultată.
Aici se pune întrebarea dacă transmigranţii din Carintia respectau deja principiile de credinţă ale hutteriţilor mai dinainte să fie aduşi în Transilvania.
Profesorul Johann Loserth care în jurul anului 1923 a vrut să publice „Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi“ a presupus acest lucru, şi la fel şi Ernst Nowotny care prin Loserth auzise în Graz de „Lucrurile memorabile“ ale lui Johannes Waldner, căpetenie a bisericii Wirschinka din Ucraina<sup>62</sup>.
Astăzi acest lucru poate fi negat cu toată certitudinea. Johannes Waldner însuşi scrie cu privire la asta:
„În ceea ce îi priveşte pe părinţii noştri, ale căror nume le-am notat aici sus, aceiaşi, care chiar dacă au mărturisit confesiunea neschimbată augsburgică, nu s-au lăsat niciodată siliţi să jure, lucru care era împotriva Evangheliei clare.
Da, au recunoscut curând prin harul lui Dumnezeu că biserica lutherană nu umbla după adevărul Evangheliei şi nu au găsit-o aşa cum speraseră în patria lor, ci au aflat lucruri supărătoare şi revoltătoare şi tot felul de nedreptăţi, în special zgârcenia insaţiabilă a pastorilor şi în plus blesteme, certuri, jurăminte, minciuni şi înşelăciuni, curvie, adulter, beţie şi alte astfel de păcate care toate sunt împotriva Evangheliei“<sup>63</sup>.
Descurjaţi şi nemulţumiţi, dezamăgiţi de situaţia între „lutherani“, au mers totuşi în timpul acestei ierni la biserica lutherană şi au permis ca pastorul evanghelist din Romos să le boteze copiii născuţi aici<sup>64</sup>.


</sup>
60 Pentru consemnarea numelor şi datelor tuturor deportaţilor vezi Arhiva de Stat a Austriei – Arhiva Naţiunii transilvănene-saşe, rola de microfilm 11/806-820.
61„Lucrurile memorabile“ a lui Johannes Waldner, căpetenie a bisericii Wirschinka din Ucraina în Cartea mică de istorie a fraţilor hutteriţi de A. j. F. Ziglschmid, ediţia 1947, pag. 271.
62 Ernst Nowotny, Die Transmigration ober und inneroesterreichischer Transmigranten nach Siebenbuergen im 18. Jahrhundert, („Transmigraţia transmigranţilor din Austria Superioară şi centrală în Transilvania în secolul al XVIII-lea“), Marburg 1931, pag. IV şi 70.
63 „Lucrurile memorabile“ a lui Johannes Waldner, pag. 271.
64 În Transilvania au venit pe lume şi au fost botezaţi: în 1755 in Romos: Andreas Glanzer, fiul lui Christian şi al Mariei; Maria Hofer, fiică a lui Johann şi a Annei; Barbara Kleinsasser, fiică a lui Hans şi a Barbarei; în 1756 în Romos: Barbara Waldner, fiică a lui Georg şi a Дnnei; în 1757 în Grosspold: Matthias Mueller, fiu al lui Josef şi al Elisabethei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: