Am citit pe nerăsuflate cartea fratelui Rădoi:
Prima dată dezmințirea:
Am găsit în carte un citat din intervențiile pe care le-am făcut pe blocul dânsului, de aici dar deasemenea am găsit și un text care nu-mi aparține deși în carte așa dă de înțeles (probabil textul e scris de Doru Radu).
Textul care îmi aparține este la pagina 258 și începe cu: ”O precizare…” până la pag. 259, se termină cu ”…fără să știe.”
Textul care NU îmi aparține deși începe cu ”Vestea Bună:….” este la pag 259, continuă cu ”Sunt total de-acord…” și se termină cu ”…mult rău în comunism.” de la pagina 260.
Probabil acest al doilea text e scris tot de Doru Radu.
Rog editorii cărții ca la viitoarele ediții să corecteze eroarea.
Câteva cuvinte despre carte.
Cartea e scrisă cu suflu, cu patos, cu durere.
Se simte în texte intensitatea nediminuată de timp și de distanțe a trăirilor unor suflete pentru care credința a fost scop al vieții, angajament total, dedicare 100%, suflete confruntate cu pasivismul de funcționari blazați ai conducătorilor lor religioși impuși.
Am citit pe blog postare cu postare, comentariu cu comentariu, la vremea când au apărut, dar cartea citită fluent, nu te lasă să adormi, te pătrunde cu reamintirea acelor emoții.
Probabil așa va fi și la judecată: o reamintire la nivelul de intensitate de la vremea când s-au întâmplat, fiecare emoție, fiecare păcat, fiecare virtute. Doar că judecata se va face cu prezentarea atât a lucrurilor ce oamenii le-au văzut, cât și a lucrurilor ascunse, a gândurilor și intențiilor inimii.
Parțial, deconspirarea este tot o astfel de judecată, blogul lui Mitrofan, al lui Croitoru, cartea fratelui Rădoi, alte mărturii par că fac o judecată ”înainte de vreme„ dar doar par. Conform Cuvântului lui Dumnezeu cei credincioși vor învia primii, vor fi răpiți primii, nu vor trece pe la judecată, pentru că și-au trimis păcatele înainte.
”…ale altora vin pe urmă!”
Judecata începe de la casa lui Dumnezeu tocmai prin astfel de analize prin care ”un popor care nu este un popor”, ”cetatea cu puțini oameni în ea” face față asaltului unui împărat mare și puternic, iar un om înțelept, dar sărac scapă cetatea cu înțelepciunea lui.
Domnul Isus ne-a lăsat pilda lui Iuda, apostol ales de el, un drac.
L-a lăsat să fie contabil, l-a lăsat să fure constant din pungă, l-a răbdat 3 ani.
De ce oare?
Pentru că ne-a dat o pildă ca să călcăm pe urmele lui. Știa că vom avea nevoie de lecția pentru astfel de situații.
Ni s-a spus că va fi o vreme de apostazie, când oamenii falși, ”lupi în piei de oi” se vor preface în creștini, chiar că ”omul va avea de vrăjmași pe cei din casa lui”. Trăim acea vreme.
Pe de altă parte socotesc că această carte este redarea fidelă a unei grosolane „greșeli” a securității, din punctul lor de vedere.
A fost o lecție pentru ei, ca astfel de lucruri să nu se mai repete.
A fost ultima persecuție pe față.
De atunci până astăzi se persecută pe ascuns.
”Deplin conspirații” sunt repartizați uniform peste tot.
Nimic pe față, nu se mai ajunge acolo.
Cu mult timp înainte ei ca situația ”să degenereze” au ei grijă ca întrunirile să se facă doar în clădiri și clădirile să fie conduse piramidal de oamenii lor. Unde acest lucru nu se întâmplă, să se întâmple, iar dacă mai este vreun lider înconjurat de oareșicare grup ce-l prețuiește, să fie defăimat până rămâne mai singur, cu rudele eventual.
Se vede cu ochiul liber această procedură peste tot.
Arma cu care securiștii au câștigat această bătălie (grea pentru ei) a fost ZÂMBETUL.
Citez din carte:
”Eu i-am iubit pe aceștia tocmai pentru că M-AU CUCERIT prin îmbrățișarea lor, prin sărutul lor, prin zâmbetul lor.
(Probabil va urma.)
Vestea Bună 