Dumnezeu, prin creație își arată bunătatea în fiecare zi față de toți oamenii, și față de cei ascultători de El, și față de cei neascultători.
Hrana, clima, trupul de care ne bucurăm, oamenii din jur, pacea din țară, dar mai ales bucuria copilăriei fiecăruia sunt dovezi ale bunătății divine.
Apoi la maturitate începe omul să simtă dovezile asprimii lui Dumnezeu.
Fiecare om, pe măsură ce dă de bunătate sau de asprime are datoria să le recunoască, să le compare.
”Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu.” Romani 11:22
Dar aici intervin la mulți oameni frustrările și necredința, mai ales la dovezile asprimii.
De aceea trebuie omul, ca înainte de a da de asprimea maturității și bătrâneții, să dea răspunsul drept și cumpătat al oricărui cuget care a văzut în mod copleșitor bunătatea lui Dumnezeu: pocăința și credința. Pentru aceasta este necesară învățătura, încă de foarte mic, de prunc, să știe să mulțumească omul, ca apoi la maturitate, când lupta cugetului este tot mai grea, să se pocăiască conform Scripturilor.
”Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Romani 2:4
Această bunătate cere ca drept răspuns pocăința.
”Bunătatea Ta mă-ndeamnă grabnic să mă pocăiesc…”
După pocăință, chiar dacă vedem mai departe dovezile asprimii divine(boala, slăbiciunea, bătrânețea, moartea), nu deznădăjduim pentru că credința în înviere e mai puternică decât dezamăgirea dovezilor asprimii.
Analizarea bunătății și a asprimii lui Dumnezeu e necesară, scrie clar: uită-te!
Lupta cugetului, frământarea, răscolirea, întristarea care duce la pocăință vine și dintr-o analiză de sine, analiză al cărei rezultat va fi trist pentru fiecare: la dovezile bunătății am răspuns adesea cu dispreț și ignorare, ca niște copii rebeli față de un tată încontinuu darnic.
Dar până când oare?
Putem face această analizare privind creația, privind trupul nostru, dar cel mai bine privind istoria oamenilor din Vechiul Testament, ei au trăit pentru a ne fi profesori nouă. În textul din Romani (asprime față de cei ce au căzut) e vorba de cei din Vechiul Testament care au fost pedepsiți, și cum și sunt încă astăzi urmașii lor, toți evreii sunt împietriți încă.
sursa: Nicolae Moldoveanu, Cântările Harului, vol 7, nr 395
Doamne, Dumnezeul meu
Ea mi-e cea mai dulce pernă
De odihnă când mi-e greu
Ea mă scapă de povară
Când mi-e cugetu-apăsat
Şi mă uşurează iară
(:Ca să-alerg mai avântat:)
(:Bunătatea Ta:)
2. Bunătatea Ta mă-ndeamnă
Grabnic să mă pocăiesc
Ca să ştiu mai mult ce-nseamnă
Răul care-l săvârşesc
Ea mă-ndreaptă înspre cruce
Spre Isus cel răstignit
Să-nţeleg că El aduce
(:Pace-n duhul meu trudit:)
(:Bunătatea Ta:)3. Bunătatea Ta-mi găteşte
Un preadulce viitor
Căci ea zilnic se-nnoieşte
Şi când urc şi când cobor
Laudă şi închinare
Pentru bunătatea Ta
Îţi aduc cu înflăcărare
(:Doamne-acum şi-n veac aşa:)
(:Bunătatea Ta:)
Vestea Bună 