Titel, Daniela și acum Alex, sau despre inventatorii de Titeli

Respectatul blog Armonia Magazine mă anunță azi prin postarea ”povestea Anei” de o carte nouă: Alertă roșie.

Am citit primul episod și m-am enervat. Drept urmare vreau să vă enervez pozitiv și pe voi.

Cartea zice nici mai mult nici mai puțin că Anna, fată pocăită din Romania a fost violată de Alex, băiatul pastorului din satul ei.

Heeei! Am 177 de obiecții, vă dau câteva:
1. Ar trebui 2-3 martori care să confirme că personajele și întâmplările sunt reale.
2. Cunoașteți mulți copii de pastori care violează fete din biserică? După tonul cărții, tot al doilea copil de pastor din Romania are astfel de apucături. Pricepe cineva că asta e o calomniere de grup? Că e un atac la comunitate?
3. Chiar dacă cazul ar fi real, nu e reprezentativ și din acest motiv cartea trebuie refuzată.
4. Oricât ar fi de reală sau de dramatică povestea Annei, Alex nu există, iar dacă există, repet, vrem martori.
5. Dacă Alex există, atunci tragedia lui Alex și a tatălui său ar fi mai mare decât tragedia Anei.
6. Alex e personaj inventat. Cu ce scop?

etc. etc.
Despre Titel Maghiar, misionarul inventat a scris pastorul Ghiță Rițișan aici.
Despre Daniela, fata pocăită care doar prin curvie ”l-a cunoscut pe Domnul” a citit Alin la noi în adunare și eu am descris aici. (Am cercetat: și Daniela e inventată.)

Ghiță Rițișan în articolul său a făcut o ”profeție”:
Probabil că într-o formă sau alta Titel va fi reinventat!

Se pare că deja a fost: acum a apărut Anna și mai alex Alex, beizadeaua pocăită, personajul care va mai arunca o pată pe fața și așa șifonată a unei comunități.

Iată-l pe Alex din carte: ”Biserica noastră avea un pastor respectat de toți. Avea un băiat pe care-l chema Alex și care avea 19 ani. Toate fetele îl plăceau; nu mi-a venit să cred când m-a invitat la o întâlnire. Mama a vorbit cu pastorul și au fost amândoi de acord că era în regulă să mă duc la o primă întâlnire cu Alex. S-a hotărât că nu se cădea să fim singuri la prima noastră întâlnire, așa că Alex și-a rugat doi prieteni să vină și eu am invitat două prietene. Am hotărât să ne întâlnim într-o cafenea, unde puteam sta împreună, să povestim și să ne simțim bine. Alex a aranjat să vină după mine și după pritenele mele cu mașina lui. Când a ajuns la mine acasă, era atât de nostim, toți vecinii și jumătate din sat au venit să ne ureze de bine. I-am întâlnit pe prietenii lui la cafenea. Am petrecut o seară extraordinară, am râs și am povestit. Era un băiat fermecător și un adevărat gentleman. La ora 11 seara, am urcat în mașina lui ca să mă ducă acasă. Dintr-odată a virat în direcția opusă celei în care se afla casa mea. A condus pe un drum întunecat și ne-am oprit într-un loc părăsit, lângă goapa cu gunoi a unei fabrici vechi. A început să mi se facă frică și l-am întrebat ce căutăm noi acolo. Alex mi-a spus să tac din gură și m-a lovit. Inima îmi bătea cu putere și dinții au început să-mi clănțăne. Am simțit mâinile reci ca gheața ale fricii trăgându-se pe spatele meu. Eram virgină și nu avusesem niciun prieten până atunci. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost că-și dădea jos pantalonii și rupea hainele de pe mine, apoi am simțit o durere îngrozitoare sfâșiindu-mă, iar apoi totul s-a făcut negru.”
Problema este că un astfel de caracter nu există, copiii de pastori, 99% nu sunt așa. Alex este inventat și dacă nu e inventat, nu e reprezentativ, este o rarisimă excepție.
Dar după osanalele care i se ridică cărții, Alex va crea percepția negativă și s-ar putea ca această percepție să fie scopul inventatorilor lui Alex, noul Titel.

Închei cu concluziile lui Ghiță Rițișan:
Titel va fi un proiect de misiune inexistent, undeva prin India. Titel va fi un raport de misiune fals trimis din Irak. Titel va fi un film de misiune trucat despre pigmei. Poate Titel va fi o fântână undeva în Africa al cărei săpat costă mai mult decât mașina care îl sapă. Titel poate fi o biserică oriunde în lume a cărei construcție nu se mai termină niciodată, precum Sagrada Familia, dar care continuă să înghită bani. Impostorii știu că ne place să fim mințiți! Și vor încerca să ne mintă!
Mie însă nu-mi place să fiu mințit! De aceea voi pune întrebări. Voi cere rapoarte! Mă voi documenta! Oamenii lui Dumnezeu nu se vor supăra niciodată dacă sunt întrebați cu privire la viața lor, la trecutul lor, la slujirea lor, la familia lor, la finanțele lor. ”

Titelul reinventat este acum Alex, beizadeaua pastorului, …și cartea se vinde.

Înainte de a vorbi de tragedia Anei, la fel de mare e tragedia celor ce le place să fie mințiți, acelor ce nu verifică și nu analizează, a celor ce vor să creadă tot.

Citez iar din ce a scris Ghiță Rițișan: ”Cei care au urmărit evenimentele pe bloguri își aduc aminte cât de revoltați au fost fanii lui Titel când adevărul a fost relevat?! Cât de porniți erau împotriva celor care au descoperit impostura?! Ei îl doreau pe Titel înapoi! Ce era greșit în faptul că se rugau pentru Titel?

Sper că nu voi fi pus pe rug prin apelul meu la discernământ, iar dacă voi fi, cu drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s