Cronica fraților hutteriți (349) Primul apendice: contextul politic și economic

PRIMUL APENDICE

Contextul politic și economic

La începutul secolului al șaisprezecelea, în timp ce statele naționale apăreau în nordul și vestul Europei, Europa de sud-est se afla în mâinile turcilor otomani. După două secole de cucerire treptată, turcii încă încercau să pătrundă în vest, iar raidurile și războaiele lor au continuat să pună în pericol Europa centrală pentru încă două secole. Victoria lor de la Mohacs din 1526 a adăugat două treimi din Ungaria dominioanelor lor. În același an, Ferdinand, arhiduce ereditar al Austriei, a devenit rege peste Boemia, Moravia și ce mai rămăsese din Ungaria, revendicând aceste țări prin drept de succesiune, deși în mod tradițional coroana era electivă. Ca și membru al dinastiei Habsburgice, Ferdinand a fost ales împărat în 1556 pentru a-l înlocui pe fratele său Carol Quintul. Împărăția sa se întindea acum peste multitudinea de state vorbitoare de germană care formau imperiul. Habsburgi care s-au perindat succesiv au deținut aceleași pământuri și titluri, unii, ca Ferdinand, au devenit în mod simultan, arhiduce al Austriei, rege al Boemiei, rege al Ungariei și Împărat al Sfântului Imperiu de Națiune Germanică.

Mișcarea reformei asociată cu Martin Luther și direcționată împotriva bisericii romano-catolice și-a avut începutul în teritoriile germane în primul sfert al secolului al XVI-lea. S-a răspândit cu repeziciune pe cuprinsul și dincolo de imperiu, curând fragmentându-se în multe sub-diviziuni, din moment ce au apărut diverse interpretări ale Bibliei și ale creștinătății.

Puncte de vedere religioase aflate în conflict au dus în curând la confruntări armate. Între 1524 și 1525, Revolta țărănească a avut loc în Germania, țăranii apelând la justiția divină pentru a-și legitima cererile lor pentru mai multe drepturi. Frica s-a răspândit printre puterile guvernamentale că libertatea cugetării printre clasele de jos va duce la insurecție și anarhie. Mișcarea a fost condamnată și de lideri romano-catolici și de cei protestanți și a fost înăbușită cu cruzime.

În cadrul acestui context de neliniște socială la începutul anului 1525 s-a născut mișcarea anabaptistă la Zurich. În 1534, un grup anabaptist radical a preluat controlul asupra orașului Münster și a impus comunitatea obștească; aceasta a devenit renumită pentru excesele sale. Deși înăbușită cu asprime, această violență a avut ca și consecință groaza de și neîncrederea în anabaptiști, în special față de orice grup comunal, oricât de pașnic.

Trei organizații bisericești principale, luteranii, zwinglienii și calvinișii, se dezvoltaseră acum printre reformatori și acestea se ciondăneau des între ele, precum și cu orice alt grup mai radical. În multe locuri din Germania și Boemia, Moravia, Ungaria și statul alăturat al Transilvaniei, oamenii au trecut la protestantism. Împărații, cu excepția mai tolerantului Maximilian al II-lea, au rămas romano-catolici devotați și erau oricând dispuși să își epureze pământurile de oricine în afară de coreligionarii lor. Lupta a izbucnit între credințele diferite în Germania și a continuat până în 1555 când Pacea de la Augsburg a oferit fiecărui conducător dreptul de a alege credința pe care statul său o va urma.

În cele patru țări de la granițele estice ale imperiului, reforma a prins rădăcini adânci, combinată cu neatârnarea tradițională a nobilimii de a opune rezistență politicilor împăratului. Boemia și Moravia au fost adânc afectate de către învățăturile lui Jan Huss pentru o creștinătate mai biblică și prin apelul său la reformă religioasă. De timpuriu, Moravia a devenit un refugiu pentru credincioșii radicali care fugeau de intoleranță. Aici, în 1528, s-a născut mișcarea huterită. Deși au existat prigoane în țară în 1535 și din nou între 1545-1551, libertatea politică și religioasă a reprezentat o posibilitate după pentru decenii. Peste o sută de comunități huterite au înflorit în această perioadă, împrăștiate pe cuprinsul Moraviei și Slovaciei.

Împăratul Rudolf (a condus între 1576 și 1612) era hotărât să recapete controlul asupra posesiunilor sale estice și să le recatolicizeze. Eforturile sale au fost dublate de către Contrareformă, o inițiativă de mare succes de a revitaliza biserica romano-catolică și de a recâștiga terenul pierdut în favoarea protestanților. Vârful de lance al mișcării era reprezentat de iezuiți, un grup de oameni cunoscut sub numele de Societatea lui Isus, care s-au străduit cu multă dedicare, dar deseori dând dovadă de o cruzime extremă, pentru răspândi catolicismul în întreaga lume. Foarte pregătiți pentru această sarcină, ei au organizat educația și s-au opus la ceea ce ei considerau erezie, ajutând în cadrul interogratoriilor. Găsind orice metodă acceptabilă atâta timp cât scopul era atins, iezuiții erau văzuți ca vicleni și temuți agenți ai politicii imperiale.

Aproape de sfârșitul secolului, schimbări politice și vechi rivalități politice au rezultat în creșterea opresiunii și război, aruncând Moravia și ținuturile riverane în mizerie. O cauză principală a opresiunii economice a fost schimbarea operată în folosirea pământului din pricina expansiunii comerțului. În Europa de vest, cu orașele sale aflate în plină dezvoltare, cererea pentru produse agricole a crescut, iar prețurile au crescut și ele. În Europa de est, unde orașele erau puține, iar pământul reprezenta principala resursă, nobilii erau predispuși să profite de pe urma pieței bănoase. Moșiile și proprietățile care tocmai ce se întreținuseră singure până atunci, au trebuit să fie cultivate în mod intensiv cu culturi profitabile. În Boemia cel mai important produs era berea; în Ungaria, vinul. Unde a fost posibil, moșierii au preluat proprietăți țărănești și și-au mărit domeniul arabil aflat la dispoziția lor, dar nu puteau să crească cu ușurință numărul de lucrători al acestora. Prin urmare, ei au încercat să stoarcă muncă suplimentară de la țărănimea deja existentă, pe care o exploatau într-un mod și mai inuman. În vremea când controlul moșieresc asupra țărănimii se apropia de sfârșit în Europa de vest, țăranii ce erau odată cât de cât liberi au fost reduși la iobăgie, legați prin lege de pământ și oprimați cu necesitatea de a presta din ce în ce mai grele servicii și clacă.

Din pricina acestei țărănimi aservite au izbucnit lungi și îngrozitoare războaie în timp ce conducătorii politici își urmăreau scopurile lor ireconciliabile. Determinarea habsburgilor de a-și restabili controlul asupra provinciilor estice a avut drept consecință Războaiele cu turcii dintre 1593 și 1606 și rebeliunea lui Bocskay dintre 1604 și 1605, atunci când nobilii maghiari s-au aliat cu turcii împotriva împăratului. În 1618, lupta devastatoare din cadrul Războiului de 30 de ani a început. În primă instanță, împăratul s-a bucurat de un însemnat succes împotriva nobililor rebeli care au ales un rege calvin în Boemia drept sfidare pentru revendicările imperiale. Succesul unui conducător, totuși, a provocat o contra-alianță a altora pentru a ține în șah puterea crescândă a acestuia. Alianțele erau schimbătoare, romano-catolici care se alăturau protestanților pentru a se opune altor romano-catolici și protestanți îndreptați împotriva altor protestanți, într-o luptă pentru putere care a durat treizeci de ani care păreau să nu se mai sfârșească.

Șase armate, germană, daneză, suedeză, boemă, spaniolă și franceză au mărșăluit și s-au luptat pe cuprinsul Europei. Soldații și liderii lor erau în mare parte mercenari, care luptau pentru oricare parte atâta timp cât erau plătiți și care se așteptau să trăiască de pe urma ținutului în care își purtau campania. Încartiruiți la localnici, jefuiau, violau și ucideau după cum pofteau, deseori dând foc caselor. Țărani disperați recurgeau la banditism.

Războiul de treizeci de ani s-a sfărșit în 1648, dar cu greu a exista un interval de pace în Europa de est unde Polonia, Suedia, Brandenburg, Danemarca – și chiar și Transilvania în 1657 – se luptau pentru a-și extinde teritoriul sau influența. Puterea habsburgă se confrunta ba de răzmerițe ale nobilimii maghiare pornite în apărarea libertăților tradiționale, ba cu împunsăturile turcilor în Europa centrală. Doar la sfârșitul secolului, după ce turcii au asediat Viena pentru a doua oară, au putut forțele lui Leopold I și ale aliații lui să respingă dușmanul atât de decisiv, că în 1699 la încheierea Tratatului de la Karlowitz, Austria a intrat în posesia Ungariei și Transilvaniei. Transilvania se aflase sub suzeranitate otomană pentru mai mult de un secol și jumătate, iar aici a existat o toleranță accentuată pentru toate credințele. Curând după înfrângerea turcilor din 1683, Dieta transilvăneană a negociat cu Leopold I și a acceptat suzeranitatea acestuia. Dieta a insistat ca împăratul să afirme o anumită toleranță religioasă, dar doar două religii erau acum permise: Romano-catolică și Luterană. După 1700, presiunea venind dinspre o putere imperială centralizată a devenit din ce în ce mai eficientă, în timp ce iezuiții erau perspicace în eradicarea oricărui grup religios nealiniat. Între 1759 și 1767, prigoana nemiloasă a suprimat cele câteva comunități huterite care au mai rămas în Ungaria și a redus pe acelea din Transilvania la doar o mână de oameni care au refuzat să renunțe. Huteriții, prin urmare, au devenit iarăși o umbră a ceea ce au fost cândva, un grup de oameni aflat tot timpul în mișcare, migrând și suferind foarte mult în Țara Românească, apoi în Ucraina, și – pentru a ne întregi istorisirea noastră – în anii 70 ai secolului al XIX-lea, în America de Nord.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: