Anul 1663 (8) Căderea Neuhäuselului. ”Întreaga țară a fost redusă la cenușă” Cronica fraților hutteriți (344)

La patru în după-amiaza zilei de 26 septembrie, cetatea de la Neuhäusel s-a predat în baza condițiilor aprobate de către turci, care le-au permis apărătorilor să se retragă la fortăreața Komárno1 însoțiți de un convoi de o mie de ieniceri și un puternic detașament de cavalerie. Printre aceia care s-au retras erau și 2472 de germani care erau teferi și bine echipați, luând cu ei patru piese de artilerie și bagajul lor, absolut tot ce aveau, precum și un număr însemnat dintre cei bolnavi și răniți.

În cetate, însă, au lăsat în urmă treizeci de mii de gloanțe făcute din cositor și plumb de fereastră, 3556 kilograme de praf de pușcă și peste șaizeci din cele mai bune piese de artilierie ale lor, șapte sute de butoaie de făină, trei sute de butoaie de vin și o sută de baloți de pânză pentru îmbrăcăminte.2

Destul de mulți maghiari au rămas în cetate când li s-a oferit leafă pentru a lupta pentru turci, dar aceștia au fost mai târziu trimiși în Turcia ca și oameni în care nu se putea avea încredere în întregime. Conform relatărilor creștinilor, asediul de la Neuhäusel a luat viețile a douăsprezece mii de oameni, dar turcii nu admiteau mai mult de câteva mii.

Un asemenea rezultat al acestui asediu de șapte săptămâni al Neuhäuselului a făcut întreaga Europă și Asie să stea cu sufletul la gură, pentru că însemna că altă însemnată redută a căzut din cadrul fortificațiilor creștinătății.

În primul lor atac surpriză în Moravia, turcii au trecut râul Waag și Morava și au efectuat un raid asupra Nikolsburgului, Rabsensburgului, Gödingului, Brünnului, Ungarisch Ostraului, Holleschaului și în alte locuri pe o rază de cinci kilometri de la Olmütz.

Întreaga țară a redusă la cenușă; toți care aveau peste patruzeci de ani au fost strangulați. Multe femei tinere au fost luate și duse, câte una pe calul fiecărui ostaș; copilașii erau puși în saci zdrențuroși și azvârliți după șele ca un bagaj. În acest fel, douăsprezece mii de oameni ori și-au pierdut viețile ori libertatea, care de fapt însemna același lucru.

Codrii și munții au fost cercetați, și săracii oameni care se ascundeau acolo s-au aflat prea puțin în siguranță, dușmanul folosind trădători ca și ghizi și interpreți pentru a-i înșela și băga în capcană pe aceia care se ascundeau vorbind în germană, boemă, maghiară sau slovacă.

Trecătorile nu prezentau vreo dificultate pentru invadatori. Trădătorii menționați mai sus le-au arătat orice gaură de șarpe, toate podurile și drumurile lăturalnice. Dacă vreun tătar era prins, nu putea fi convins să spună un cuvințel – făceau pe proștii și mai degrabă erau omorâți decât să furnizeze vreo informație. Foarte rar însă se lăsau prinși, preferând să se arunce în apă ca să se înece.

Majoritatea lor purtau cremene și amnare și tot felul de materiale pentru dat foc pentru a pune foc rapid cătunelor și satelor.

Își mânau prizonierii ca o turmă de vite. Nimeni nu era îndeajuns de îndrăzneț să salveze săracii și suferinzii prizonieri creștini, deși asta se putea face ușor cu câteva mii de călăreți. Erau doar vreo patru mii dintre ucigașii brutali, dezbrăcați și aceștia erau înarmați ușor. Niciunul într-o sută n-avea pistol; de fapt, doar ici-colo mai avea câte unul vreo micuță spadă ruginită, suliță sau poate vreo săgeată. Cât de ușor ar fi fost învinși ne arată faptul că lângă Drösing douăzeci de țărani înarmați până în dinți au pus pe fugă cinci sute dintre ei, și optzeci au fost uciși.

1 Komárno, la confluența râului Vah cu Dunărea.

2 Theatrum Europaeum, IX, 956: „. . . cam 700 de butoaie de făină, 300 de butoaie de vin, 100 de baloturi de material pentru îmbrăcăminte, 3556 de praf de pușcă și între 60 și 70 piese de artilerie de cea mai bună calitate”; de asemenea vezi Beck, 513.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: