Anul 1661. Cronica fraților hutteriți (333)

1661

În anul 1661, o cometă cu o coadă de abia vizibilă și ascuțită deasupra a putut fi văzută de pe 23 ianuarie până pe 10 februarie, mișcându-se înaintea Luceafărului.1 A fost văzută în fiecare zi la Sabatisch de la patru dimineața până în zori de zi.

Pe 13 martie, fratele Johannes Milder a fost investit în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor la Sabatisch.

În aceeași zi, doi frați au fost aleși pentru serviciul Cuvântului și au fost încadrați într-o perioadă de testare; aceștia erau Hansel Esdras, un funcționar născut în Moravia și Andreas Kuen, un producător de cuțite născut în Ungaria.

Pe 6 mai, șaisprezece mii de oșteni nemți din armata imperială au avansat peste Carpații Mici în Ungaria. Ei ne-au costat mult în pâine, vin, bere, sare, ovăz și peșcheșuri pentru gărzile de corp.

Pe 29 mai, două regimente de dragoni au traversat Carpații Mici, urmând trupele menționate înainte. Din nou, biserica a suferit. Pe 7 iunie, încă o armată de câteva mii de oșteni imperiali nemți au mărșăluit peste Carpații Mici în Ungaria, din nou costând biserica cantități mari de tot de bere, vin, pâine, ovăz și mâncare gătită. În plus mai era și costul mâncării deosebite consumată de către ofițerii care se mutaseră în comunitatea noastră. Aceste contingente au costat comunitatea noastră de la Sabatisch șaptezeci și opt de guldeni în bani peșin doar pentru gărzile de corp; contribuția reprezentată de cuțite se ridica la încă șaptezeci de guldeni, nenumărând vesela și alte bunuri.

În iulie, un pașă turc a condus o mare armată în Transilvania și ei au tăbărât pe câmpurile fraților la Vințu de Jos, nu departe de casele noastre. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, oamenii noștri au fugit în cetate, luând majoritatea bunurilor lor cu ei. Unii dintre frații noștri se aflau tot în curte cu trei căruțe când a sosit dușmanul, dar Dumnezeu Preamărețul a făcut posibil ca ei să ducă cele trei căruțe încărcate pe pod și în felul acesta au blocat potențiala urmărire a dușmanului. În timp ce turcii deșeuau animalele și împingeau căruțele pline în râul Mureș, frații noștri au reușit să se facă nevăzuți. Între timp, comunității noastre care tocmai ce fusese reconstruită i s-a pus foc în câteva locuri; nu doar casa, grajdul și hambarul au ars, ci și prețioasele grâne. Aproape toate grânele fuseseră secerate și o bună parte (cam patru sute de snopi) au fost duși de pe câmp peste pârâu în cetate. Frații nu au vrut să riște să le aducă la noi și au sperat că se va afla în siguranță acolo. Dar toată a fost arsă și distrusă, nu doar pe câmpuri, ci peste tot. Nici măcar un snop de grâu nu a mai rămas.

În timpul acestui raid un frate a fost ucis și alți doi au fost luați prizonieri. Unul, totuși, și-a recăpătat libertatea și s-a întors la comunitatea-biserică. Astfel că prin ajutorul lui Dumnezeu, nu mai mult de un suflet a fost dus. Lăudat să fie Dumnezeu în toată veșnicia că în ciuda a tot, el ne-a oferit o asemenea protecție. Dar oamenii noștri au trebuit să rămână în cetate, nenorociți în grija și sărăcia lor. O epidemie a izbucnit și cei mai buni din meșteșugarii noștri au murit. În total, am pierdut 150 de oameni în această perioadă.

În octombrie anul acesta, forțele turcești s-au retras și s-au întors acasă, provocând pagube însemnate pe oriunde treceau. Ei au descoperit animalele pe care încă le mai aveam – vaci și oi – și le-au furat chiar din proximitatea cetății. Astfel că oamenii noștri și-au pierdut toate animalele și am rămas cu nimic. În acea toamnă, ei nu au putut să planteze sau să are, ci au trebuit să stea în cetate. Am putea să ne jelim referitor la această nenorocire, dar totuși ar trebui de fapt să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că i-a ținut pe oamenii noștri împreună; nimeni nu a fost luat și dus.

Pe 31 octombrie, altă trupă de o mie de oșteni imperiali germani, regimentul Götz, a trecut Carpații Mici dinspre Ungaria și s-au îndreptat spre Skalitz și apoi înspre Moravia și Silezia. Iarăși, biserica a trebuit să suporte costul exorbitant al proviziilor și alte lucruri.

Pe 31 decembrie, generalul Spurk, care mărșăluise în Ungaria cu o armată de trei mii de voinici, s-a întors și a trecut Carpații Mici cu o trupă mică și nenorocită de 180 de oameni. Mulți ostași înghețaseră în zăpadă și au murit într-un hal fără de hal. Și din nou, biserica nu a putut să se eschiveze de costul proviziilor.

Astfel că în acest an 1661, care a adus bisericii multă frică și neliniște, s-a încheiat în mâhnire. Și totuși, Preamărețul Dumnezeu nu ne-a lăsat și ne-a protejat. Doar a lui să fie toată cinstea și gloria.

1 Beck, 498; Theatrum Europaeum, IX, 319.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s