Scrisoarea către bisericile din Vințu de Jos și Sarospatak (7, ultima parte) Cronica fraților hutteriți (324)

Mai ușor este ca cerurile și pământul să moară decât ca o literă sau o iotă din Cuvântul lui Dumnezeu să nu se împlinească.

În continuare, vreau să menționez că am auzit deja de câteva ori, și prin viu grai și am văzut și în scris, că unii provoacă supărări nefolositoare acelora care cu multă greutate și supărare au plecat de la noi pentru a vi se alătura vouă, din supunere plecând din comunitatea de aici [de la Sabatisch] și de la prietenii și rudele lor, doar pentru a fi numiți „prospături” de către unii care n-au frică de Dumnezeu. Ce e și mai rău e că unii chiar le spun, „Dacă ai fi valorat ceva, nu ai fi venit aici; nu ai fi fost niciodată trimis aici.” Cum poate fi bine și corect să provoci și mai multă amărăciune acelora care deja se amărăsc! Și nici nu există un pic de adevăr în remarcile acestea. Ne răscolește și așa foarte mult că ne despărțim de oamenii noștri, și în afară de asta, am putea să îi folosim foarte bine și noi. Această modalitate de a vorbi trebuie să înceteze, dar dacă totuși se întâmplă trebuie sancționată ca atare. Dacă aceia vizați ar avea vreun gram de frică de Dumnezeu în ei și s-ar gândi la cuvintele Domnului că la Ziua Judecății oamenii trebuie să dea socoteală pentru fiecare cuvânt aiurea pe care l-au rostit, ei și-ar ține limba mai în frâu. Ei trebuie să se gândească cu atenție la învățătura Domnului Isus Hristos: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel.” Iar Tobit își învață fiul: „Nu faceți nimănui ceea ce vouă înșivă nu v-ar plăcea să vă fie făcut.” Acuma, din moment ce chiar și cei virtuoși sunt greu de mântuit, după cum Hristos predică, calea este atât de îngustă că puțini o găsesc, avem toate motivele să fim grijulii și să ne protejăm unul pe altul și fiecare credincios este responsabil ca să rămână ferm până la moarte. De aceea scriu această rugăminte și mustrare vouă care aparțineți bisericii lui Dumnezeu – pentru a-i alina pe cei cu inima curată și sinceră și să îi avertizez pe aceia care sunt îngreunați de asemenea tentații și erori. Scriu cu dragoste și încredere, pentru că singura mea dorință este ca cu toții să ajungem la aceeași destinație în pace și bucurie. Ceea ce spun este că nu e nicio diferență între ceea ce predăm noi aici [la Sabatisch] prin instruiri și mustrări, pentru a ne ajuta să ne îmbunătățim și să mergem înainte pe calea spre beatitudine veșnică, din moment ce slaba noastră natură umană încă ne stânjenește pe noi săracele făpturi cât timp ne aflăm în acest cadru terestru.

Din pricina oficiului și a slujbei mele, am vrut să vă scriu acestea cu propria mea mână, dragi frați și surori, care sunteți încredințați mie și sunteți cei mai de preț inimii mele. Scriu cu speranța încrezătoare și cu pofta inimii mele că dacă cumva nu ne vom mai vedea față în față pe acest Pământ, putem să facem acest lucru în bucuria veșnică din patria noastră cerească ce ne-a fost promisă, în prezența tuturor sufletelor sfinte și credincioase care au adormit în Domnul de demult și care au trăit înaintea noastră. Aceasta ne-o doresc din partea lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Amin.

Cu această scrisoare vă dau binețe tuturor –fiecăruia dintre voi- de multe ori din adâncul inimii mele cu pacea Domnului nostru Isus Hristos. Vă încredințez în mâinile lui Dumnezeu și Cuvântului harului său. Fie ca el să aibă grijă de voi și de noi, împreună cu toți aceia împrăștiați prin străinătate sub cer, prin intermediul protecției sale pline de har și fie ca el să vă ia în pacea sa cerească la timpul cuvenit din această vale a plângerii. Amin. Amin.

Sabatisch, 19 octombrie, 1649

Andreas Ehrenpreis

Fratele vostru în Domnul

Tot în același an 1649, pe 10 decembrie între unsprezece și miezul nopții, fratele Ulrih Amssler, un bătrân slujitor al Cuvântului, a adormit în Domnul la Kesselsdorf.

În acel an prețurile au fost foarte ridicate. O baniță de grâu costa doi guldeni și o baniță de secară unul și jumătate. La Sabatisch mai mult de cincizeci dintre copiii noștri au murit de variolă și pojar.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s