Scrisoarea către Bisericile din Vințu de Jos și Bodock (Sarospatak)(2) Avertismente și îndemnuri, semne de declin. Cronica fraților hutteriți (319)

Toate acestea s-au împlinit însutit. Domnul i-a dat pe mâinile dușmanilor lor, în captivitate babiloneană, asiriană și caldeeană. Mii au fost uciși cu cruzime de către aceste popoare străine. Multe mii au murit de foame și au pierit din pricina dușmanilor lor în ținuturi străine fiind extrem de nenorociți și plini de supărare. Cum se tânguiau prorocii: O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu! O, dacă aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu și m-aș depărta de el! Căci toți sunt niște preacurvari și o ceată de mișei. Pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie, căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit.

În alt loc este scris: De aceea , așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit, și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și n-au răspuns!

Există multe povești și tânguiri demne de milă care ne relatează despre lepădarea și lipsa lor de credință. Toate acestea au fost scrise ca un avertisment și exemplu pentru noi ca să stăm în gardă pentru a nu cădea în același păcat, pentru că trebuie să luăm în considerare cuvintele spuse cu toată seriozitatea de către Hristos Domnul: „Eu vă spun: dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.” Exact la lucrul acesta trebuie să ne așteptăm.

Prin urmare, dragi frați, surori și prieteni, vă îndemn și rog pe voi toți care aveți inimi credincioase și zeloase și încă stați tare pe poziții și care doriți din inimă binele și bunăstarea bisericii: să nu obosiți în urma construirii și a plantatului, ci continuați să avertizați, dojeniți și disciplinați. Prin urmare, nevinovații nu se vor face părtași la păcatele celorlalți, nici cei însetați nu vor fi puși în aceiași oală cu bețivii. După cum Domnul i-a spus lui Israel: „Nu vă mai pot paște. Cea care are să moară să moară, cea care are să piară să piară și cele ce mai rămân să se mănânce unele pe altele!”

Trebuie să vedem că nu doar lumea zace în păcat și răutate. Nu doar în lume sporește ticăloșia. Chiar și în biserică, în special printre cei tineri, mulți deviază pe căile lumești și jubilează în ticăloșie. Unii chiar detestă și se opun rânduielii bisericii. Ei pierd frica de Dumnezeu și frăgezimea conștiinței; ei disprețuiesc sârguința și munca cinstită și grea. E îngrozitor când se întâmplă acestea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s