1629. Când rugăciunea e de fapt chiul. Cronica fraților hutteriți. (292)

1629

    În timpul primei săptămâni a noului an 1629, o problemă neobișnuită s-a ivit la Velké Leváre, ceva de genul acesta ne mai întâmplându-se până atunci. A început cu zece omeni, majoritatea bărbați și curând s-a răspândit și în alte locuri. În consecință, bătrânii au trebuit să se ocupe de ea imediat.

     Ca să scurtăm totul, acest grup s-a separat de alți frați și surori și au adoptat un mod ciudat de a se ruga. Alegeau ore neobișnuite ziua ca să se întâlnească pentru rugăciune în colțuri sau în secret în păduri, indiferent dacă munca lor le permitea asta sau nu. Nu lăsau ca nimic să îi oprească, ci insistau că îi datorau supunere și slujire lui Dumnezeu mai degrabă decât oamenilor. Trei morari la Marchegg aveau aceeași părere și deseori urmau această practică ciudată în loc să își vadă de treabă în moară într-un mod responsabil așa cum ar fi trebuit să se facă. Când au fost mustrați, au răspuns că trebuiau să își țină slujba lor de închinare. Li s-a spus că exista vremea pentru rugăciune și vremea pentru muncă și funcționarea adecvată a morii, și în afară de aceasta, nu era necesar ca toți trei să meargă și să se roage împreună. Dar ei nu păreau doritori să își abandoneze obiceiul. Acest chiul și separare a lor de colegii lor de servici a provocat divizare și ceartă, nu doar la Marchegg, și de asemenea și printre cei care lucrau la Velké Leváre, unii dintre aceștia având idei asemănătoare.

    Din moment ce straniul lor obicei însemna ipocrizie și în niciun fel de slujbă în folosul lui Dumnezeu, întreaga problemă i-a fost prezentată dragului frate Valentin Winter care a venit imediat împreună cu alți bătrâni și i-a chemat imediat la el pe cei trei morari și pe cei implicați din Velké Leváre. I-a rugat prin modalități diferite și în timp ce le-a indicat faptul că rugăciunea în sine este bună și folositoare, totuși totul își are vremea lui. Așa cum înțeleptul predicator spunea în Ecleziastul 3, „Orice lucru de sub soare își are vremea lui.” Rugăciunea nu se sustrage acestui verset. Dacă în loc de a lucra cot la cot, cineva își părăsește fratele său cu toată munca și dispare pentru o oră sau două într-un colț sau codru, după toate aparențele pentru a se ruga și așa procedează când își îndeplinește treburile și își irită fratele, aceasta nu este închinare la Dumnezeu, ci o plagă.

      După toate acestea și mai mult, lucruri care nu pot fi toate relatate, destul s-a spus pentru a-i dezbăra pe acești oameni de ideile lor greșite, dar niciunul dintre ei nu vroia să renunțe. Cu toții își susțineau opinia și spuneau că Dumnezeu i-au revelat aceasta lor, și anume că au avut o viziune și că ultima zi se apropia. În curând, credința lor se va dovedi a fi corectă. Fratele Valentin și ceilalți slujitori ai Cuvântului și mulți frați de încredere s-au rugat de ei foarte tare, cu bunătate și cu cuvinte din Biblie și cu multe argumente raționale, dar degeaba. Astfel că aceștia au fost lăsați să plece și li s-a oferit noaptea pentru reconsiderarea problemei.

      În dimineața următoare, au fost chemați iarăși și li s-a vorbit cu blândețe și cu asprime. Au întrebat la ce concluzie ajunseseră – dacă erau pregătiți să se răzgândească, pentru a nu deranja biserica, care aceasta era fundată pe adevărata piatră de temelie, Isus Hristos și a fost construită pe sângele multor mărturisitori și martiri. Dacă aceasta așa era, chestiunea putea fi tratată cu ei. Dar sfaturile bune erau irosite pe ei. Ei persistau în credințele lor greșite.

      Cum nu acceptau corecția fraților, biserica din Velké Leváre a fost convocată în întregime. Când nu au vrut nici să asculte de biserică, ci cu încăpățânare se atașaseră de ideile lor greșite, au fost excluși și separați de biserică. Iacob N., un pălărier și David N., un morar, erau cei mai vinovați în această chestiune și erau responsabili în principal pentru direcționarea greșită a celorlalți. Niciunul dintre ei nu s-a căit, ci au continuat să devieze. În curând au apărut sciziuni în comunitatea lor pentru că nu erau fundamentați pe adevărata piatră, Isus Hristos. Și apoi, cum trebuiau să își câștige propria lor mâncare și îmbrăcăminte, orele lor de rugăciune s-au sfârșit în curând.

      Această istorisire ne arată prin ce modalitate isteață născocește Satana căi de a semăna confuzie printre credincioși. Aici într-o manieră foarte subtilă i-a atacat prin chestiunea rugăciuni și ceea ce părea a închinare a adus căderea acestor sărace suflete, aruncându-i peste bord din nava lui Isus Hristos. Prin urmare, fiecare creștin trebuie să fie ferm ancorat în credință pentru a rezista atacurilor viclene ale Satanei și să reziste acestora ale Satanei și să se supună cuvintelor lui Hristos din Luca 21:8: „Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulți în numele meu și vor zice:`Eu sunt Hristosul` și `Vremea se apropie.` Să nu îi urmați.

Pe 1 aprilie, trei frați – Georg Leopold, Avraam Scheffer și Iacob Mathroner – au fost investiți în slujba Evangheliei de către bătrâni prin așezarea mâinilor.

În aceeași zi doi frați, Georg Gaul, un țesător și Hans Albrecht, un cizmar – amândoi elvețieni – au fost supuși unei perioade de testare în slujba Evangheliei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s