Primul evreu

Primul evreu pe care l-am întâlnit a fost după revoluție.
Eram la Cernăuți, cred că în 1991, nu mai știu exact.
Socrii mei (ucrainieni) aveau acolo niște cunoștințe și am plecat de câteva ori ”peste hotare”, aveam ”priglașenie” de la prietenii socrilor, adică invitație, act obligatoriu pe lângă pașaport..
(Pe urmă, după căderea URSS am mers mai des, nu a mai fost nevoie de ”priglașenie”.)
Nu ne luam bani de drum, prietenii noștri din Cernăuți ne spuseseră să aducem șosete și pantofi să le vindem la bazar, ieșim mai bine.
Am cumpărat câteva perechi de papuci și câteva legături de șosete să am ce să vând.
M-am instalat să vând produsele  în Krasnoarmiiskii bazar, de fapt Krasnoarmiiskii se numea parcul din centrul orașului, strada principală, dacă bine-mi amintesc sau strada Storojenețului, nu mai știu. Bazarul de pe acea stradă (de fapt inițial a fost o piață pentru țărani, să-și vândă produsele) se numea tot așa.
cernauti.jpg

Krasnoarmiiskii însemna în rusă ”al Armatei Roșii”, Cernăuțiul a avut în secolul XX patru limbi oficiale: Germana, Româna, Rusa și Ucrainiana. După independența Ucrainiei, 1991 i-au zis imediat Cervonoarmiiskii apoi alte nume, permanentă este doar schimbarea.

Bazarul era plin de marea mulțime de „negustori” care fiecare vindea ceva, (atunci după 1991 în Ucraina era inflație și unele fabrici nu aveau bani de salarii și dădeau produsele lor în loc de salarii, ca oamenii să le vândă la bazar, așa că comerțul negru a înflorit) tot părculețul din centrul orașului era ocupat de oameni care vindeau ceva.
(Am verificat pe maps, acum strada se numește a Eroilor Maidanului.)
Am găsit și eu un loc și apoi lângă mine s-a pus un om trecut de 60 de ani, uscățiv, având pe cartonul din fața lui un vraf de cearceafuri, fețe de pernă, de plapumă, parcă ceva tacâmuri, vase.
Stăteam în picioare, așteptând mușterii.
Eu eram cu papucii, cu șosetele, el cu cearceafurile, timp aveam.
Ascultând vorba mea rusească șchioapă m-a întrebat într-o română perfectă: ”De unde ești?”
M-am bucurat că vorbește cineva românește.
I-am spus că din România, de la Cluj și am intrat în vorbă.
Nu avea accentul moldovenesc specific majorității ”moldovenilor” din zonă.
Vorbea perfect, dar absolut perfect româna.
Discutând una alta, am prins curaj și l-am întrebat ce lucrează.
Mi-a spus că e pensionar dar că a fost profesor, parcă.
”De unde știți așa de bine româna?”
Făcuse școală românească.
Straniu, în marea aceea de negustori care fiecare își striga marfa, acest om tăcea, plin de demnitate, dacă întreba cineva ceva, spunea prețul, dar fără patos.
Eram ca și convins că sărăcia l-a scos cu lucrurile la piață și deja mintea mea trăgea concluzii că uite un om lipsit de spirit mercantil, pe care viitorul haotic ce se întrezărea îl va scoate din cale.
Creștea în mine o întrebare, dar crezând că știu răspunsul mi-era rușine s-o pun: de ce vinde ”din casă”, eram convins că de sărăcie, din lipsă de bani.
Până la urmă am îndrăznit și l-am întrebat.
Mi-a răspuns la fel de demn și fără patosul comercial de care piața din jur duduia:
”-Eu sunt evreu.” mi-a răspuns. ”Plec în Israel. Vând tot.”
A fost primul evreu în carne și oase cu care am stat de vorbă.
Plecarea lui în Israel era motivul pentru care vindea din casă.
Atunci mă gândeam că situația economică îl duce în altă țară, la românii noștri așa era.
Totuși ceva s-a legat în mintea mea.
Știam pe de rost ceva versuri din poezia lui Ioanid: ”poporul tău cel pământesc s-a reîntors din diaspora” și ca niște piese de puzzle răslețe: versetele biblice știute, cu poezia frumoasă și cu evreul viu se potriveau una cu alta, dar tabloul întreg al Planului lui Dumnezeu nu-l vedeam deslușit.
Am mai cunoscut evrei, unul a fost Iosif S., lucra agent la Romtrans, cunoștea Biblia, cât am lucrat la export mă provoca cu istoria, cu Biblia, dar nu era nici sionist și nici creștin. Și nici n-a plecat în Israel.
Apoi am cunoscut evrei creștini și am înțeles rostul și locul celor văzute în marele și gloriosul Plan al lui Dumnezeu deslușit prin evanghelie.
Am înțeles apoi deosebirea dintre Adunare și poporul evreu, alegerea noastră și împietrirea lor și ca un meșter care citește o schiță ca să repare un aparat stricat a fost nevoie să recitesc Cuvântul ca să-mi repar mintea mea plină de prejudecăți sau de simplă ignoranță.
Să nu cauți înțelepciunea e destul ca să n-o ai, iar a nu-ți pune întrebări e destul ca să nu ai răspunsuri.
Când vrei să știi cu ardoare ceva, e aproape ca și cum ai știi, pentru că drumul cunoașterii e doar un pas, e mult mai scurt decât drumul interesului de a cunoaște. Lipsa de interes este o prăpastie largă, a nu te interesa e boala cea grea, când deja întrebi și-ți pasă ești ca vindecat.
Primul evreu întâlnit nu m-a lămurit, dar mi-a pus o întrebare, m-a intrigat.
Întrebare pe care descriind întâlnirea cu el, vă ajut să v-o puneți și voi, că dacă nu vă puneți singuri întrebări, nici răspunsurile pe care le dă Dumnezeu în creație, în Cuvânt, în trupul fiecăruia din noi, sau chiar eu pe acest blog nu vor fi altfel decât pâinea pentru cel sătul.
Întrebările sunt foamea sufletului.
”Ferice de cei flămânzi.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s