”Întreaga comunitate trebuia să fugă dintr-un loc în altul în timpul acelor patru luni de iarnă – femei și copii, bătrâni și bolnavi.” Cronica fraților hutteriți. (289)

      Pe 21 septembrie, cam cinzeci de călăreți împărătești au venit de la Nikolsburg din Moravia la Protzka [în Ungaria]. Le-am oferit atâta mâncare și băutură de cât ne puteam lipsi, dar după au devenit violenți și ne-au jefuit de toate bovinele noastre (vaci și viței).

      Pe 17 octombrie, Dechtitz a fost jefuit din nou și noile grajduri, pe care le construisem în ciuda sărăciei noastre extreme au fost arse din temelii. Pentru o perioadă îndelungată, niciun frate nu a îndrăznit să dea ochii cu cineva din pricina soldaților jefuitori. Casa era un dezastru; toate cuptoarele, ușile, băncile și obloanele geamurilor au fost făcute bucăți.

      La fel s-a întâmplat la Kesselsdorf și Farkeschin, unde pentru trei luni ai noștri nu au putut să se întoarcă acasă. Toți cei opt boi de arat și doi cai au fost furați de la frații din Kesselsdorf, hambarul a fost ars și locuințele lor au fost avariate grav.

     Oamenii din Farkeschin au pierdut patru boi, niște viței și purcei, câteva obroace de grâu și alte bunuri mobile.

     Pe 20 octombrie la opt sau nouă dimineața, câteva sute de turci au efectuat un raid asupra Schächtitzului și Tschäskowitzului. Mulți soldați imperiali au fost uciși, precum și doi frați – Hans Sutter (managerul muncii) și un tânăr croitor pe nume Iosif N.1 O tânără soră din Tschäskowitz și mulți oameni din împrejurimi au fost luați pe sus și duși; dar prin intervenția lui Dumnezeu, sora noastră a fost eliberată din mâinile turcilor fără vreo răscumpărare și s-a întors la biserică în pace.

     Pe 9 noiembrie la șapte seara, o trupă de aproape trei sute de călăreți împărătești – croați, valoni, franțuzi și toate felurile de infractori – au dat buzna în comunitatea noastră de la Velké Leváre și și-au petrecut toată noaptea jefuind-o, bând și furând tot ce puteau găsi. Au necinstit multe surori și și-au făcut poftele cu ele. Dimineața au trecut pe St. Johannes și au jefuit casele noastre de acolo de asemenea, luând tot ceea ce au găsit. L-au pus în menghine pe administrator pentru a spune unde erau banii și au bătut foarte tare pe câțiva frați.

      În decembrie 1626 la Pressburg, Bethlen și Maiestatea sa Imperială au trimis delegați pentru a încheia un armistițiu între ambele părți, care trebuia să țină până de sărbătoarea Sf. Gheorghe [ 23 aprilie], 1627. Ne-am temut de perspectiva retragerii trupelor împărătești, dar prin providența sfântă au părăsit țara fără să provoace prea multe tulburări. Majoritatea lor au trecut prin Senitz, Velké Leváre și Schossber în Skalitz în Ungaria și pe acolo prin Strassnitz în Moravia.1 Din moment ce țăranii fugiseră din aproape toate satele, noi a trebuit să furnizăm majoritatea alimentelor, băuturii și furajelor, astfel că proviziile noastre au fost reduse în mod consistent în perioada aceasta.

    Astfel că așa cum am relatat mai înainte, săptămânile de la începutul lui septembrie până la sfârșitul anului erau pline de frică și groază. Întreaga comunitate trebuia să fugă dintr-un loc în altul în timpul acelor patru luni de iarnă – femei și copii, bătrâni și bolnavi. Nu aveam destulă mâncare sau băutură. Am suferit de frig, lipsuri și chiar și moarte. Și totuși eram bucuroși și adânc recunoscători lui Dumnezeu că locuințele noastre au rămas în picioare, ceea ce însemna că aveam unde să ne adăpostim în acea iarnă grea [când ne-am întors]. Și prin alte căi, de asemenea, am simțit generosul ajutor al lui Dumnezeu, pentru că oricât de sălbatici și tiranici erau oștenii în alte locuri – se ajunsese chiar ca unii domni și nobili să nu îndrăznească să riște să iasă la vedere – deseori ei erau prietenoși și chiar protectivi cu noi. Toată cinstea Domnului din ceruri!

1 După moartea generalului Ernst von Mansfeld (noiembrie 1626 la Rakovica, Serbia) și rebeliunea provocată de foamete și frig printre turci și maghiari, Gabriel Bethlen a fost de acord cu un armistițiu. Trupele împărătești de sub Wallenstein s-au retras, disperate și înfrânte, prin Skalitz înspre Hradisch (Uherské Hradiště) pe râul Morava unde au tăbărât pe durata iernii. Ploaia, frigul, înfometarea și boala au nimicit întreaga escadra; sute au murit la Hradisch. Întăririle din Praga, totuși, au înlocuit pierderile și câteva luni mai târziu Wallenstein și-a făcut apariția în Silezia cu 40 de mii de trupe gata de acțiune. Vezi Beck, 432.

 

1 Conform lui Beck, 431, el se numea Nägele. (A nu se confunda cu Iosif Nägele, slujitorul Cuvântului care a murit pe 17 octombrie, 1625; p. 708(!) deasupra.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s