Jurnal de Israel, ziua 12, ultima zi, concluzii

(Tot jurnalul aici.)
Ultima noapte în Israel, tot la Betleem.
Dimineața mi-a fugit somnul pe la 5 și am ieșit pe balcon.
Strălucea luceafărul.
luceafar1
intensitatea stelelor la această latitudine e mai mică, făcând luceafărul și mai strălucitor.

Apoi a răsărit soarele,
rasarit
Dacă măriți poza veți vedea în partea dreaptă o înălțime, un deal mai mare.
Este Herodionul, Herodiumul, locul înmărmântării lui Iord.
Nu am fost acolo, dar am citit pe urmă pe net.
Înainte de a ieși din camera în care am dormit 5 nopți, am verificat tot.
În sertar era un Nou Testament de-al Ghedeonilor în germană, franceză și engleză.
ghedeon
Am plecat spre aeroport.
Pe drum am trecut pe lângă ruinele satului Emaus aflate acum într-o livadă
emaus aveam în dreapta linia de tren de mare viteză care va lega Tel-Aviv-ul de Ierusalim și este aproape gata,
tgv
Valea Aialonului, unde s-a oprit soarele și luna,
AIALON
Bet Șemeșul unde s-a predat chivotul de către filistenii înspăimântați era pe traseul nostru.
La fel Lida (Lod) și Jaffa(Iope) erau aproape.
Urmărți hărțile de aici și mai ales filmele de aici și veți înțelege mai bine Țara cea minunată.
Eu nu zic Țara Sfântă pentru că nu există așa ceva, unii oameni din grupul nostru au adus cu ei în țară în pungulițe pământ din Israel.
Mulți oameni, chiar cu Biblia în mână cred în sfințenia din obiecte sau practici.
Durere la cap…dar ghidul ne-a rugat să lăsăm diferențele de opinii deoparte, ca nu cumva excursia să se transforme într-o crâncenă luptă confesională.
Ne-am supus cu toții la norma asta și am avut cu toții de învățat de la ghid, am umblat la fel adică, deși la așa zisa ”cină a Domnului” de la grădina mormântului, eu, soția și încă 5-6 din grup n-am luat parte, iar în Iordan nu s-a ”botezat” nimeni de formă cum fac mulți acolo (doar unul cu adevărat), dovadă că botezul este înțeles și frângerea pâinii, nu.
Semn clar că mai este mult de învățat, oamenii devin ”greoi la auzit” în număr mai mare decât cercetători ai vremurilor și împrejurărilor, așa ca profeții.
Am ajuns la aeroport
aeroport
unde cipica mea (cu steagul Israelului) care mi-a creat probleme în Beer-Șeba,
cipica.jpg
de data asta ne-a asigurat o trecere de 2 minute prin filtrul de la aeroport, unde ești supus unui tir adesea lung de întrebări.
Pe peretele culoarului de transfer spre terminale erau pancarte mari pe o lungime de peste 100 de metri: expoziția 120 de ani de sionism.
Pun aici textele.

aer2aer3aer4aer5aer6aer7aer8aer9aer10aer11aer12aer13aer14

Cu aceste gânduri vrea statul evreu să pleci din Israel, ”o țară care acum se formează”.
Tot ce am mai scris până acum despre Israel, despre Ierusalim, despre profeții și împlinirea lor nu mi-a infirmat niciuna din convingerile care le-am avut mai dinainte de această călătorie, dimpotrivă, această  călătorie doar mi le-a confirmat și mi le-a întărit pe toate.
Am socotit ca un privilegiu să avem parte de o călătorie în pace, de zbor direct din orașul nostru la Tel-Aviv, de vreme bună, de o perioadă fără conflicte chiar în zonele palestiniene, de sănătate, de posibilitate și de timp.
Am scris acest jurnal ca o datorie, am socotit că e ca și o obligație pentru a vă da și vouă prilejul de a lua parte măcar la emoțiile, surprizele, noutățile și descoperirile acestui drum.
Până la ziua 10 am scris în seara zilei când s-au petrecut lucrurile, pentru a păstra intensitatea impresiilor. A fost foarte obositor, mai ales din ziua 4 când am mers cu grup și ne-am trezit la 6,30, având program toată ziua. Abia pe la ora 22.00 mă apucam de scris, pe la 11-12 primeam ceva net să pot pune poze și scriam până la 12, adesea până la 1 sau chiar la 2 când netul mergea greu.
Ar trebui un creștin astăzi să se uite la Israel?
Cu siguranță, ar trebui să se uite bine.
Dacă credința este drumul pe care mergem, Israelul este semnul de pe marginea lui.
Mult timp am privit smochinul de la distanță, acum m-am dus să-l văd mai de aproape.
Am înțeles mai bine și alegerea lui Dumnezeu, iubirea lui de tată înșelat pentru copiii pedepsiți, pe care tot vrea să îi atragă cu funii de dragoste.
Râvna, evlavia cuiva, nu este formată de împrejurările care-l împing, de trecut adică, ci de idealul care-l trage, de așteptările viitorului.
Împlinirea așteptărilor noastre față de noi, față de Adunare nu le vedem încă, dar cele față de Israel le vedem chiar dacă ei înșiși, evreii au cu totul alte opinii despre Mesia și Sionism.
Răpirea va fi un MOMENT, un eveniment fără veste, ca la potop: ”n-au știut nimic”, însă reîntoarcerea evreilor în țara lor este un PROCES, care are iată, 120 de ani și se continuă sub ochii noștri.
Acest proces ne vorbește despre acel moment, Alyah prevestește răpirea.
(Tot jurnalul aici.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s