Jurnal de Israel, ziua 11, Ierusalim: Institutul templului, Zidul Plângerii, Golgota, Grădina Mormântului (a doua oară), Orașul vechi

(Tot jurnalul aici.)
Ultima zi plină în Israel, mâine decolăm.
În hotel e plin de grupuri probabil mai mari consumatoare de net ca înainte, sau altceva s-a întâmplat, dar nu e posibil să încarc azi poze.
Cei ce caută poze și n-au parola la celelalte postări au o bucurie, scot parola de la ziua 4-ziua 10.
Azi am fost la institutul templului.
Dar să încep cu dimineața.
M-am trezit în jurul orei șase în zgomot de copite, un zgomot ce-mi amintea de copilărie: cai la trap.
Am sărit la geam (suntem într-un hotel de 4 stele totuși, în inima Betleemului) și pe stradă treceau doi oameni cu călari pe catâri, plus calabalâcuri.
catari
Îmi place cum se vede răsăritul de aici din vărful Betlemului.
Soarele răsare dinspre Moab.
Betleemul e pe o coamă de munte, la 1000 de metri deasupra mării, ca Ierusalimul, coamă care începe din nord de la Sichem, apoi, Silo, Betel, Rama, Ghibea, Ierusalim, Betleem, Hebron.
Înspre răsărit e panta spre marea Moartă.
rasarit

Am intrat în Ierusalim pe poarta gunoiului
Nu am avut dreptul să facem poze acolo. Doar templul l-am admirat din nou dinspre vest de data asta.
templu
Nu comentez că e lungă explicația și mie mi-e somn, dar promit că după ce-mi revin, revin cu detalii.
templeinst
Ideea e că evreii au făcut un ”institut al templului” în fața Domului Stâncii și explică la mii de oameni în fiecare an, că ce templu frumos vor face ei pe locul acela cu cupola galbenă.
zidul
Cum să nu se enerveze cei cu domul?

La zidul plângerii am înțeles pe un învățător de-al meu și i-am dat dreptate.
Omul știa ce zice, era evreu ultra-ortodox, din familie de evrei cu genealogie dovedită.
Când s-a întors la Cristos a scris într-o scrisoare despre frații săi, despre rudele sale după carne că ”au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoștinței.”
Cum s-ar zice: locomotiva-i bună, dar nu-i pe șine.
Iar Domnul Isus pe care ei nu-l așteaptă ne-a avertizat cu privire la neprihănirea lor de fațadă, de templu și de colțul uliței..
”…filacterii cât mai late
peste ciucuri cât mai lungi.”
zid2
Dar tot învățătorul meu a scris în altă parte (ca să nu se prindă cei ce nu citesc temeinic și tot) că ”o parte din Israel a căzut într-o împietrire care” încă ține și că Dumnezeu are dreptul să dea împietrire.
Explică acest învățător că Dumnezeu alege sau respinge și că nimeni nu i se poate împotrivi, un text răstălmăcit de cei ce nu văd deosebirea dintre Israel și Adunare.
Am plecat cu durere de la Zidul Plângerii.
Persoane din grupul nostru se rugaseră la zid, seara s-au întrebat la masă una pe alta ce-au simțit, ….dar e egal, oamenii se pot ruga oriunde, dar să te duci în jurul icoanei sau statuii sau sub cupola bisericii, că acolo a fost sau acolo s-a întâmplat nu știu ce….Pavele, cei veniți după plecarea ta n-au cruțat turma!
Unii din grup au venit cu bilețele de-acasă, cu dorințe, …la zid.
acatiste
Bilețelele din zid au fost comentate tot de colegii de grup, că de fapt și la amvon, tot bilețele, și că se roagă peste bilețele (cauze) și ca și cum Dumnezeu e popă care trebuie să facă slujba pe ceva, pe cuvinte nu poți pune ulei, sau mâini, sau teatru de popă.
M-am enervat!
După masa am primit slobod de la grup și ne-am împrăștiat de la poarta Jaffa.
jaffa
La 300 de metri, pe strada Jaffa 17 este librăria și magazinul organizației Liga Bibliei.
ligabibliei
Șeful care e și pastor la o adunare mesianică care se adună acolo e evreu român.
Vorbea șapte limbi.
Am stat puțin că avea cărți puține și am plecat din nou la Grădina mormântului unde văzusem cu două zile înainte o librărie cu multe cărți.
Am avut ceva de mers pe jos.
Dar să vă dau harta:
drum.jpg
Pe drum am văzut din nou tramvaiul din Ierusalim, foarte lung.
tramvai.jpg
Tramvai nu e decât de câțiva ani în Ierusalim, au făcut special un pod pentru tramvai, podul de corzi, proiectat de Calatrava.
Am găsit mormântul: gol, desigur, dar gol și de turiști.
mormânt
Nu mi-a venit să cred, acolo de obicei e puhoi și coadă.
Am stat în mormânt așa de mult, că am putut să fac și poză panoramică, de asemenea și curtea era goală.
O poză mărită arăta zona de prin anii 1900, stânca chiar arată ca un craniu:
craniu
Când a venit soția, am ocolit acel ansamblu de clădiri și în spate era o autogară, chiar lângă dealul care seamănă cu o căpățână.
golgota.jpg

Presupunerea e frumoasă și  se potrivește, dar au trecut totuși 2000 de ani, cu războaie și demolări. Nu putem ști sigur.
Dar prindem geografia cel puțin, clima, distanțele.
Am cumpărat cărți.
Una din cărți îndeosebi v-o recomand: Satellite Bible Atlas (geografia istorică a Bibliei).
satellite
Atlasul are 90 de hărți de acest tip,
harta
pentru fiecare eveniment, luptă, călătorie din Biblie are câte o hartă.
Iată harta care explică poziția mormântului.
hartatemplu
Hărțile sunt și pe net la:
bibleplaces.com/sba-resources, dar au un canal Youtube absolut folositor
https://www.youtube.com/channel/UCcQLhhX6Eil6JoUkHihmTRg
Un film vă dau de gust:

Orașul vechi Ierusalim e majoritar musulman, un bazar uriaș, atmosferă de bazar de Suceava, (care ați fost, știți) sau de bâlci.
bazar.jpg
Fără fiori și simțiri.
Seara ne-am făcut bagajele, am ieșit câțiva la o knafă (prăjitură de-a lor cu brânză, dar foarte dulce)
knafa.jpg

și am dormit ultima noapte în cetatea lui David.
De fapt, dacă ne amintim bine, istoria răscumpărării noastre începe la Betleem, dar nu începe cu David.
Nici cu Samuel care l-a uns, nici cu Isai, tatăl lui, nici cu Obed, bunicul lui, ci poate cu Boaz, străbunicul.
Așa ar fi, dar nu e.
Boaz a fost doar răscumpărătorul.
Elimelec, soțul lui Naomi a fost mortul din Betleem a cărui moștenire (ogor) trebuia să treacă printr-un drept special de răscumpărare, prin soția mortului, ca să  nu se piardă țara.
De fapt n-a murit numai Elimelec, a murit și fiul lui, iar răscumpărarea a primit-o nora Moabită, o străină, fără drept de cetățenie în Israel.
Căci ”Amonitul și moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie.” Deut 23:3
Da, dar nu scrie nimic de moabită.
Bărbatul nu avea voie în adunarea Domnului atunci, femeia avea (încă).
Abia după 500 de ani, după alungarea femeilor străine (pe vremea lui Neemia), acest drept s-a luat, dar între timp răscumpărarea s-a făcut.
Rut moabita este o imagine  bisericii, fără drept de cetățenie în Israel, beneficiind de harul unei prevederi (promisiuni)  extrem de favorabile, doar pentru că a fost pentru scurt timp soția unui moștenitor și a crezut în Dumnezeul Lui.
Acest drept a funcționat doar o vreme în Israel, ca să fie pildă pentru noi care trăim chiar azi această limitată vreme.
Cu aceste gânduri am stat aceste 5 zile chiar în Betleem, cale de 10 km de Ierusalim spre sud, dar unde pământul este tăiat de una din cele mai fioroase granițe din lume, un zid pe lângă care cel al Berlinului pare o glumă.
Undeva pe-aici pe aceste dealuri este bucata de pământ a lui Elimelec care rămăsese fără urmași și avea nevoie să i se ridice unul, rânduială pentru care Rut nu s-a uitat prin credință la avantaje sau plăceri (soț tânăr sau să fi rămas în Moab (poftă)), ci prin credință în Dumnezeul primului ei soț, s-a uitat doar la privilegiul de a-i ridica numele mortului în moștenirea lui.
Ce bine-ar fi să avem și noi cu noi un mormânt în noi, să purtăm cu noi răstignirea lui Isus pentru a-I înălța singurul său nume.
Să ne asumăm Planul Lui.
(Tot jurnalul aici.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s