Jurnal de Israel, ziua 5: Carmel, Haifa (Bahai’s garden), Tiberiada

(Tot jurnalul aici.)
Până acum am scris despre ce am vrut să vedem și am văzut.
Am mers cu mașină închiriată 4 zile și dacă am vrut să ne oprim undeva, ne-am oprit.
Acum am predat mașina, ne-am integrat într-un grup și ”altul ne duce” unde e programat următoarele 7 zile, deci de la ziua 5 la ziua 12.
Mai comod, mai lejer, mai fără stres de condus.
Rudele din State mi-au cerut poze de la Ierusalim.
N-am prea făcut poze, am fost un fel de taximetrist la prima vizită în Ierusalim, trăgeam tare să nu ne prindă sabatul pe drum.
Am prins din mers o sinagogă plină
sinagoga
peste tot pe străzi vedeai evrei tineri și bătrâni, femei, fete, toți îmbrăcați de sinagogă, mergeau pe jos.
Asta e regulă, cum să calci sabatul conducând mașina?
Poza e făcută în cartierul Talpiyot, cam la 3 km de locul sfânt dedicat de David și poruncit de Moise ca doar acolo să se închine.

Ei nu pot, au regula celor 2000 de pași (un drum în ziua sabatului) și apoi templul nu mai este, iar locul sfânt e sfânt (încă) pentru alții.
Azi fiind sabat iar am văzut mulți evrei pe jos, mergând sau venind de la sinagogă.
Au haine speciale pentru asta.
Mă gândeam la fratele Moldoveanu care nu avea două feluri de haine, nu avea haine de duminică și haine de alte zile.
N-ar trebui să mergem la Dumnezeu ca la părinții de la azil, să dăm bine la imagine.
Și dacă mi s-au cerut poze de la Ierusalim, poze nu am încă, dar am poezii.
Ierusalimul este în inima mea, dar nu ăsta comercial, nici cel mistic, nu ”locul sfânt” în care te energizezi ”pe dinăuntru”, ci Ierusalimul simbol, cel pilduit spre folosul nostru.
Ierualimul frumos care trebuie învățat din pilde și gândindu-te la ele:

”Ca Neemia în noapte… ies şi eu
şi înconjor plângând dărâmătura
Ierusalimul frumos din gandul meu

aşa cum mi l-a revelat scriptura.” poezia: De dragostea Sionului.

N-am venit în Israel și la Ierusalim să cercetăm Sionul de pietre, deși așa scrie în Psalmul 48:

Cercetați Sionul! ne îndeamnă-n psalm,
străbăteți cetatea,… cercetați-l roată!
ca din zbor de vultur unduios și calm,
admirați-i slava și splendoarea toată.

,ci socotesc că această cercetare se face cu ochii minții și cu înțelepciunea cugetării.

Cercetați Sionul! Când citesc mă-ntind
și îmi fuge gândul către Neemia,
…parcă-l văd în Babel cum citea tânjind
la Sion, să-i ‘nalțe iarăși temelia.

A făcut cum scrie-n psalmul profețit:
reîntors în țară… a pornit în noapte
să-nconjoare zidul ars și prăbușit,
îi zvâcneau în tâmple arzătoare șoapte:

”-Cercetați Sionul: zidul său frumos,
turnurile-nalte, porțile-nțelepte,
temelia-i tare, planul grandios,
templul plin de glorii, a cântării trepte.

Dar ceea ce a făcut Neemia are o însemnătate pentru noi, astăzi:

Cercetați Sionul! Ce înseamnă azi?
turnurile, zidul, ce ne-nvață oare?
Care-i tâlcu-n ele, pe ce gânduri cazi?
Ce-ți răspund aceste tainice izvoare?

fiind o imagine, o pildă din care să învățăm:

Pentru noi Sionul, Noul Legământ
Sara cea-ntristată, fiul cel pribeag…
toate sunt imagini date în Cuvânt
ca să ne învețe Tatăl nostru drag.

El cu noi se poartă ca și cum și noi
ne purtăm cu-ai noștri necrescuți copii:
jucării să-nvețe noi le dăm, apoi
scule-adevărate…spre-a nu se lovi.

Tot ce spune-n pilde Vechiul Testament
este manualul nostru prețios,
ce prin lecții clare, simple și atent
zugrăvește-n duhul(*) nostru pe Cristos.

(*)(Duhul nu-i o stare de extaz zurliu
ca o adiere de fiori pe spate
duhul e rostire, gând ce-l am și-l știu
Duhul e Cuvântul din eternitate.)

Legea scris ne este că-i duhovnicească
are tâlc adică, înțeles ascuns,
cine nu-l pricepe să se rătăcească:
dar Cristos e tâlcul, singurul răspuns.

Cercetați Sionul?
………
Cercetați pe frați
Frații, ei sunt zidul, chiar căzut ruine
Cei bolnavi și-n temniți, cei însingurați
Ochi deschiși să cerem, să-i cunoaștem bine.

Frații,… ei sunt turnuri, stâlpi și-ntărituri
Cercetați-i bine, căutați-i des
Comparați cu pilda sfintelor scripturi:
Frații-s împlinirea: viul înțeles.

Eu  și  Neemia stăm îngemănați
ne despart milenii, ne unește dorul:
el Sion de pietre cerceta, eu frați,
el închipuirea, eu Împlinitorul.

Dar învăț din dragul și din zelul său
a vedea ce alții nici nu bănuiesc:
pietrele-afumate: frați vorbiți de rău,
ziduri prăbușite: Un Sion Ceresc!

Așteptăm însă cu toții arătarea acestui Nou Ierusalim:

”Apropiați de Muntele ceresc,(Evrei 12:22 Ne-am apropiat de. Muntele Sionului)
(Ierusalim-cerescul legământ),(Galateni 4:26 dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră)
nu mai slujesc în felul omenesc,
cu temple și preoți de pe pământ.”

deși azi încă:

”Ceresc Sion, acum cât de hulit
ești tu de-acei ce nu-ți cunosc valoarea.
Eu te iubesc cum ești, disprețuit,(Isaia 62:1 de dragostea sionului nu voi tăcea, de dragostea ierusalimului nu voi sta liniştit)
si-aștept cu dor să-ți revelezi splendoarea.(Romani 8:19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocatădescoperirea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:19)”
sursa.

Gata cu poeziile, să vă mai povestesc, dar a trebuit să aștept să se facă backup pozele de pe telefon și apoi acest blog e blog de învățătură creștină, nu blog de călătorii.
Și învățătura, așa scrie să se facă și cu poezii (psalmi)
De când pun însă impresii de călătorie, a crescut mult vizitarea blogului.
La Ierusalimul acesta de jos trebuie să mai mergem o zi sau două săptămâna viitoare.
Știam că grupurile de turiști atacă cele două feluri de mărfuri din Israel:
1-nimicuri turistice
2-bogății ”spirituale”, ”locuri sfinte”, apă sfințită, scufundare în Iordan, etc.
Mi-s străine toate aceste capcane, deși toată industria e axată pe ele.
Au găsit niște călugări (s-au au săpat) o peșteră pe Carmel și au zis că acolo s-a ascuns Ilie (în Biblie nu scrie asta), dar mănăstirea trebuia să atragă pelerini pentru bani și ei au făcut-o lângă portul Haifa.
pestera
Ce am simțit în biserică? Vreo energie, ceva?
Era mai răcoare… afară erau 35 de grade și umezeală, am crezut că leșin.
Mult mai aproape de realitatea biblică e locația mănăstirii carmeliților, pe locul unde Ilie a terminat cu proorocii lui Baal.
Acolo, un versete biblic și o afirmație spuneau răspicat un adevăr:
ilie semn

Israel este un semn viu în istoria lumii că Dumnezeu e viu și că Cuvântul lui este ”Da și Amin”.

Ei, asta mi-a plăcut, acest semn așa de viu vreau eu să-l prezint, restul sunt arginți de-a urmașilor contemporani ai preoților lui Baal.
Pe Ilie l-au făcut de piatră ca inima lor
ilie1
și cuvântul spus de Ilie nu le mai produce nici o frică, și nici Dumnezeu lui Ilie.
Banii să curgă.
De la acest loc se vede bine toată valea Izreel (deschideți poza panoramică).
izreel
Valea Izreel are mai are și alte nume în Biblie: Câmpia Saron, valea Armaghedonului.
izreel1
Pe acest traseu am mers azi:
bengurion-haifa-tiberias
Aici probabil, pe colțul de sud-est al Carmelului a adunat Ilie tot Israelul ca să facă socoteala cu proorocii lui Baal.
”Supus acelorași slăbiciuni ca și noi” dar s-a rugat cu stăruință.
Am plecat spre Tiberias, pe malul Mării Tiberiadei, unde am intrat pe înserate.
Ca și dimineață în Petah Tikva (zi de sabat)
petah
la Tiberias am prins sfârșitul zilei sabatului, magazinele sunt închise, mașini nu prea vezi pe străzi, doar evrei mergând la sinagogi.
Foarte mulți tineri:
evrei
Ne-am cazat, am mâncat și ne-am grăbit spre mare.
Marea Tiberiadei mai are 3 nume în Biblie: Lacul Ghenezaret, Marea Galileii și lacul sau marea Chineret (harfă, are formă de harfă). Îmi amintea de harfa care era într-un sens giratoriu din Elat.
harfa
Marea Tiberiadei e la 200 de metri sub nivelul planetar și acum e cu 3 metri mai jos decât nivelul ei normal, dar a fost mult mai secată.
Se vede dincolo.
tiberiada
Multe urme de la turci, moschei vechi.
moschee
Într-o parte a portului turistic (afectat de scăderea nivelului apei) am văzut o barcă parcă din pozele cu ”Domnu’ Isus”.
barca
Un monument al mării, se vede forma de harfă.
harfa1
S-a făcut târziu, sabatul s-a terminat și unele magazine s-au deschis.
O pizza aici e desigur kosher.
kosher
N-am cumpărat, că eram sătui, dar am făcut o poză la un poster pe un perete, unde era o imagine cam cum am crezut eu c-ar trebui să arate aceste locuri istorice.
tiberias
Acum e cu totul altfel.
Vă las cu o imagine din multele luate de pe drum.
Israelul e o țară verde, acum în aprilie.
verde

Mulțumesc de urmărire.
(Tot jurnalul aici.)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s