”…acele persoane care au informat cu privire la ascunzătorile banilor ar trebui să fie reinstituiți în vechile lor funcții și autoritate, din moment ce câștigaseră favoarea Maiestății Sale” Cronica fraților hutteriți (276)

      Chiar în momentele acestea grele, nu exista un păstor care să supravegheze întreaga biserică, astfel că atuncea când prizonierii eliberați au ajuns la Neumühl în ziua următoare, câțiva bătrâni s-au adunat. Ca să înceapă de undeva, le-au ascultat întreaga și jalnica istorisire a lui Rudolf, Burkhard și Christoph. Din moment ce niciunuia nu i se putea oferi înapoi slujba anterioară, li s-a oferit însărcinarea (în special lui Rudolf și Burkhard) de a-i spune cardinalului că doreau să renunțe la slujbele lor, astfel încât biserica să nu fie trasă la răspundere pentru aceasta. Apoi, la vremea potrivită, întreaga chestiune va fi reluată. Au acceptat această decizie de bună voie, iar Rudolf și Burkhard au mers la cardinal la Brünn. Dar cardinalul s-a arătat neînduplecat. A insistat ca amândoi să fie reinstituiți în vechile lor funcții; orice altceva mai prejos ar fi însemnat sfidare a Maiestății Sale Împărătești și nu va rămâne nepedepsită. A făcut astfel de amenințări de câteva ori. Mai târziu, când câțiva frați au fost trimiși la el la Nikolsburg la cererea sa, el le-a arătat o scrisoare scurtă, scrisă chiar de mâna împăratului și pecetluită cu inelul cu sigiliu al împăratului și i-au lăsat să o citească ei pentru ei. În ea se spunea că acele persoane care au informat cu privire la ascunzătorile banilor ar trebui să fie reinstituiți în vechile lor funcții și autoritate, din moment ce câștigaseră favoarea Maiestății Sale.

    Era imposibil pentru biserică să accepte porunci într-o asemenea manieră, deoarece aceasta era împotriva dreptății divine. Au existat, totuși, destule motive pentru a amâna chestiunea pentru 21 februarie, 1622. În acea zi la Pausram o întrunire s-a ținut a tuturor slujitor Cuvântului, administratorilor, comercianților, cămărarilor și a multor alți frați de încredere din toate comunitățile, pentru că devenise urgent necesară alegerea unui noi păstor. Pe vremea aceasta felul în care au acționat Rudolf, Burkhard și Christoph (lucru deja descris întregii frății) a fost pus în vedere înaintea adunării de la Pausram. Toți trei au fost excluși și separați complet de biserică pentru că au fost atât de iresponsabili, pentru că au adus dispreț dinspre lumea exterioară și chiar din partea acelora care se numesc pe ei înșiși frății și pentru că au provocat opoziție și indignare în sânul propriului nostru popor. Ei au văzut că decizia era dreaptă, și-au recunoscut vina și au implorat milă. Rudolf a fost trimis la Göding pentru o perioadă de căință dar nu a încheiat-o pentru că a murit acolo pe 27 aprilie în același an. Burkhard a fost trimis la Pohrlitz și Christoph la Schakwitz. După pocăința lor sinceră, Christoph a fost reacceptat pe 25 mai și Burkhard pe 3 iunie, 1622.

1622

      Ca să ne întoarcem la 21 februarie, 1622: Odată ce această urâtă afacere a fost încheiată, întrunirea de la Pausram s-a aplecat asupra chestiunii importante a alegerii unui noi păstor, din moment ce nu a existat un păstor în biserică pentru nouă luni în această perioadă de timp periculoasă și rea. Toți frații adunați au oferit mărturie bucuroasă și unanimă în direcția consacrării dragului nostru frate Valentin Winter în sarcina conducerii și a îngrijirii bisericii cu o înflăcărare pioasă în aceste vremuri grele. Fie ca Domnul în mila sa să întărească acest frate și fie ca el să le ofere poporului său înțelepciunea și abilitatea de alinare și reconstruire a bisericii astfel încât ce a fost sfărâmat să se ridice și ce a fost pierdut să fie readus.

       I-a adus multă alinare și bucurie bisericii să aibă un bătrân și un prim-bătrân din nou. Din moment ce nu exista altă cale, dragul frate Valentin a acceptat supus povara acestei slujbe foarte importante. Cu toată tăria sa s-a străduit să se opună lăcomiei, aroganței și dezordinii care se strecurase în biserică în timpul acestui război odios și să reinstituie pietrele de temelie ale bisericii lui Dumnezeu, pentru care mulți dintre înaintașii noștri și-au vărsat sângele. Ceilalți bătrâni l-au susținut cu loialitate întru-aceasta. Apoi Dumnezeu a oferit asemenea har și binecuvântare că am putut celebra Cina Domnului în amintirea dragului nostru Salvator Isus Hristos. Aceasta nu a fost posibilă în anul anterior, cam din cauza faptului că oștenii hălăduiau în țară, făcând călătoria primejdioasă. Pe 12, 20 și 26 iunie la zece din comunitățile noastre am celebrat Cina Domnului aflându-ne sub marea și miloasa protecție a lui Dumnezeu în pace și cu bucurie și cu mare recunoștință și toți au putut să se întoarcă în siguranță acasă. Doar Domnul să fie lăudat!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s