”Maiestatea Sa era determinată să distrugă comunitățile dacă cei patru, în special Rudolf și Burkhard, nu vor fi reinstituiți în respectivele lor slujbe.” Cronica fraților hutteriți (275)

       Când a auzit contele răspunsul acesta și a văzut că frații nu erau intimidați de amenințările sale, și-a schimbat strategia și a devenit chiar prietenos. A stat peste noapte la Neumühl și a poruncit ca săpatul să continue ziua următoare, dar nu au găsit nimic. A venit înapoi la casă să își ia rămas bun, dând mâna cu mulți frați și mulțumindu-le pentru găzduire și ospitalitate. Nu a manifestat vreun semn de mânie pentru că nu a găsit banii. A pornit înspre Nikolsburg cu un foarte nefericit și înfricoșat Burkhard, care își regreta cu amar propria sa nebunie.

     Trei zile mai târziu, pe 26 august, ticălosul Allanz a sosit, sperând să primească multe laude prin găsirea banilor. A apărut neanunțat la Stiegnitz cu patru căruțe și câțiva călăreți și muschetari, dar fără vreun prizonier. El și gloata lui s-au oprit la casa preotului din Stiegnitz, dar au venit la comunitatea noastră pentru cină. Acolo a născocit altă minciună: vruse să ajungă la Trebitsch (Třebíč) dar s-a rătăcit pe câmpuri și s-au pomenit la Stiegnitz. Devreme în dimineața următoare și-a prezentat fraților scopul său adevărat cu claritate. A prezentat scrisori cu porunci de la împărat să sape după bani la Stiegnitz și prin căpitanul de la Wischenau le-a poruncit țăranilor să vină și să sape. Astfel că el a mers cu țăranii în ferma noastră de la Stiegnitz, unde pentru mulți ani existase înainte o cabană a unui tăietor de lemne și unde mai rămăsese o podea de pământ și un zid cu o fereastră. Acolo, țăranii au fost puși să sape ca parte a clăcii lor.

     Când săpaseră deja cam de-un stat de om, au dat peste o bucată de lemn sau o masă. Allanz a fost cuprins de bucurie. A adus căruța exact acolo și a pus pe cineva să curețe cufărul în care considera el că se află banii. Dar bucuria sa a fost de scurtă durată; nu era nimic altceva decât o placă de lemn. Țăranii au trebuit să sape mai adânc, deoarece Allanz a zis că i se spusese că banii erau la sigur acolo, așa că acolo trebuie să fie, asta dacă nu fugise diavolul cu ei. După ce săpaseră și au căutat pentru o perioadă îndelungată de timp, într-un final au lovit o pană de fier care intrase în pământ cumva. Aceea a fost toată comoara pe care ei au găsit-o. Astfel că mincinosul Allanz a plecat cu coada între picioare, spre deliciul multora dintre vecinii noștri.

     Cei patru bărbați, Rudolf, Burkhard, Christoph și Bencker au fost ținuți în închisoare până luni pe 20 septembrie, când la 5 seara au fost eliberați și însoțiți până la comunitatea de la Nikolsburg de către Allanz și burgreavul. Allanz le-a spus celor patru că Maiestatea Sa era determinată să distrugă comunitățile dacă cei patru, în special Rudolf și Burkhard, nu vor fi reinstituiți în respectivele lor slujbe. Ei nu trebuiau să fie pedepsiți, pentru că se dovediseră supuși obedienți ai Maiestății Sale Împărătești. Dacă bătrânii se supuneau, Maiestatea Sa va proteja poporul nostru. Allanz a adăugat că avea cu el o scrisoare pentru generalul von Wallenstein (încartiruit cu trupele sale în trecătoarea de la Lundenburg), în care i se poruncea să îi ia pe frați sub protecția sa și să cruțe comunitățile. Toate acestea nu erau altceva decât minciuni. Chiar înainte ca Rudolf, Burkhard și Christoph să fie judecați și disciplinați de către biserică, am descoperit spre mâhnirea noastră ce fel de protecție ne oferea Maiestatea Sa. Aceasta este descrisă în continuare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s